Articol de GSP - Publicat joi, 13 ianuarie 2022 13:19 / Actualizat sambata, 15 ianuarie 2022 22:23
Carlos Sainz jr. (27 de ani), locul 5 în clasamentul piloților la finalul sezonului 2021 din Formula 1, e convins că va lupta cu șanse reale la campionat în 2022.
- Ultima oară când Ferrari a câștigat titlul mondial la piloți a fost în 2007, când Kimi Raikkonen s-a încununat campion.
Sezonul 2021 a marcat revirimentul celor de la Scuderia Ferrari. După un sezon 2020 catastrofal, încheiat cu o clasare pe locul 6 în clasamentul constructorilor la final de sezon, echipa italiană a urcat 3 poziții în 2021, fiind depășită doar de Mercedes și Red Bull Racing.
O mare parte din merit îl are Carlos Sainz, pilotul transferat de Ferrari la începutul anului trecut. Sainz a obținut 164,5 puncte și 4 podiumuri pe parcursul sezonului, un total care l-a ajutat să încheie stagiunea pe locul 5. A fost cel mai bun sezon al ibericului în Formula 1, dar lucrurile mărețe pare că abia au început pentru acesta.
Carlos Sainz se declară „100% pregătit” să lupte la titlu în 2022
Întrebat dacă e pregătit să lupte pentru titlu în 2022, Sainz a răspuns categoric: „Da, 100%!”. El a explicat ce-l face să se simtă încrezător:
„A doua parte a sezonului mi-a oferit încrederea potrivită în mașină, în echipă, și știu că sunt pregătit pentru orice mă așteaptă anul viitor. Asta, combinat cu cantitatea de muncă grea depusă în proiectul pentru anul viitor, îmi oferă mentalitatea potrivită.
Simt că am încheiat sezonul mult mai bine decât l-am început, așadar există progres important în cadrul echipei. Am văzut schimbări care au mers bine. Sincer, sentimentele înainte de noul sezon sunt foarte pozitive, cred că vom avea momente bune, un impuls bun”.
Carlos Sainz, despre sezonul 2021 și împlinirea visului de a conduce pentru Ferarri:
M-am bucurat foarte mult de sezonul 2021. A fost destul de agitat, cu multe curse, dar și multe momente bune. Am reușit să mă bucur de ceea ce am făcut și în același timp să-mi îmbunătățesc evoluțiile pe parcursul anului.
Trăiesc un vis, conduc pentru cea mai bună și mai istorică echipă din Formula 1. Am visat la asta de când eram un copil. Amintindu-mi asta, abordez fiecare weekend de cursă cu nerăbdare, cu energie, încercând mereu să învăț, să devin mai bun, astfel încât să fiu gata să lupt pentru titlu atunci când șansa se va ivi.
Citește mai multe știri din Formula 1:
Mick Schumacher are mari așteptări de la sezonul 2022
George Russell, noul pilot Mercedes, este pregătit pentru „cel mai intens an” din viața sa
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!