OPINII  »  EDITORIAL

Bunicule, îmi dai să beau și eu?

Articol de - Publicat miercuri, 16 februarie 2022 18:53 / Actualizat miercuri, 16 februarie 2022 19:02

O fetiță bea după bunicul și nu se îmbolnăvește, pentru că bunicul este un rus cu anticorpi dobândiți în lupta permanentă cu capitaliștii imperialiști. Fetița nu doar că nu se îmbolnăvește, ci devine mai puternică, mai inspirată. 

Mărturisește că este obosită emoțional, dar patinează ca o zână descinsă din tărâmul de vis numit Siberia.

Lupta cu Balaurul

Au vlăguit-o bănuielile oamenilor mari, cei care vor să îi transforme în coșmar visurile copilăriei, aceiași împotriva cărora au luptat bunicii și străbunicii tuturor fetițelor și băieților care patinează pentru Maica Rusie. Taica Occidentul, altfel spus Balaurul, stă însă la pândă și amenință. 

Maica știe însă că Taica are proteză dentară și că doar latră, nu mușcă. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea prințesei matrioște Kamila Valieva.

Energizant de la bunicu’

De o vreme încoace ficțiunea poluează constant realitatea. Distopia, adică realitatea deformată, se amestecă tot mai des în viețile noastre, iar sfidarea adevărului a devenit practică uzuală. Povestea fără zâne și balauri spune așa. 

Testată pozitiv cu trimetazidină, substanță interzisă sportivilor și recomandată cardiacilor, patinatoarea minoră rusă K. Valieva este apărată de avocați la TAS cu un argument care ar trebui să provoace hohote de râs. Testul a ieșit pozitiv fiindcă micuța ar fi băut din paharul bunicului, care bunic își tratează insuficiența cardiacă.

Aplombul cu care apărătorii Valievei au susținut teoria este întrecut însă de seriozitatea cu care au tratat cazul înalții preoți ai Tribunalului Sportiv de la Lausanne. Sfidarea bunului-simț și teama, hai să nu îi supărăm și mai tare pe ruși!, duc ridicolul la altitudini amețitoare.

Bunicule, îmi dai să beau și eu?
Kamila Valieva (foto: Imago)

Spec-ta-col!

Derogarea pentru sportiva dopată arată că judecătorii de la TAS au fost lăsați fără mască FFP2 de avocații care au susținut teoria suprarealistă a paharului de trimetazidină în care fetița și-a pus lăpticul dinainte de culcare. 

În virtutea faptului că domnișoara nu a împlinit încă vârsta de 16 ani, până la care ești considerată Persoană Protejată de Codul Olimpic (ce nobil!), aceștia au decis că Valieva poate concura și în concursul individual. Acolo unde, la fel ca în concursul pe echipe, Kamila face spectacol.

Mai contează ceilalți?

Efectul colateral al situației create este acela că măcar până pe 26 aprilie, dată la care Kamila împlinește 16 ani, nu se va ști nici cine a câștigat medaliile de aur la întrecerea pe echipe, nici la individual, acolo unde rusoaica se află pe primul loc după programul scurt și se anunță principala pretendentă la aur. 

Mai contează ce gândesc și ce simt sportivele din celelalte țări? Altele decât ROC, inițialele care ascund scamatoria prin care CIO a permis participarea rușilor la Jocuri, atât la Beijing, cât și astă-vară la Tokyo.

Libertate pentru toți

Avem și un bonus al poveștii. Încurajat de blegeala șefuleților CIO, un patinator rus a ridicat sfidător degetele mijlocii către americanii din tribună. Gestul a devenit viral, cum altfel, în mediul online, iar scuzele formale prezentate de delegația tovărășească de la Moscova, pe care o și vezi cum își dă coate, sunt acoperite de strigătele de bucurie ale suporterilor rușilor. 

Printre care bag seamă sunt destui compatrioți care s-au născut suficient de recent încât să ignore cât bine ne-au făcut vecinii de la Răsărit. Superb! De-aia e libertate, ca să îi aplauzi pe ăia care vor să o suprime. Let’s ROC(k)! Sau Kalinka?! 

Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Comentarii (17)
5291171177562039
Adrian Nistor  •  17 Februarie 2022, 17:19

Lista cu acele substante considerate "dopante" probabil c-ar trebui defalcata pe discipline sportive.Fiindca una e sa te "ajuti" cu diferite licori sau prafuri in sporturile grele,de anduranta,unde efortul fizic e urias si acele "interzise" pot ajuta pe unul sau altul sa iasa in fata si cu totul altceva la disciplinele unde efortul fizic e mediu spre mic si conteaza primordial maiestria si know-how-ul prestatiei sportivului in detrimentul fortei fizice ce poate fi ameliorata.Oare toti sportivii care au adus plusuri disciplinelor in care au concurat au fost cu totii dopati pentru ca au fost mai iscusiti in probele la care au participat?!

malinr
malinr  •  17 Februarie 2022, 13:25
Postat de Constantin Vaetus pe 17 Februarie 2022, 06:28

Rusofobul continuă! Oare de ce nu au dat rezultatele mai repede laboratorul suedez decât după ce câștigase aurul pe echipe? WADA acuză pe ruși că nu au anunțat că le trebuie mai repede rezultatul! Oare ei nu știau că urmează Olimpiada? În timpul olimpiadei nu a fost supusă la nici un control antidoping? Revin la surorile Williams, ele aveau "dreptul" să fie "ajutate" pentru că erau din USA?

V-au trimis sefii de la fabrica de trolli sa faceti zarva pe-aici? Mai rasfirati baieti, mai rasfirati!

klauz
klauz  •  17 Februarie 2022, 13:09
Postat de vasileroaita pe 16 Februarie 2022, 19:08

La 15 ani ia trei medicamente pentru inima?!? Care sunt pe lista de produse interzise?!? E DOPAJ, nea Geambasu!!!

Nu s-a pus problema a trei medicamente, e vorba despre o singura substanta interzisa, dar care e o frectie la picior de lemn, un nimic. Propaganda vestica o acuza ca a luat trei substante, din care una interzisa, de aici e confuzia ta. Da, e o propaganda intr-atat de stupida, o acuza ca a luat doua substante legale, din care una o iei cand bei lapte, ca e un aminoacid... Dar iata ca rpostia crasa isi gaseste consumatori si adepti! Hai Kamila!

Vezi toate comentariile (17)
Comentează