FOTBAL  »  Superliga  »  FC VOLUNTARI

EXCLUSIV Foarte apreciat de specialiști, Lukas Droppa de la FC Voluntari se destăinuie Gazetei: „Viața mea e ca la Monopoly” + Ce spune despre viața în România și ce investiție a făcut aici

Lukas Droppa// Foto: IMAGO / sport pictures-Razvan Pasarica
Lukas Droppa// Foto: IMAGO / sport pictures-Razvan Pasarica

Articol de - Publicat marti, 21 decembrie 2021 15:09 / Actualizat marti, 21 decembrie 2021 15:42

Lukas Droppa (32 de ani) a investit într-o proprietate din zona de nord a Capitalei, luând în calcul să se stabilească în România.

Genul de mijlocaș „invizibil”, în fața apărării, dar care face conexiuni multiple între apărare și atac. A primit numeroase laude, în special în acest sezon, după ce a contribuit la ascensiunea surprinzătoare a Voluntariului, care a terminat anul pe locul 3. Lukas Droppa este unul dintre preferații specialiștilor din lumea fotbalului, care l-au apreciat la diverse emisiuni TV. 

„Sunt fotbalistul care face munca de salahor pentru echipă și își ajută coechipierii”, se recomandă cehul, care a sosit în România în vara lui 2015, la Pandurii Târgu Jiu. După alte aventuri în Rusia, Turcia, Slovacia și Kazahstan, s-a întors în iulie 2019 în Liga 1, la Mediaș, iar din prima zi a anului curent a semnat cu clubul de la marginea Bucureștilor. 

Criză profundă la Galatasaray! Turcii s-au revoltat în vestiar! » Cicâldău și Moruțan, în centrul protestului
TURCIA
Criză profundă la Galatasaray! Turcii s-au revoltat în vestiar! » Cicâldău și Moruțan, în centrul protestului

Cu Pandurii a terminat pe 3, deși luau acolo salariile o dată la câteva luni. Cu Gaz Metan a ajuns în play-off, o premieră a clubului. Acum, o alta, cu Voluntariul, marea surpriză a campionatului.

Primul copil, lângă „Poarta sărutului”

„Viața mea reală este ca un joc de Monopoly, dacă ar fi să folosesc o figură de stil. Iar România a ajuns un loc special pentru mine, în condițiile în care am trăit mulți ani aici. 

La Târgu Jiu, lângă Poarta Sărutului, am așteptat primul copil. Mediașul a fost un loc bun pentru noi, mai ales că s-a născut și al doilea copil, puștii au crescut într-un oraș mic, fără zgomot, unde ajungi în 5 minute oriunde ai nevoie. Bucureștiul, aici punem și Voluntariul, a ajuns să fie casa mea și a familiei.

Trăind o viață bună aici, am zis că decât să mai dăm banii pe chirii, erau la 700 de euro pe lună, mai bine ne cumpărăm un apartament, în complexul Cosmopolis. E ceva frumos, trei camere, 100 de metri pătrați, mobilat, arată super. Vara avem piscină, există și grădiniță, și magazine, și locuri de joacă. În orașul meu, Uherské Hradiště, un apartament similar era de două ori mai scump. Iar la Praga de cinci ori!”, a explicat Droppa.

Foarte apreciat de specialiști, Lukas Droppa de la FC Voluntari se destăinuie Gazetei: „Viața mea e ca la Monopoly” + Ce spune despre viața în România și ce investiție a făcut aici
Familia Droppa consideră România o a doua casă, după Cehia natală. Ar putea sta mai mulți ani aici// FOTO: Facebook

Fetița lui Droppa știe românește

Cehul și-a dezvoltat simțul imobiliar cu banii câștigați din fotbal: „În ceea ce fac eu, se câștigă bani frumoși, dar nu poți face același lucru toată viața. M-am gândit la viitor, de aceea mai am trei apartamente în Cehia. România este o țară ceva mai ieftină, de aceea pot spune că aici m-am acomodat cel mai bine, comparativ cu alte locuri pe unde am mai fost”. 

Lukas junior are un an și jumătate, Emily împlinește 6 ani peste două luni. Cea mică vorbește limba română și-l învață diverse cuvinte și pe tatăl ei: „E la o grădiniță privată, unde se conversează fie în română, fie în engleză. Învățăm împreună”.

Foarte apreciat de specialiști, Lukas Droppa de la FC Voluntari se destăinuie Gazetei: „Viața mea e ca la Monopoly” + Ce spune despre viața în România și ce investiție a făcut aici
Lukas și soția sa, Sonka, relaxându-se la Târgul de Crăciun din București, în acest decembrie.// FOTO Facebook

Droppa: „Să nu fie doar o poveste de Crăciun”

Speră să ajungă cu FC Voluntari în cupele europene: „Avem un grup foarte bun, rezultatele nu sunt deloc întâmplătoare. Practic, formăm o mare familie, români, străini, ne completăm reciproc. Avem un culoar bun ca să intrăm în play-off, apoi ne vom fixa ținte înalte. Vom lupta ca locul 3 de acum să nu fie doar o poveste de Crăciun. 

Totuși, mai întâi să pătrundem în Top 6 la finalul sezonului regulat. Antrenorul Ciobotariu este apropiat de noi, conducerea ne este alături, s-a creat o coeziune puternică, ne antrenăm și jucăm cu plăcere”.

Foarte apreciat de specialiști, Lukas Droppa de la FC Voluntari se destăinuie Gazetei: „Viața mea e ca la Monopoly” + Ce spune despre viața în România și ce investiție a făcut aici
Droppa (în duel cu Keșeru) a fost integralist în 16 din cele 19 meciuri ale sezonului în care a evoluat// FOTO: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu

4 selecțiiare Droppa la prima reprezentativă a țării sale

Cariera lui Lukas Droppa în România

ClubMeciuriGoluri/assist-uri
Pandurii24-/1
Gaz Metan38-/-
FC Voluntari403/3

Am început să țin dietă, am 6 kilograme mai puțin decât sezonul trecut! Nu prea mai mănânc carne, poate un burger bun, înainte consumam mult pui. Legume, pește, asta prefer acum.

- Lukas Droppa, mijlocaș FC Voluntari

CITEȘTE ȘI:

Rețeta succesului, varianta Gică Hagi: „Nu mi-ați citit cartea? E un concept foarte clar, se cheamă «Read the game!». Noi facem un fotbal bazat pe cei trei «P»”

Falimentul lui Nistor! Cifre horror în ultima perioadă pentru jucătorul lui CSU Craiova

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Superliga
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Superliga
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează