SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN 2022

UPDATE Jucătoarea aflată în aceeași situație cu Djokovic părăsește Australia fără să mai facă recurs

Renata Voracova, în plan apropiat / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Renata Voracova, în plan apropiat / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat vineri, 07 ianuarie 2022 14:50 / Actualizat vineri, 07 ianuarie 2022 15:25

Aflată în aceeași situație în care se află și Novak Djokovic, jucătoarea Renata Voracova (38 de ani, 81 WTA la dublu) a fost înștiințată de autoritățile de la Antipozi că trebuie să părăsească țara, după ce australienii i-au anulat viza. 

Spre deosebire de Nole, care așteaptă într-un hotel de refugiați finalizarea cazului, jucătoarea din Cehia nu a făcut apel. Aceasta a fost transportată deja la „Park Hotel”, unde se află în izolare și Novak Djokovic, iar în orele următoare va părăsi Australia.

Conform The Age, Renata Voracova a intrat în Meloburne zilele trecute cu o scutire asemănătoare celei primite de Novak Djokovic, prin care încerca să ateste că a fost infectată cu COVID-19. Acceptată inițial în Australia, Voracova a stat câteva zile la Melbourne, ba chiar a și disputat un meci de dublu

Totuși, izbucnirea „scandalului Novak Djokovic” a afectat-o în mod direct. Ea a fost înștiințată că trebuie să-și facă bagaleje, urmând să fie deportată din țară.

Știrea inițială: După Novak Djokovic, alți jucători de la Australian Open sunt vizați de o anchetă

Situația alambicată în care se află Novak Djokovic le dă din ce în ce mai multe bătăi de cap oficalilor de la Antipozi. Iar ipostaza în care se află sârbul n-ar fi una singulară, anunță presa din Australia.

Nu doar Novak Djokovic a aplicat pentru a participa la Australian Open fără să fie vaccinat. În aceeași situație cu Nole se află și alți jucători, primiți la Melbourne pe baza aceleiași scutiri acordate sârbului. Australienii investighează acum cazurile respective. 

Ministrul de Interne Karen Andrews anunță declanșarea investigațiilor

Karen Andrews, ministrul de Interne din Australia, a declarat, conform cotidianului The Age, că „există niște indivizi care nu au îndeplinit cerințele de intrare și trebuie să investigăm acest lucru”.Totuși, oficialul nu divulgat presei cine sunt jucătorii care urmează să fie supuși investigațiilor.

Surse guvernamentale spun că e foarte posibil ca și respectivii jucători să fi încălcat regulile de intrare în țară, dar „dar că fiecare caz este diferit, iar ei ar putea avea alte motive medicale valabile pentru a nu face vaccinul”.

Jucătoarea aflată în aceeași situație cu Djokovic părăsește Australia fără să mai facă recurs
Karen Andrews, ministrul de Interne din Australia / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Novak Djokovic este liber să plece din țară în orice moment în care alege să facă acest lucru. Poliția de Frontieră va facilita acest lucru.

Karen Andrews, Ministrul de Interne al Australiei

Novak Djokovic, interzis 3 ani în Australia? Un specialist avertizează: „Consecințele sunt pe termen lung”
AUSTRALIAN OPEN
Novak Djokovic, interzis 3 ani în Australia? Un specialist avertizează: „Consecințele sunt pe termen lung”

De ce a fost refuzată viza lui Novak Djokovic?

Presa australiană încearcă în continuare să clarifice cazul sârbului. Iar ultimele informații prezentate de cotidianul The Age agită și mai mult apele în scandalul diplomatic al începutului de an. Asta pentru că adevăratul motiv pentru care viza lui Djokovic a fost respinsă ar fi altul.

Se zvonește că Novak Djokovic a justificat refuzul său de a se vaccina pe fondul unei posibile infectări pe care ar fi suferit-o în ultimele șase luni. Doar că o astfel de motivare n-ar fi fost pe placul autorităților din Australia, care au transmis din timp că nu sunt de acord cu o astfel de explicație.

Cum Djokovic a declarat recent că se opune vaccinării, sârbul n-a avut șanse la interogatoriul-maraton de pe aeroport. Vameșii au privit cu neîncredere scutirea prezentată de Djokovic, iar toate argumentele lui Nole s-au izbit de un „zid” de neîncredere afișat de oficialii de la Antipozi.

VIDEO 10 puncte spectaculoase reușite de Novak Djokovic la Australian Open 2021

Citește și alte știri din tenis:

Novak Djokovic, interzis 3 ani în Australia? Un specialist avertizează: „Consecințele sunt pe termen lung”

VIDEO Tatăl lui Novak Djokovic a ieșit în stradă » Protest de amploare: „Mândria noastră e în captivitate! Au călcat în picioare poporul sârb”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Diferență infimă între ocupanții locurilor 2 și 3 după numărătoarea din timpul nopții
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Diferență infimă între ocupanții locurilor 2 și 3 după numărătoarea din timpul nopții

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (48)
danny_l
danny_l  •  07 Ianuarie 2022, 22:58
Postat de Alexandru Marin pe 07 Ianuarie 2022, 15:36

Toti participantii ar trebui sa boicoteze turneul si punct.

Nu numa asta,ar trebui ca cei din Australia sa stea acolo la cangurii lor,nu se supara nimeni,sa joace ei intre ei acolo.

10215303432809707
Gb Alessandro  •  07 Ianuarie 2022, 22:49
Postat de vasileroaita pe 07 Ianuarie 2022, 16:35

Orice cetatean este liber sa decida daca se vaccineaza sau nu. Dar, se conformeaza regulilor stabilite. Si, in tara lui, fiecare guvern stabileste regulile! Nole a decis sa nu se vaccineze... Atunci sa stea acasa la el sau sa mearga in vizita la cei care sunt ca el! Macron are dreptate cand spune ca cei care refuza vaccinul nu sunt cetateni: sunt iresponsabili!!

Da bani din taxele celor care nu mai sunt cetățeni sunt buni? Macrou asta pe bani cui mănâncă oare? Ce ar fi sa de-a înapoi bani celor care nu mai sunt cetățeni?

penultimul
penultimul  •  07 Ianuarie 2022, 22:45

Viza ne-viza, pro anti vaccin. Ce va tot inflamați și încercați să rezolvați probleme aiurea. Aveți, scoli faine, spitale in care te faci bine, guvern necorupt, transport ca lumea ?

Vezi toate comentariile (48)
Comentează