Articol de GSP - Publicat luni, 21 martie 2022 10:51 / Actualizat luni, 21 martie 2022 15:59
Yaroslava Burlachenko, handbalista ucraineană de la CS Minaur Baia Mare, a fost invitată în această dimineață la GSP Live. Unul dintre subiectele abordate a fost relația sa cu rușii, după invazia dictată de Putin în Ucraina.
Burlachenko spune că este apropiată de mulți ruși, inclusiv de o psihologă alături de care a lucrat în trecut.
Yaroslava Burlachenko: „Muți dintre ei îmi sunt oameni dragi. Inclusiv psiholog am din Rusia”
„În ultima perioadă m-am apucat de studii, am studiat în mare parte în Rusia și mi-am făcut cunoștințe acolo. Mulți dintre ei îmi sunt oameni dragi. Inclusiv psiholog am din Rusia. Chiar îmi plăcea de ea, m-a ajutat să trec peste anumite lucruri, chiar am simțit rezultatele.
M-am îndepărtat de mai mulți oameni alături de care am studiat. Eu am avut ură atât de mare. Am încercat să mă controlez, să nu mă descarc pe ei. Am început să pun pe mute story-urile lor (n.r. - pe rețelele de socializare).
Chiar am văzut oameni (n.r. - ruși) care susțin ce se întâmplă în Ucraina și spun lucruri care nu sunt adevărate. Am încercat să nu mai intru pe profilul lor, să nu mai discut cu ei. Sunt și oameni care imediat după ce a început războiul mi-au scris, m-au întrebat despre familia mea.
Eu îi înțeleg că le e și lor frică și ei chiar nu vor război. Cu toate chestiile astea care apar (n.r. - propaganda rusă), sincer, nu știu ce aș fi avut în gând dacă eram în locul lor. Dar nici ei nu știu ce ar fi simțit dacă erau în locul meu, sau în locul oamenilor din Ucraina”.