GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  SITUAȚIE

O campanie realizată de Ministerul Sportului, condus de Eduard Novak, membru UDMR, are culorile drapelului Ungariei + firma are conexiuni cu partidul

Articol de , , - Publicat vineri, 07 ianuarie 2022 00:00 / Actualizat vineri, 07 ianuarie 2022 08:43

O observație legată de campanii recente derulate de Ministerul Sportului: tricolorul nu apare, nu apare nici măcar culoarea dominantă a echipamentelor naționalelor (galben), în schimb sunt asociate des culori de pe drapelul Ungariei. Ministrul Eduard Novak a fost numit în funcție de UDMR. Întregul context, plus explicațiile Ministerului, mai jos. 

  • Una dintre firmele care a realizat elementele grafice e Octopus SRL, unde manager e Cecilia Kurko, membră a UDMR
  • În plus, MS e singurul minister care a decis să realizeze o campanie bilingvă, română și maghiară
  • MS a explicat alegerea cromaticii: "Sunt culori uzuale în campanii pe teme legate de sănătate, produc asociere cu concepte fundamentale legate de biologie"

Ministerul Sportului a realizat în ultima vreme două campanii care au avut un impact important. Una legată de vaccinare, intitulată „Campioni pentru viață", cealaltă în legătură cu proiectele pe termen lung în sport, denumită „Strategia Națională pentru Sport".

 Ambele proiecte au avut și prezentare în format grafic. Iar aici, alegerile cromatice duc mai degrabă cu gândul la Ungaria decât la România. Aceste execuții grafice au dat naștere unor întrebări la care GSP a căutat răspuns oficial. 

Csikszereda ȘOCHEAZĂ: pune condiții pentru a folosi limba română! Reacțiile luate de GSP sunt incredibile
Csikszereda
Csikszereda ȘOCHEAZĂ: pune condiții pentru a folosi limba română! Reacțiile luate de GSP sunt incredibile

La „Campioni pentru viață" au fost folosite 4 culori, dintre care 3 sunt cele din steagul Ungariei (roșu, alb și verde), la care s-a adăugat fundalul albastru, iar la „Strategia Națională pentru Sport" s-au folosit doar două nuanțe, roz și turcoaz, ambele extrem de apropiate de roșu și verde, parte din drapelul maghiar. 

O campanie realizată de Ministerul Sportului, condus de Eduard Novak, membru UDMR, are culorile drapelului Ungariei + firma are conexiuni cu partidul
La "Campioni pentru viață" au fost folosite 4 culori, dintre care 3 sunt cele din steagul Ungariei

Lipsește cu desăvârșire simbolul grafic al drapelului României. Nu e prezentă deloc nici măcar culoarea galbenă, definitorie pentru echipamentul multor echipe naționale ale României, dar și al sportivilor români, în frunte cu Gabi Szabo. 

În plus, una dintre fotografiile alese pentru a însoți „Strategia Națională pentru Sport" e cu un puști fotbalist al cărui echipament e preponderent de culoare verde, culoarea de bază pe toate logourile, panourile și acțiunile UDMR-ului.

O campanie realizată de Ministerul Sportului, condus de Eduard Novak, membru UDMR, are culorile drapelului Ungariei + firma are conexiuni cu partidul
"Strategia Națională pentru Sport" e cu un puști fotbalist al cărui echipament e preponderent de culoare verde

Cromatica respectivelor campanii, mai ales „Campioni pentru viață", propune o asemănare izbitoare cu steagul Ungariei. Senzația a fost întreținută de faptul că Ministerul Sportului a decis să realizeze bilingv o parte a campaniei, în română și maghiară, nu și în alte limbi, ale altor minorități care trăiesc pe teritoriul României. 

Nu doar mesajele video cu Eduard Novak, Ladislau Boloni, Eva Tofalvi și Bernadette Szocs sunt rostite în ambele limbi, ci și site-ul campionipentruviata.ro conține două versiuni: una în limba română, alta în maghiară.

O campanie realizată de Ministerul Sportului, condus de Eduard Novak, membru UDMR, are culorile drapelului Ungariei + firma are conexiuni cu partidul
Site-ul campionipentruviata.ro conține versiune în maghiară

UDMR conduce în acest moment alte două ministere, în afara Sportului: Ministerul Dezvoltării, prin Cseke Attila, și Ministerul Mediului, prin Tanczos Barna. Cele două resorturi nu au apelat, în diversele campanii pe care le-au derulat sub comanda celor doi, nici la pachete grafice asemănătoare cu cele folosite de resortul lui Eduard Novak, nici la mesaje, video sau text, bilingve.

Gazeta Sporturilor a cerut explicații ministerului condus de Eduard Novak, cel care la scurtă vreme după ce a fost numit în această funcție, în urmă cu un an, s-a înscris și în UDMR.

Gazeta a adresat 7 întrebări Ministerului Sportului:

  1. Cine coordonează și validează pachetele grafice pentru campaniile realizate de Ministerul Sportului? (ex: "Campioni pentru viață" sau "Strategia națională pentru sport")
     
  2. În cazul în care pentru aceste pachete grafice sunt folosite resurse externe, vă rugăm să ne comunicați numele companiilor care le-au efectuat și sumele aferente fiecărei campanii.
     
  3. Care este explicația pentru care campaniile realizate de Minister, după venirea în funcție a domnului Eduard Novak, conțin în toate elementele grafice doar culori din drapelul Ungariei: roșu, alb și verde?
     
  4. De ce în logo-urile sau pachetul de culori ales pentru respectivele campanii nu se regăsește niciunde elementul grafic al drapelului României?
     
  5. De ce aceste campanii ale Ministerului Sportului sunt realizate bilingv?
     
  6. De ce respectivele mesaje, cele realizate de Ladislau Boloni ori Gabriela Szabo sau alte persoane din campanie, nu sunt traduse și în alte limbi, vorbite de alte minorități care trăiesc pe teritoriul României?
     
  7. Cum explicați dumneavoastră, ca șef al ministerului, că doar Ministerul Sportului are mesajele campaniilor realizate bilingv?

GSP a trimis mail-ul cu respectivele întrebări în seara zilei de 4 ianuarie, el a fost înregistrat la MS a doua zi, pe 5, iar ministerul a răspuns extrem de rapid, pe 6 ianuarie, la prânz.

Iată și răspunsurile Ministerului condus de Eduard Novak:

1. Pachetele grafice aferente diferitelor campanii sunt validate de echipa de comunicare a ministerului, alături de reprezentanţii serviciilor sau direcţiilor care iniţiază acţiunile respective, de la caz la caz.

2. În cadrul campaniei "Campioni pentru viață", dată fiind amploarea acesteia şi lipsa resurselor interne pe zona de producţie grafică şi video, au fost folosite resurse externe. Furnizorul acestor servicii a fost firma OCTOPUS SRL, iar valoarea contractului a fost de 154.700 lei, cu TVA inclus. Au fost realizate peste 60 de materiale video (format TV şi online), aproape 50 de materiale grafice tip cover, 7 spoturi radio, aproape 100 de fotografii, alături de servicii de concept şi promovare. Logo-ul şi pachetul grafic aferent campaniei de promovare a "Strategiei Naţionale pentru Sport" a fost realizat pro bono de agenţia de branding şi creare identitate vizuală INOVEO CONCEPT.

3. Culorile folosite în campania "Campioni pentru viață" sunt albastru, roşu, alb şi verde, culori uzuale în campanii pe teme legate de sănătate, având în vedere asocierea care se face între aceste culori şi concepte fundamentale legate de biologie (albastru-apă / roşu-vitalitate-atenţionare / verde-natură-sustenabilitate). Culorile folosite în campania de promovare a "Strategiei Naționale pentru Sport" sunt turcoaz şi roz, culori cu puternic impact vizual, alese din aceste considerente, alături de alb şi negru.

O campanie realizată de Ministerul Sportului, condus de Eduard Novak, membru UDMR, are culorile drapelului Ungariei + firma are conexiuni cu partidul
Logo-ul campaniei "Strategia Naționale pentru Sport" a fost intens ironizat în social media

4. Elementele grafice ale acestor campanii au la bază concepte cromatice fără legătură cu elemente sau simboluri naționale ale României sau ale altor state.

5-7. Campaniile au fost şi sunt desfăşurate în limba română. Cu privire la campania "Campioni pentru viață", mesajele au fost înregistrate bilingv doar în cazul sportivilor de etnie maghiară, dată fiind reprezentativitatea şi notorietatea acestora în rândul populației de etnie maghiară din România. 

Scopul acestui demers a fost acela de a aduce mesajele de interes public cât mai aproape de fiecare cetăţean și a creşte pe cât posibil impactul acestora, pentru a servi obiectivul general al campaniei, şi anume conştientizarea, la nivelul întregii populații a țării, a importanţei vaccinării, în contextul creșterili dramatice a numărului de decese. 

Materialele în limba maghiară au fost realizate suplimentar, fără alte costuri, ele fiind folosite în campaniile media în paralel cu cele în limba română. Obiectivul campaniei "Campioni pentru viață" a fost atins. 

Televiziunea Română a fost principalul partener media, iar campania a beneficiat şi de recomandarea Consiliului Național al Audiovizualului, fiind astfel preluată și difuzată de mai multe posturi naţionale locale. De asemenea, materialele au fost foarte apreciate de public și au realizat un număr de vizualizări mai ridicat decât se anticipase.

O campanie realizată de Ministerul Sportului, condus de Eduard Novak, membru UDMR, are culorile drapelului Ungariei + firma are conexiuni cu partidul
Pagina de Instragram a Ministerului Sportului

În finalul răspunsului adresat ziarului și care e semnat de Cristian Ghiță, subsecretar de stat, cei din ministerul condus de Eduard Novak au mai punctat: 

„Având în vedere importanța vitală a subiectului vaccinării, apreciem că statul român este îndreptățit să folosească toate mijloacele necesare pentru a convinge fiecare cetățean în parte. 

Că vaccinarea este singura metodă eficientă de a depăşi pandemia, care ne pune în pericol nu numai sănătatea sau siguranţa zilei de mâine, ci şi, din păcate, coeziunea ca societate şi națiune. 

Regretăm profund că temele legate de sănătate sunt folosite în prezent pentru a crea în mod artificial falii în societate și pentru a alimenta discordia. 

Ministerul Sportului respectă identitatea națională și toate simbolurile şi elementele acesteia, precum și pe toți cetățenii României, cu limba, tradițiile şi obiceiurile lor. Sportul este un integrator şi un mijloc important de educare, are la bază principii precum solidaritatea, respectul, munca în echipă şi are funcţia de a responsabiliza şi de a aduce unitate".

De campanie s-a ocupat o firmă condusă de o membră UDMR

O campanie realizată de Ministerul Sportului, condus de Eduard Novak, membru UDMR, are culorile drapelului Ungariei + firma are conexiuni cu partidul
Cecilia Kurko, membră a UDMR

Firma care s-a ocupat de campania „Campioni pentru viață" e Otopus SRL, cu sedii în Miercurea Ciuc și în Cluj. În fruntea ei se află Cecilia Kurko, membră a UDMR și cea care face parte din Comisia de cenzori a Uniunii Maghiarilor din România. GSP a sunat-o ieri și, după ce a răspuns, s-a scuzat că n-are timp de dialog azi fiindcă e ocupată. 

Societatea respectivă se descrie pe site ca fiind „o agenție de comunicare creativă care conduce brand-urile în lumea digitală, cu sedii în Cluj-Napoca și Miercurea Ciuc". Printre campaniile realizate, înainte de cea produsă pentru Ministerul Sportului, s-au numărat:

  • Turul Ținutului Secuiesc
  • campanii de promovare pentru candidații UDMR la alegerile din 2020 (județele Harghita și Mureș) » "Am ajutat campaniile multor candidați la funcția de primar, candidați la Consiliul local și candidați la Consiliul județean, cu comunicare consecventă, continuă și unificată, planificare strategică și creare de conținut"
  • KÉSZ România (companii de pe piața de construcții)
  • Perla Harghitei
  • Univer (producătoare produse gătit, mirodenii etc...)

Cealaltă firmă: acum pro bono, în trecut acuzată că e pro-Novak

Inoveo Concept e cealaltă firmă cu care a colaborat acum MS și care a dezvăluit că nu a solicitat niciun ban în schimbul serviciilor. GSP a cerut explicații managerului respectivei societăți, Dochița Zenoveiov, care însă a refuzat orice declarații: „GSP m-a hârșâit în trecut și nu vreau să vă declar nimic"

În primăvara anului trecut, ziarul a dezvăluit că Inoveo a fost acuzată de oameni din Federația de Ciclism că a derulat contracte atât cu federația condusă de Eduard Novak, cât și cu clubul și firmele deținute de fostul ciclist. În 2018 și 2019, contractele deținute de Inoveo cu Federația de Ciclism, pentru serviciile din Turul României, s-au ridicat la peste 27.000 de euro.

Novak se inspiră din strategia Ungariei în sport

Zilele trecute, Eduard Novak a decis să meargă la Budapesta. Scopul vizitei? Culegerea cât mai multor date despre strategia urmată de Ungaria în sport, lucru dezvăluit chiar de ministrul sportului din România. 

O campanie realizată de Ministerul Sportului, condus de Eduard Novak, membru UDMR, are culorile drapelului Ungariei + firma are conexiuni cu partidul
Zilele trecute, Eduard Novak a decis să meargă la Budapesta

„În elaborarea «Strategiei Naționale pentru Sport», pe care am demarat-o, o mare sursă de inspirație sunt strategiile acelor țări care au făcut progrese spectaculoase în ultimii ani, cum ar fi Ungaria. Mulțumesc domnului viceprim-ministru Semjen Zsolt pentru întâlnire", a postat Novak în cursul zilei de miercuri. 

În ceea ce privește organizarea sportului, Ungaria și România au fost pe același drum, dar acum 20 de ani aceste drumuri s-au despărțit. Trebuie să găsim o modalitate de a lucra din nou împreună", a adăugat Novak, care a purtat, la respectiva întâlnire, o cravată de culoare verde.

115 milioane de euroe bugetul Ministerului Sportului pe 2022, cu 10 milioane de euro mai mult decât anul precedent

CITEȘTE ȘI:

Ministerul Sportului investește în dezvoltarea oinei, un sport fără lipici la public
OINĂ
Ministerul Sportului investește în dezvoltarea oinei, un sport fără lipici la public
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Stiri extrasport
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (53)
mytyka
mytyka  •  09 Ianuarie 2022, 17:02

Ministrul Novak reprezintă Ungaria, nu ROMANIA ! E ceva neclar ?

mytyka
mytyka  •  09 Ianuarie 2022, 16:51
Postat de custeauamereu24 pe 07 Ianuarie 2022, 04:55

Sunt ani de zile de când ungurii iredentiști fac pași mărunți și lucruri sfidătoare. Probabil susținuți de cineva și cu un plan. Suntem in România, respectam România! Asta ar trebui sa fie litera de lege. Minoritatea ungureasca trebuie tratată la fel ca orice alta minoritate. *** Dar România trebuie respectata și poate reușim sa scăpăm de acest partid urat care nu a făcut nimic bun pentru România. Sa nu mai existe UDMR sau orice alta forma ungureasca in Parlamentul României și mai ales in Guvern.

Corect ! ????

mytyka
mytyka  •  09 Ianuarie 2022, 16:48
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

C O R E C T ! ! ! FĂRĂ NICI UN SEMN DE INTREBARE.

Vezi toate comentariile (53)
Comentează
Close