Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat miercuri, 23 martie 2022 08:19 / Actualizat miercuri, 23 martie 2022 09:10
Rapid speră să prindă un loc de cupe europene în anul centenarului, încurajată de un buget mai mare decât a avut acum, alimentat de societăți importante: Mobexpert, BitDefender, Altex, eMAG
Numele clubului, suporterii și stadionul nou atrag alături de Rapid sponsori cum nicio altă echipă din România nu izbutește să mai atragă. Vișiniii vor avea ca sponsor principal, în sezonul viitor, societatea Mobexpert. Proprietarul firmei de mobilă, Dan Șucu, este deja implicat în club, el finanțează centrul de tineret în care a investit 5 milioane de euro, inclusiv pentru achiziționarea a două baze de pregătire, Coresi și Constructorul.
Din stagiunea următoare va plăti și pentru echipa de seniori, iar numele firmei sale o să apară pe fețele tricourilor. Mobexpert nu va fi singura societate mare venită alături de giuleșteni. Alte firme importante atrase: BitDefender, Altex, eMag. Patronul Altex, Dan Ostahie, a mai contribuit la bugetul echipei în trecut, în vremea în care Copos era numărul unu în Giulești.
Realizarea conducătorilor de la Rapid e una remarcabilă, în condițiile în care celelalte cluburi se bazează, aproape toate, pe firme de pariuri, nu reușesc să mai aducă sponsori și din alte domenii.
Bani, lot mai bun, stadion nou
Vișiniii vor avea un buget mai mare în sezonul viitor, motiv pentru care și planul e unul îndrăzneț: clasarea pe podium și calificarea într-o cupă europeană. Conducerea vișiniilor e hotărâtă să forțeze obținerea acestei performanțe într-un an special pentru club. Rapidul va împlini în 2023 o sută de ani de la înființare.
Echipa antrenată de Mutu va mai beneficia în campionatul următor de un avantaj uriaș: noul stadion din Giulești. Arena va fi, probabil, plină meci de meci și e una cu tribunele foarte apropiate de teren, bună pentru crearea unei atmosfere speciale la fiecare partidă.
Noul stadion Rapid va fi inaugurat sâmbătă cu un amical jucat împotriva Politehnicii Timișoara, o formație cu care suporterii giuleștenilor sunt înfrățiți. Toate biletele pentru joc au fost deja vândute.
Următorul obiectiv: Pro Rapid
După ce a achiziționat două baze de antrenament, Coresi și Constructorul, Dan Șucu le-a transmis oficialilor din club că va încerca să ia în curând și Pro Rapid, locul tradițional de pregătire al giuleștenilor, cantonamentul pe care George Copos l-a construit la cererea lui Mircea Lucescu spre finalul anilor '90.
Baza e acum în proprietatea Ministerului Finanțelor și e degradată complet, ar fi nevoie de un timp pentru reconstruirea terenurilor, a hotelului și a celorlalte facilități. De la reînființare, după faliment, clubul a tot căutat să recupereze Pro Rapid, dar s-a blocat în hățișul birocratic. Toate proprietățile, inclusiv terenul, sunt evaluate la 24.565.221 lei. Suprafața e de 3.259 metri pătrați.
Rapid l-a atras pe Dan Șucu de la tenis
Șucu era pasionat de fotbal, dar nu a avut singur ideea de a investi la Rapid. El s-a apropiat de giuleșteni datorită relației de amiciție pe care o avea cu Daniel Niculae și cu Vasile Maftei. Jucau tenis împreună, a fost impresionat de pasiunea și de seriozitatea foștilor fotbaliști și a decis să se implice în club. Niculae e președintele clubului, iar Maftei conduce centrul de tineret al vișiniilor.
Datorită investiției lui Șucu, Rapidul a putut să-și trimită în cantonament în Antalya, în iarna aceasta, și grupele de juniori. Baza Constructorul le va fi destinată doar juniorilor. Șucu are și el doi copii înscriși în grupele de tineret de la Rapid.
Doar Hagi mai are sponsori mari ca Rapid
Cluburile din prima ligă depind, pe lângă drepturile TV, de contractele comerciale pe care le au cu firme de pariuri. Sponsori din alte domenii, companii mari, a mai reușit să atragă doar Hagi la Farul. E.ON, OMV, BRD, BMW sunt societăți care au sprijinit financiar dezvoltarea clubului pe care „Regele" l-a creat de la zero.
Firmele mari au sponsorizat echipa și atunci când ea purta numele Viitorul. Clubul nu avea suporteri, dar numele Hagi, imaginea bună pe care o are Gică și obiectul de activitate, selectarea și dezvoltarea unor copii în fotbal, au atras societățile importante. În anii '90, toate cluburile mari din campionat reușeau să atragă bănci, firme mari de telecomunicații: BCR, Bancpost, Connex, Dialog.
VIDEO Rapid a confirmat data inaugurării noului stadion Giulești: „Meci cu frații noștri”
Citește mai multe știri despre Rapid:
Daniel Pancu s-a răzgândit! Ce spune despre noul stadion Rapid: „Ăsta e primul obiectiv”