SPORTURI  »  HANDBAL  »  DINAMO

INTERVIU Unul dintre cei mai apreciați handbaliști din România se destăinuie: „Ar fi o dramă ca Dinamo să retrogradeze” + Ce planuri are cu „dulăii” și ce spune despre viața în România

Amine Bannour// Foto-IMAGO / PanoramiC
Amine Bannour// Foto-IMAGO / PanoramiC

Articol de - Publicat marti, 29 martie 2022 16:04 / Actualizat marti, 29 martie 2022 17:01

Amine Bannour, 32 de ani, unul dintre oamenii esențiali ai lui Dinamo, are planuri uriașe pentru proxima ediție continentală. Bonus: vrea cetățenie română și să se stabilească în București, în special pentru fiul său și familie.

„Dulăii” consideră acest sezon ca unul intermediar în drumul spre cel viitor care să ducă în elita handbalului masculin continental. Dinamo și-a impus supremația în competiția internă, bucureștenii fiind în marș spre titlul cu numărul 6 la rând, în condițiile în care ediția 2019/2020 a fost înghețată - într-un moment în care Dinamo era în plină ascensiune și în Champions League! 

Sezonul acesta, în grupa B a celei mai importante competiții continentale roș-albii au avut un parcurs sinusoidal, încheind pe penultimul loc. Au avut însă adversari puternici și renumiți, precum Barcelona, PSG, Veszprem și Vive Kielce. 

Unul dintre pilonii formației, tunisianul Amine Bannour, inter dreapta, 32 de ani, este recomandat nu doar de trofeele internaționale câștigate, ci și de o ambiție superioară, explicând că Dinamo se gândește deja la proximul sezon ca fiind la cel mai înalt nivel. Iar planurile sunt totale.

2 este ciframedaliilor de aur ale lui Bannour în Campionatul Africii, 2012 și 2018, iar în 2020 a câștigat argintul cu naționala Tunisiei

- Amine, expediția lui Dinamo în Champions League s-a încheiat, a mai rămas titlul intern, încă e luptă mare. Care sunt așteptările voastre? 
- E clar că vrem titlul, nici nu concepem alt deznodământ, cu toate că nu e ușor să cucerești trofee! Avem cel mai bun antrenor din lume, pe Xavier Pascual, asta nu cred doar eu, am mai lucrat și cu alții, și cu el, cred că sunt coerent când recurg la comparații. Proiectul lui este pe 3 ani. Vrem cu fiecare an să creștem nivelul, nu poate face magie, la anul vrem o performanță mai mare decât în acest sezon.

- Care cum s-ar traduce? 
- Vreau să ajung cu Dinamo în Final 4 Champions League! Și să-mi trec numele în istoria clubului.

Unul dintre cei mai apreciați handbaliști din România se destăinuie: „Ar fi o dramă ca Dinamo să retrogradeze” + Ce planuri are cu „dulăii” și ce spune despre viața în România
Explicație foto: Amine Bannour a înscris 19 goluri pentru Dinamo în actuala ediție a Ligii Campionilor// FOTO- Raed Krishan

- Nu e un vis prea îndrăzneț? 
- Deloc. Am crescut în acest sezon față de precedentul, la anul trebuie mai mult. Și chiar putem!

Cum blochează FRF legitimarea jucătorilor din Ucraina » Un club din play-off „s-a fript”: „Facem o solicitare oficială”
PIEDICĂ
Cum blochează FRF legitimarea jucătorilor din Ucraina » Un club din play-off „s-a fript”: „Facem o solicitare oficială”

Amine Bannour: „Ar fi o dramă ca Dinamo să retrogradeze”

- Cum te împaci cu viața din România, cu suporterii? 
- Fanii sunt supermișto, vor tricouri, sa le semnez, ne împing să jucăm mai bine. Cred că suntem o mare familie la Dinamo, de la fani până la președinte și până la ultimul om din echipă. Nu am avut niciodată probleme, nici dacă am jucat mai prost. Asta înseamnă „familie”, la bine, dar și la rău.

Spectatorii de la Steaua, de la Constanța, de la CSM, de oriunde în România, te salută, e vorba de respect, nu ură, chiar e impresionant. Una este ce e pe teren, alta în afara lui. 

- Amine Bannour

Unul dintre cei mai apreciați handbaliști din România se destăinuie: „Ar fi o dramă ca Dinamo să retrogradeze” + Ce planuri are cu „dulăii” și ce spune despre viața în România
Interul dreapta într-un moment de relaxare

- Nu pot să nu fac o paralelă între voi și ce se întâmplă la echipa de fotbal din Ștefan cel Mare. Cum îți explici situația acelui club aflat la retrogradare? 
- Mă mai uit uneori, la derby-uri sau când joacă acasă pe stadionul din Ștefan cel Mare. Am înțeles că au avut probleme cu banii, apoi cu jucătorii, acum încearcă să-și revină. În primul rând, trebuie să reziste acum și să se salveze, apoi la anul sigur vor urca. Ar fi o dramă să retrogradeze, oricum, e deja un mare necaz situația în care sunt acum.

2014 este anulcând Amine a cucerit African Champions League cu Club Africain, un an mai devreme ocupând locul 3

- Îți place fotbalul? 
- Ca suporter, da, eram fanul lui Club Africain, unde am jucat handbal, are și echipă de fotbal, o superputere în Tunisia. Și-mi place Real Madrid.

Sunt din Mahdia, în Tunisia există tradiția handbalului, ani la rând a fost sportul țării. Fotbalul i-a luat prim-planul, ca peste tot. La Club Africain, o superforță, din zece trofee în Africa, am contribuit și eu la două. 

- Amine Bannour

2013 este anulcând Amine a jucat cu Al Sadd finala EHF Super Globe, pierdută în favoarea Barcelonei. Un an mai devreme fusese golgheterul competiției

România U19 - Islanda U19 0-3 » Românește! Calificați la Euro, „tricolorii” U19 s-au prezentat rușinos la ultimul meci de la Turul de Elită
ROMÂNIA U19 - ISLANDA U19 0-3
România U19 - Islanda U19 0-3 » Românește! Calificați la Euro, „tricolorii” U19 s-au prezentat rușinos la ultimul meci de la Turul de Elită

Amine Bannour vrea cetățenie și casă în România

- Cum te simți cu familia în România după aproape 4 ani aici? 
- Frate, aici e casa noastră! Când va veni vremea, aș vrea să aplic pentru cetățenia română, trebuie să parcurg cinci ani aici. Soția, Nour, e și ea prietenă cu multe românce, băiatul, Slim, are 6 ani, e la Școala Franceză. Puștiul știe patru limbi, printre care și româna. Sper să-mi calce pe urme, să înceapă la Academia de handbal a clubului din „Ștefan cel Mare”.

2019 este anulcând tunisianul a fost desemnat cel mai bun jucător străin al Ligii Naționale de handbal

- Să înțeleg că ai planuri de viitor în România. 
- Da, clar! Chiar ne gândim să achiziționăm un apartament aici. Pentru că se face școală ca lumea aici, în această țară, vrem ca fiul nostru să primească educație de calitate. Și-atunci, dacă a început aici, el e mulțumit, soția e fericită, totul e perfect. În Tunisia mai sunt probleme din cauza politicii, în România chiar e liniște, nici nu vă dați seama ce bine este. Să nu-ți fie frică să ieși pe stradă, să nu se uite nimeni urât la tine, să muncești și să fii respectat.

Unul dintre cei mai apreciați handbaliști din România se destăinuie: „Ar fi o dramă ca Dinamo să retrogradeze” + Ce planuri are cu „dulăii” și ce spune despre viața în România
Explic. poză: Tunisianul alături de familie, soția, Nour, și băiețelul, Slim

- Nu ai avut nicio problemă aici? 
- Fratele meu, niciuna! Și dacă mi-ar zice cineva „țigan” sau alte apelative de genul ăsta, mi s-ar părea că o spune în glumă. Asta aici, în România, fiindcă i-am văzut pe români cum sunt. Și aici sunt răi, dar 80 la sută sunt buni. Oricum, e un procent uriaș față de alte țări pe unde am fost sau pe care le-am văzut. E vorba de ceea ce simt.

Războiul acesta e stupid, sunt atâtea probleme de rezolvat în lume, asta era ceea ce lipsea! Nu face bine nici rușilor, nimănui. Toți avem de pierdut, după ce au fost doi ani aruncați la coș cu pandemia. 

- Amine Bannour

340 de goluria reușit în 112 selecții pentru reprezentativa țării sale

VIDEO. Bogdan Voina candidează la preșidinția FRH: „Paradoxul e că în România se investește foarte mult. Problema e la juniori”

Citește și:

0-3 „la masa verde” și suspendări uriașe după scandalul din CSA Steaua - Dinamo, în Liga Elitelor U19!

Echipa pe care Prunea o vrea desființată: „Ne facem de râs în toată lumea”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Superliga
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Superliga
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează