Articol de GSP - Publicat vineri, 01 aprilie 2022 14:41 / Actualizat vineri, 01 aprilie 2022 15:00
Războiul dintre Rusia și Ucraina i-a afectat pe plan financiar pe oamenii de afaceri din cele două țări, aceștia pierzând sume importante.
Apropiați de președintele Rusiei, Vladimir Putin, dar și puternic implicați în sport, oligarhi precum Abramovich, Usmanov sau Alekperov au pierdut miliarde de dolari din cauza războiului.
Rinat Ahmetov: - 3,5 miliarde de la începerea războiului
Ahmentov deține cel mai mare conglomerat industrial din Ucraina, localizat în Mariupol, oraș grav afectat de război. Omul de afaceri a suferit serios de pe urma conflictului armat, pierzând o bună parte din avere, potrivit Bloomberg Billionaires Index, un raport al averii miliardarilor, actualizat în fiecare zi, după închiderea Bursei de la New York.
- Averea lui Ahmetov la începutul anului 2022: 11,7 miliarde de dolari
- Averea lui Ahmetov înainte de încperea războiului: 9,5 miliarde de dolari
- Averea lui Ahmetov în prezent: 6,08 miliarde de dolari
- Averea minimă în ultima lună: 5,37 miliarde de dolari (7 martie 2022)
Abramovich a pierdut 700 de milioane de dolari
Roman Abramovich, un apropiat al președintelui Vladimir Putin, a avut și el de suferit, după ce Guvernul din Marea Britanie a impus sancțiuni dure împotriva oligarhilor ruși. Patronul lui Chelsea, club pe care vrea să-l vândă cu 3,3 miliarde de dolari, a participat intens la negocierile de pace între Rusia și Ucraina, dar tot a avut de suferit pe plan financiar.
- Averea lui Abramovich la începutul anului 2022: 18 miliarde de dolari
- Averea lui Abramovich înainte de începerea războiului: 15,1 miliarde de dolari
- Averea lui Abramovich în prezent: 14,4 miliarde de dolari
- Averea minimă în ultima lună: 13 miliarde de dolari (4-6 martie 2022)
Și oligarhul preferat al lui Putin e pe minus
Alișer Usmanov, fost investitor la clubul Arsenal Londra (în perioada 2007 - 2018) şi fost sponsor la Everton până la începutul conflictului din Ucraina, e considerat oligarhul preferat al lui Putin.
Recent, Usmanov a fost deposedat de statul italian de Mercedes-Maybach S650 Guard VR10, o limuzină blindată în valoare de 670.000 de euro, dar aceasta nu a fost singura pierdere suferită de fostul președinte al Federației Internaționale de Scrimă.
- Averea lui Usmanov la începutul anului 2022: 21.3 miliarde de dolari
- Averea lui Usmanov înainte de începerea războiului: 21,4 miliarde de dolari
- Averea lui Usmanov în prezent: 19,8 miliarde de dolari
- Averea minimă în ultima lună: 17,7 miliarde de dolari (9-14 martie 2022)
Acționarul lui Spartak Moscova a pierdut 17 miliarde
Omul de afaceri azer Vagit Alekperov a fost cel mai afectat de la începutul războiului. Acesta deține 20,6% din compania petrolieră Lukoil, pe care a fondat-o și al cărei președinte este, și are 36,8% din clubul Spartak Moscova.
La începutul anului 2022, Bloomberg calcula că acesta are o avere de 22,8 miliarde de dolari. Interdicțiile impuse companiilor rusești l-au afectat serios pe Alekperov, care în prezent are o avere de 5,36 de miliarde.
Și Leonid Fedun, partenerul de afaceri al lui Alekperov, și-a pierdut o mare parte din avare. Acționarul lui Spartak avea o avere care se ridica la 6,7 miliarde de dolari înainte de război, însă oligarhul rus pretinde că și-a pierdut 99% din bani, după invazia Rusiei din Ucraina. În trecut, oligarhul rus ar fi investit 500 de milioane de dolari în arena echipei Spartak Moscova, stadion pe care s-au disputat partide din cadrul Campionatului Mondial din 2018.
Citește și:
Reprezentantul Rusiei, plin de tupeu la congresul FIFA: „Suntem aici și nu ne ascundem!”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”