Articol de Remus Răureanu, Raed Krishan (foto) - Publicat sambata, 20 noiembrie 2021 09:17 / Actualizat sambata, 20 noiembrie 2021 10:27
Fostul dinamovist Zoltan Kadar e șeful centrului de tineret de la Grasshopper, cel mai titrat club elvețian. El continuă să observe și fotbalul românesc, pe care-l analizează de la distanță.
Zoltan Kadar a plecat de la Dinamo în liga a doua elvețiană în 1996. Avea de gând să joace acolo doi ani, ca să mai scape de cantonamentele interminabile din România, dar a rămas până astăzi.
De zece ani lucrează pentru Grasshopper, club în care a fost antrenor de juniori, apoi secund și „principal" în echipa de seniori. Acum conduce centrul de tineret.
El cunoaște foarte bine secretul rezultatelor grozave pe care le obține Elveția, o națională care a eliminat Franța de la Euro, iar acum a câștigat grupa preliminară pentru Mondial și a trimis Italia la baraj. Elvețienii au condiții bune pentru copii și antrenori excelenți care câștigă mai mult lucrând cu juniorii decât ar câștiga în liga a doua, o situație imposibil de închipuit în România. Salariile mari ale tehnicienilor de tineret sunt subvenționate de Federație, care contribuie astfel la crearea unor fotbaliști tot mai buni.
- Domnule Kadar, mai urmăriți fotbalul românesc?
- Îl urmăresc în fiecare săptămână, văd rezultatele și golurile în InStat. Văd toate golurile din prima ligă și mai urmăresc și liga a doua pentru U Cluj. Cam știu ce se întâmplă în fotbalul românesc.
- Situația în care se află Dinamo cum vi se pare?
- Nu prea mai înțeleg mare lucru, mi se pare că se schimbă câte ceva în fiecare săptămână: ba în conducere, ba e înlocuit antrenorul, jucători pleacă și vin încontinuu. Plus insolvența și zvonurile despre un posibil faliment. Eu am zis săptămânal, dar cred că la Dinamo se întâmplă zilnic câte ceva.
„Am venit aici fiindcă nu mai suportam cantonamentele"
- Gerstenmajer, fostul coleg de la Dinamo, mai lucrează în fotbal?
- Da, e tot aici, în Elveția, și antrenează copii într-un club foarte mic și part-time e instructor de fitness. Chiar glumeam cu el, îi ziceam: „Când erai golgeterul campionatului nu arătai atât de bine ca acum! Nu făceai nici 20 de flotări pe vremea aia". A avut o ofertă de la Grasshopper, putea fi antrenorul grupei U14. S-a răzgândit în ultima clipă și a greșit. În sistemul nostru, acum ar fi devenit antrenorul grupei sub 18 ani.
- Când ați plecat din România, în 1996, aveați de gând să vă stabiliți aici?
- Nu, eu stătusem foarte mult timp în cantonament și când am avut oferta de aici am zis că merg să fac o vacanță de doi ani în Elveția. Am semnat cu Schaffhausen, în liga a doua. Nu exista stres, mergeam la meciuri cu o oră și jumătate înainte. La primul meci, când am intrat în vestiar era muzică dată tare, toți jucătorii râdeau, ceva de neconceput în România pe vremea aceea.
- Era un regim mai strict în trecut, față de programul pe care îl au fotbaliștii acum.
- Cu mult mai strict. Nu am numărat cu exactitate, dar am făcut la un moment dat un calcul și cred că stăteam trei sute de zile pe an în cantonament! Campionat, cupe europene, echipa națională... Eram în cantonament aproape încontinuu.
- Sunt foști jucători care compară cantonamentele foarte lungi cu pușcăria. Nu exagerează foarte tare.
- Sper să nu ajungă în pușcărie, ca să vadă care e diferența! Era un regim strict, dar pentru vremurile acelea era ceva normal, așa crescuserăm cu toții. Eu zic că succesele fotbalului românesc din anii '80, '90 se datorau și acestui sistem cu cantonamente lungi.
- S-ar mai putea proceda la fel astăzi? Ar mai accepta jucătorii?
- Probabil că nu, e o altă mentalitate. Dar jucătorii de azi ar trebui să fie mai conștiincioși, fiindcă au alte posibilități, pe care noi nu le aveam. Un fotbalist care joacă zece ani la un nivel bun adună bani cât să trăiască toată viața. În generația mea și în trecut au existat jucători mari care după Revoluție nu au putut să trăiască în condițiile pe care le-ar fi meritat, fiindcă nu câștigaseră bani mulți.
- Adică nu ați rămas cu bani mulți după cariera de jucător?
- Am trăit bine în perioada aceea, aveam salarii, prime mari, dar bani mulți nu am câștigat, nu cât să fi acumulat și să trăiesc fără să mai mișc vreun deget.
- Nu era reală povestea despre valiza cu dolari a lui Ianul?
- O singură dată am văzut valiza în vestiar, după ce am eliminat-o pe Sporting Lisabona și ne-a plătit niște prime. Jucau la portughezi Figo, Balakov, Cadete.
3 cluburia bifat Kadar în România: Tractorul Brașov, U Cluj și Dinamo. Pentru "câini" a jucat din 1991 până în 1996 și a câștigat eventul în 1992, după un sezon în care echipa pe care o conducea cuplul Israel-Halagian nu a pierdut niciun meci
Salarii imense în cluburile mari
- În Elveția cam cât câștigă fotbaliștii?
- E diferență mare între cluburi. Pe de o parte sunt Young Boys, Basel, Sion, care plătesc foarte bine. Sankt Gallen, Lucerna nu dau salarii mari. La echipele mici, un fotbalist câștigă cam 15.000 de franci lunar. În formațiile de top, jucătorii iau 30.000, chiar 50.000 de franci pe lună. Există cazuri când jucători emblematici pentru unele cluburi se întorc din alt campionat și primesc chiar 70.000 de franci lunar.
- Cu mult peste salariile din campionatul nostru!
- Cu mult peste România și cu mult peste veniturile normale, medii din Elveția.
6.000 de euroe salariul minim al unui antrenor de juniori, angajat full-time
- Ce au făcut elvețienii de au reușit să-și creeze o națională atât de bună, care trece de Franța, de Italia?
- Cu Italia au și lipsit șapte titulari! Diferența față de naționala României este că Elveția are doar fotbaliști care joacă în mod constant la cluburi și aproape toți sunt în campionate foarte bune: Germania, Franța, Italia, Anglia. Toți sunt titulari incontestabili în echipele lor. Aici se lucrează foarte exact, foarte atent cu copiii, așa apar fotbaliști foarte buni.
- Îi avantajează și faptul că au mulți imigranți albanezi, ex-iugoslavi?
- Mai toți sunt născuți aici, aici au crescut, deci sunt elvețieni. Se vehiculează mult explicația aceasta cu imigranții, dar în națională sunt Sommer, Freuler, Widmer, Fasnacht, ei sunt get-beget elvețieni. Nu e corect să spui că fotbalul elvețian profită de criza care a existat în Balcani și că de aceea ar avea succes.
Pentru mine există Universitatea Craiova, echipa legendară a anilor '80, și Steaua București, câștigătoarea Cupei Campionilor. Nu pricep mai nimic din CSU, FCU, FCSB, CSA
- Zoltan Kadar
„Federația plătește jumătate din salariile antrenorilor"
- Ați fost în naționala României, dar nu ați prins și Mondialul din '94. De ce?
- Asta e cea mai mare dezamăgire din cariera mea. Timp de doi ani am fost convocat pentru toate meciurile, după care n-am mai prins și Mondialul. Am avut un turneu în Hong-Kong și în Coreea de Sud. Nu m-am simțit bine, nu m-am adaptat la fusul orar și nu am jucat bine în cele trei amicale de acolo. Pe urmă am avut un retur mai slab și în campionat, cu Dinamo. Poate că aș fi meritat să fiu acolo, dar adevărul e că evoluțiile mele nu mă făceau un membru incontestabil al lotului. Dar și dezamăgirile fac parte din fotbal, din viață.
- Nici nu a existat alt fundaș dreapta în lot, era numai Petrescu.
- Petrescu a fost singurul, da. Bine, el juca atât de bine, că nici n-avea nevoie de dublură.
- Ați avut vreo ofertă din România?
- Au fost un telefon, două, dar nu oferte concrete. Urmărind fotbalul și situația generală din România, nu prea îmi vine să las ceea ce am în Elveția, ceva sigur, și să risc să revin în România.
- Nu vă inspiră încredere?
- Sunt foarte puține echipe care m-ar putea atrage. Poate la Sfântu Gheorghe aș merge, mai ales că eu provin din regiunea aceea. Sepsi e un club la care n-am auzit să existe scandaluri, probleme cu banii. Chiar dacă l-a demis recent pe prietenul meu Leo Grozavu, acolo aș putea fi atras. Sigur, mai e un club serios și Farul, dar acolo Hagi e patron, conducător, antrenor.
- Mai sunt cazuri de scandări xenofobe ale suporterilor. Ați avut problema aceasta în România, cât ați jucat?
- Niciodată. La Dinamo eram eu, Selymeș, Gerstenmajer și nu ne-am simțit niciodată marginalizați, nici măcar spectatorii nu aveau scandări antimaghiare.
- Când vom mai reuși să producem și noi fotbaliști foarte buni, așa cum fac elvețienii? Cum aveam în anii '80, '90.
- Singura cale e aceasta pe care a ales-o Hagi, să apară mai multe centre de juniori cu condiții bune și cu antrenori competenți și plătiți bine. În Elveția sunt antrenori de copii plătiți mai bine decât în liga a doua. Federația subvenționează 50 la sută din salariul unui tehnician care lucrează cu juniori. Au avut și ei probleme în urmă cu vreo 20 de ani, nu mai aveau rezultate deloc. Atunci au început să investească în centrele de tineret și acum obțin performanțe pe care elvețienii le consideră normale. Înaintea meciului din Italia, declarațiile jucătorilor erau „mergem acolo să câștigăm!".
- Nu se sperie de adversari.
- Nu, elvețienii au încrederea că pot bate pe oricine. Sunt fotbaliști de la Dortmund, de la Atalanta, de la Lyon, nu se sperie de Italia. Elveția se poate bate de la egal la egal cu oricare națională din lume.
Citesc declarații despre Rădoi. Așa ceva e inimaginabil în fotbalul din Elveția, ca selecționerul să fie criticat de antrenori, de foști jucători. Ziariștii, da, îl atacă foarte des pe selecționer, că asta e meseria lor. Dar antrenorii și fotbaliștii, niciodată!
- Zoltan Kadar
„Nu poți avea performanțe cu schimbări făcute la telefon"
- Există și în Elveția patroni care le impun decizii antrenorilor?
- Este o singură echipă în care se întâmplă așa ceva, Sion. Dacă antrenorul nu are o personalitate puternică și nu-l ajută nici rezultatele, se mai implică patronul. Dar nu cu telefoane date în timpul meciului, se implică în timpul săptămânii, îi transmite antrenorului „vreau să joace X, Y".
- Poate avea succes o echipă condusă astfel? Cu schimbări operate de patron prin telefon?
- Eu zic că e imposibil. Antrenorul trimite pe teren 11 jucători pe care i-a pregătit toată săptămâna pentru un plan. Dacă patronul îi face schimbări după 30 de minute sau după o repriză, planul acela nu mai valorează nimic. Ce ar trebui să faci? Să conduci cu 3-0 în minutul 30 ca să scapi de schimbările patronului? Mi se pare o lipsă de respect față de antrenor. Pe de altă parte, când citesc declarațiile domnului Becali, lucrurile mi se par clare.
- Nu se ascunde, da.
- El spune „sunt banii mei, e clubul meu, fac ce vreau eu!". Dacă tu, ca antrenor, te duci acolo, știi cum funcționează relația cu patronul. Așa spunem și aici, în Elveția: „Dacă te duci antrenor la Sion, tu știi cum procedează președintele de acolo!". Ori ești disperat să semnezi un contract, ori ai o încredere foarte mare că vei reuși tu ceea ce nu au reușit alți antrenori.
7e locul pe care îl ocupă Sion, formația pe care excentricul patron Constantin o conduce asa cum dirijează și Becali la FCSB
- De ce credeți că jucătorii români nu se mai impun în cluburi din campionatele foarte bune?
- Cred că îi vindem prea repede, de tineri. Și multe tranzacții sunt făcute prin impresari, pe baza relațiilor pe care le au ei. Ceea ce constituie o problemă pe urmă, fiindcă un jucător pe care nu l-a cerut antrenorul are șanse mai mici să fie titular. Dacă e adus de președinte sau de directorul sportiv care are o relație cu impresarul, acel fotbalist nu va juca. Mie nu-mi vine să cred ce se vehiculează, că românii sunt comozi, că nu se adaptează. Nu se poate să nu se adapteze 18 din 20!
- Vă place vreun fotbalist român?
- Îmi plac doi fotbaliști foarte contestați și foarte lăudați: Alibec și Budescu. Mie mi se pare că sunt fotbaliști adevărați! Păcat că antrenorii nu au reușit să-i convingă de importanța lor și de potențialul pe care îl aveau. Poate Șumudică a reușit un pic. Eu nu îi cunosc personal pe Alibec și pe Budescu, dar nu se poate să nu aibă o coardă sensibilă pe care antrenorii s-o poată atinge.
- Ianis Hagi cum vi se pare?
- Are calități extraordinare, n-am mai văzut pe nimeni să bată faza fixe la fel și cu stângul, și cu dreptul. Comparația cu Gică nu e dreaptă, Ianis diferă și ca stil. Suportă o presiune uriașă, dar e normal dat fiind familia în care s-a născut. În doi, trei ani ar trebui să explodeze, să devină decisiv în echipa națională.
Mă amuz când aud câte un antrenor din România spunând: «Știți că eu nu comentez arbitrajul, dar azi m-a făcut praf!». Arbitrii elvețieni nu sunt mai buni decât sunt românii. Aici există VAR și tot apar multe greșeli! Vreau să aud un antrenor care zice: «Cred că azi am greșit eu»! Fără să arunce vina pe arbitru, pe președinte, pe patron
- Zoltan Kadar
Citește și:
)
)
)
)
)
)
)
)
