FOTBAL  »  Superliga  »  ANUNȚ

Ministrul Eduard Novak a anunțat bugetul Sportului pe 2022: „Este cel mai mare din ultimii foarte mulţi ani!”

Eduard Novak, ministrul Sportului, a anunțat că a fost aprobat bugetul de 571 de milioane de lei pentru anul 2022, în creștere cu 50 de milioane față de 2021.
Eduard Novak, ministrul Sportului, a anunțat că a fost aprobat bugetul de 571 de milioane de lei pentru anul 2022, în creștere cu 50 de milioane față de 2021.

Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 decembrie 2021 20:16 / Actualizat miercuri, 22 decembrie 2021 21:27

Eduard Novak, ministrul Sportului, a anunțat că a fost aprobat bugetul de 571 de milioane de lei pentru anul 2022, în creștere cu 50 de milioane față de 2021.

De azi, federațiile sportive au noi obligații » Ce s-a votat în Parlament
PARLAMENT
De azi, federațiile sportive au noi obligații » Ce s-a votat în Parlament

„Anul acesta, execuţia bugetară pe Sport fără Tineret a fost de 481 de milioane de lei. Anul viitor avem un buget aprobat, doar pe sport, de 571 de milioane de lei. Este cel mai mare buget aprobat în ultimii foarte mulţi ani din sport. Sunt foarte fericit. 

Ieri a trecut amendamentul prin care am solicitat pe credit de angajament 50 de milioane în plus. Am pornit cu 521 şi am ajuns la 571 de milioane. Anul trecut a fost 481 de milioane fără premii şi anul acesta 571 fără premii. Este o creştere semnificativă faţă de alţi ani şi putem face planuri şi pe investiţii, şi pe deschiderea noilor secţii, şi pe bugetare de copii şi juniori, şi pe sport paralimpic. Şi cu siguranţă ne va rămâne şi pentru Liga de Aur”, a precizat Novak, citat de Agerpres

  • Ce presupune proiectul Liga de Aur? Cele mai importante sporturi să intre într-o pregătire centralizată bugetată, având la dispoziţie cei mai buni specialişti. În Liga de Aur vor fi incluse 11 sporturi, între care gimnastică, scrimă, înot, canotaj, box, lupte sau haltere.

Novak a spus că vrea să suplinească bugetele federațiilor și să clarifice modul în care va colabora cu Comitetul Olimpic si Sportiv Român la finanțări:

Până acum am avut o finanţare destul de confuză. Unele cantonamente, competiţii au fost finanţate de COSR, altele de noi şi îmi doresc să avem un traseu clar. COSR să finanţeze tot ce înseamnă lot olimpic, salariile antrenorilor şi noi să finanţăm tot ce înseamnă campionate europene mondiale, juniori şi tineret. 

Trebuie să ştim foarte clar cele două instituţii ce funcţie au şi atunci cu siguranţă vom avea o altă viziune. Cu siguranţă anul acesta bugetele federaţiilor vor creşte semnificativ şi îmi doresc să preiau foarte multe activităţi care nu au fost finanţate decât de COSR în anii trecuţi”.

Eduard Novak „urechează” federațiile: „Nu știu să facă performanță”

Novak a ținut să critice și managementul federațiilor:

„Ne dorim de asemenea eficientizarea finanţării federaţiilor. Ne dorim să finanţăm federaţiile în baza rezultatelor. Ne-am dat seama după un an că foarte mulţi, din păcate, nu ştiu să facă performanţă. Sunt puţine federaţii organizate precum canotajul, tenisul de masă sau înotul. 

Sunt puţine şi trebuie să le ajutăm, trebuie să le dăm nişte direcţii. Şi direcţiile sunt investiţii în copii şi juniori, le bugetăm, investiţii în sporturi paralimpice, le bugetăm. Vor fi nişte investiţii importante, dar nu vor fi opţionale în primă fază, vor fi obligatorii. Este o reţetă reală, demonstrată peste tot”.

Bugetul sportului în ultimii trei ani

ANSUMĂ (LEI)
2019658.046.000
2020570.507.000
2021543.000.000

Scandal în 2021 cu bugetele federațiilor

MTS nu a făcut publice bugetele federațiilor în 2021, anunțând fiecare for în parte pe ce sumă de bani a contat în 2021. Exista un buget incredibil la FR Kempo, tenisul apare pe lista federațiilor care primesc bani de la MTS, iar la ciclism, federația condusă în trecut de actualul ministru, Eduard Novak, bugetul a scăzut cu peste un milion de lei.

Au fost și structuri care au primit bani mai mulți. La unele, nejustificat am spune, având în vedere rezultatele. GSP a aflat bugetele ascunse de MTS și le-a făcut publice.

Suntem la coada Europei!

Gazeta scria în luna martie a acestui an despre dependența sportului românesc de banii publici și prioritatea pe care sportul o reprezintă, în realitate, pentru politicieni.

Conform unor cifre oficiale publicate de Uniunea Europeană, pentru anul 2018, media cheltuielilor guvernamentale în statele UE pentru „sport și alte activități recreative” este de 113 euro pe cap de locuitor. Cifra nu se referă doar la sport, așa cum o face studiul BNS citat de Gazetă, dar ne plasează tot la coada continentului. 

În România, suma cheltuită de stat este de doar 30 de euro pe cap de locuitor. În urma noastră mai e doar Bulgaria, în timp ce liderii UE sunt Olanda, Franța, Finlanda, Suedia și Luxemburg, unde se alocă între 200 și 500 de euro!

Ministrul Eduard Novak a anunțat bugetul Sportului pe 2022: „Este cel mai mare din ultimii foarte mulţi ani!”

VIDEO. Ana Maria Popescu, la „Prietenii lui Ovidiu”, despre relația cu Eduard Novak și clipul „scăpat” pe internet

Cum s-a votat pentru selecționer în ședința FRF de azi » Dezvăluire în direct: 3 nume se desprind din lista celor 10
FRF
Cum s-a votat pentru selecționer în ședința FRF de azi » Dezvăluire în direct: 3 nume se desprind din lista celor 10
Episod halucinant la primul divorț Trică - Mititelu: „I-am spart parbrizul cu un tac de biliard!” » Dosar penal + sumă uriașă pierdută
PRIETENII LUI OVIDIU
Episod halucinant la primul divorț Trică - Mititelu: „I-am spart parbrizul cu un tac de biliard!” » Dosar penal + sumă uriașă pierdută
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Stiri extrasport
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (1)
tipsy
tipsy  •  23 Decembrie 2021, 01:36

E de neconceput ca omul asta inca este in functie. Vai de mama ei de tara.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează