INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CITY - ATLETICO

Istvan Kovacs, ireproșabil la City - Atletico: „A ignorat toate cererile de penalty. A avut dreptate”

Istvan Kovacs, ireproșabil la City - Atletico// Foto: IMAGO / PA Images
Istvan Kovacs, ireproșabil la City - Atletico// Foto: IMAGO / PA Images

Articol de - Publicat miercuri, 06 aprilie 2022 10:17 / Actualizat miercuri, 06 aprilie 2022 11:10

Istvan Kovacs (37 de ani), la primul său sfert de finală în Champions League, a condus excelent meciul de pe „Etihad”. Apreciat și de englezi, și de spanioli. Manchester City a câștigat prima manșă, 1-0 cu Atletico Madrid

  • Atletico Madrid - Manchester City, meciul retur din sferturile de finală Champions League, se joacă pe 13 aprilie, de la ora 22:00.

Al 10-lea meci al lui Istvan Kovacs în Ligă și un arbitraj de Champions. Fără să iasă prea mult în evidență, ferm, când a fost nevoie, corect în decizii, de fiecare dată. Apreciat și de englezi, și de spanioli, chiar dacă au mai fost proteste în timpul jocului. 

Bornă negativă atinsă de Atletico Madrid, în meciul cu Manchester City » Premieră cu Diego Simeone pe bancă
MANCHESTER CITY - ATLETICO MADRID 1-0
Bornă negativă atinsă de Atletico Madrid, în meciul cu Manchester City » Premieră cu Diego Simeone pe bancă

Martin Samuel: „Istvan Kovacs a avut dreptate” 

În cronica sa din Daily Mail, Martin Samuel, unul dintre cei mai importanți jurnaliști sportivi britanici, a remarcat: „Kovacs a părut să fie avertizat de jucătorii care cad prea ușor, dar parcă se gândea că actorii erau la City. Gazdele au cerut trei penalty-uri în prima repriză. Toate au fost ignorate. Și arbitrul a avut dreptate”. 

6 a fost notaluată de Istvan Kovacs în Daily Mail, la fel ca Mahrez, Sterling (City), Joao Felix și Savic (Atletico)

Ziaristul nu i-a găsit vreo greșeală nici după pauză, când Sterling a mai căzut de două ori în iarbă în careul advers. 

Eduardo Gonzalez: „Istvan Kovacs, un stil de arbitraj confortabil” 

Fostul „central” iberic Eduardo Iturralde Gonzalez a comentat prestația lui Kovacs pentru cotidianul madrilen AS. „Românul a avut un stil de arbitraj confortabil”, l-a caracterizat EIG, analizând patru faze: 

  • Minutul 11. Bernardo Silva a pretins 11 metri, însă Koke l-a deposedat bine. Arbitrul urmărise acțiunea de aproape. 
  • Minutul 47. Griezmann a sprintat pe contraatac. Bernardo Silva l-a agățat, dar nu l-a dat jos. Dacă ar fi continuat el acțiunea, ar fi putut provoca un cartonaș roșu direct. 
  • Minutul 68. De Paul a văzut un „galben” clar. A intervenit prea târziu. Avertizat într-o acțiune inexplicabilă pentru un jucător cu o asemenea experiență. 
  • Minutul 82. Correa și-a pierdut calmul și a tras în Grealish. Dacă ar fi fost eliminat, nu putea spune nimic. Jocul era oprit și l-a lovit cu mingea”. 

Concluzia lui Itturalde: putea lua „roșu”, dar Kovacs nu a vrut să aprindă și mai tare spiritele. Și nu a greșit. 

2 a fost numărulstelelor primite de Kovacs în Mundo Deportivo, precum Guardiola, Simeone, Foden și Griezmann

VIDEO. Ioan Igna, despre cum a forțat debutul lui Istvan Kovacs: "Mi-am dat seama că am în față un mare talent!"

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Rooney a explicat de ce United s-a prăbușit după retragerea lui Ferguson » Ce făcea diferit legendarul antrenor în perioada de glorie a clubului

Revoltă la meciul condus de Kovacs în Ligă: „Sunt teroriștii fotbalului! Mai rău nu există”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (3)
dinamo_forever_77
dinamo_forever_77  •  06 Aprilie 2022, 11:50
Postat de cri5ti pe 06 Aprilie 2022, 11:46

Impecabil aseară.. ceea ce nu se prea poate spune despre stilul din campionatul romanesc... Dar aici intervine și diferența de valoare dintre ceea ce reprezinta UCL și Liga 1..Cand arbitrezi la prestatorii ăștia de fotbal.. ca altfel nu ii poți numi... exista șansă să nu te ridici la nivelul așteptat.. si sa fii exact la nivelul lor

True true...

dodo001
dodo001  •  06 Aprilie 2022, 11:50

Sa arbitreze la fel și în Liga 1, sa nu aplece urechea la acuzațiile lui Becali, iar apoi sa arbitreze pro Fcsb sa nu fie acuzat, sa se spună vai dar ce bine a arbitrat!

cri5ti
cri5ti  •  06 Aprilie 2022, 11:46

Impecabil aseară.. ceea ce nu se prea poate spune despre stilul din campionatul romanesc... Dar aici intervine și diferența de valoare dintre ceea ce reprezinta UCL și Liga 1..Cand arbitrezi la prestatorii ăștia de fotbal.. ca altfel nu ii poți numi... exista șansă să nu te ridici la nivelul așteptat.. si sa fii exact la nivelul lor

Vezi toate comentariile (3)
Comentează