Articol de GSP - Publicat marti, 01 februarie 2022 07:45 / Actualizat marti, 01 februarie 2022 08:59
După eșecul suferit în derby-ul cu FCSB, 0-3, Cornel Dinu nu mai crede că Dinamo se poate salva de la prima retrogradare din istorie.
Fostul antrenor al „câinilor” consideră că formația alb-roșie are șanse mici să rămână în Liga 1 și în sezonul viitor și consideră că cei din conducere au făcut mai multe greșeli în alcătuirea echipei.
Cornel Dinu nu crede în salvarea lui Dinamo de la retrogradare: „Achizițiile și numirile de antrenori vin din afara logicii tehnice”
„Lui Dinamo îi dau şanse foarte mici de salvare de la retrogrdarea. Mai are şapte partide în sezonul regular, iar la cum arată echipa... Cu Gaz Metan şi cu UTA ar putea face puncte. Am rezerve în forţa de impunere a lui Badea (n.r- noul antrenor de la UTA), care are cunoştinţe fotbalistice.
Achizițiile și numirile de antrenori vin din afara logicii tehnice, doar dintr-o dorință de a face bine. La Dinamo s-au adus jucători, în ciuda greutățile financiare, Când îl dai afară pe Rednic îi reproșezi că a vrut să schimbe 11 jucători, dar aduci 11 acum”, a declarat Cornel Dinu la TV Telekom Sport.
„Procurorul” a analizat și meciul cu FCSB, criticând strategia lui Dinamo.
„FCSB a pasat, a jucat repede faza de posesie. Nu am fost de acord cu abordarea jocului, dar a fost un echilibru între echipe, cu excepţia contraatacului, când a venit execuţia lui Octavian Popescu precum Del Piero.
E dramatic dacă la Dinamo e căpitan Răuţă. Niște jucători crescuți de Dinamo au fost daţi la o parte, pentru un câștig al negustorului Negoiţă. Apoi sunt unii care au plecat de la Dinamo pentru că nu făceau faţă cerințelor, precum Filip”, a adăugat Dinu.
În două jocuri cu FCSB, Dinamo încasează nouă goluri. În 1999-2000, mi-a adus aminte un prieten, când exista Cupa Ligii, Dinamo a bătut cu 7-0. Acum s-a ajuns la această discrepanță
– Cornel Dinu
Programul lui Dinamo
Etapa | Meci |
24 | FC Botoșani - Dinamo (7 februarie) |
25 | Dinamo - CSU Craiova (10 februarie) |
26 | UTA - Dinamo (13 februarie) |
27 | Dinamo - Gaz Metan (19 februarie) |
28 | Rapid - Dinamo (26 februarie) |
29 | Dinamo - Sepsi (1 martie) |
30 | CFR - Dinamo (5 martie) |
Așa arată acum clasamentul în play-out
- Rapid - 17 p
- FC Argeș -16 p
- Sepsi - 15 p
- UTA -14 p
- Mioveni - 13 p
- Chindia - 12 p
- Gaz Metan - 12 p
- FCU Craiova -11 p
- Dinamo - 6 p
- Clinceni - 6 p (un meci mai puțin)
Meciurile din play-out se vor disputa în manșă unică, în total 9 etape
Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din L2.
VIDEO Gabi Torje, după o nouă umilință în derby: „E dureros și greu”
Citește și:
Dinamo vrea să închidă mercato cu încă doi jucători! Pe ce posturi se vor întări „câinii”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat