OPINII  »  EDITORIAL

Cine se teme de Rapid?

Articol de - Publicat marti, 12 aprilie 2022 13:27 / Actualizat marti, 12 aprilie 2022 13:42

Învingând sâmbătă la Arad cu 2-0, Rapid a ajuns la a cincea victorie consecutivă cu Mutu la timonă și e lider în play-out. Deci cu perspective de a prinde barajul de calificare în preliminariile Conference League. 

Personal, nu pot decât să mă bucur că l-am văzut pe Adrian Mutu, pe atunci tehnicianul naționalei U21, mai antrenor (acceptați formularea!) decât Mirel Rădoi. Posibil să mă fi pripit, să fi fost subiectiv. Dar bilanțul din Grant al „Briliantului”, 5 succese din 5 meciuri, mă susține, nu mă contrazice.

Începută de Miță Iosif, care „A mutat în vestiar spiritul din tribună”, citat din Mihai Stoica, ascensiunea „feroviarilor” are mai multe explicații. Cea de ultimă oră cred că se leagă de modernizarea stadionului de pe Calea Giulești, de unde o vajnică galerie, numeroasă, statornică, entuziastă, obișnuiește să răgușească pentru echipă și s-o împingă de la spate.

Amănuntul că 600 de suporteri vișinii au asistat la partida de pe arena „Francisc Neuman”, chiar 1.000 în versiune proprie, demonstrează că Săpunaru et Comp. sunt urmați și iubiți. Că „farmecul vieții”, definiția lui Copos, n-a dispărut, el funcționează. Căci e o performanță, nu o bagatelă, să duci sute de oameni până la Arad, care se află la peste 400 de kilometri de București.

De adăugat la explicații și că, deși de curând în Liga 1, Rapid posedă o serie de jucători de valoare, vârstnici și tineri. Îi știți, nu-i mai numesc. Din ultima categorie sare în ochi, cu gol și assist la Arad, Rareș Ilie, cel ce va sărbători săptămâna viitoare, pe 19, marți, 19 ani. El pare să fie, ori și e, marea speranță a Giuleștiului, ba chiar a întreg fotbalului tricolor, de ce nu?

Cine se teme de Rapid?
Rareș Ilie (foto: Imago)

Am citit unele asemănări încercate de fani între Rareș Ilie și, evoluând cam pe aceeași poziție, Octavian Popescu, de la FCSB, alt „copil-minune”, cu 19 ani împliniți pe 27 decembrie 2021. Sincer, n-am priceput de ce-ar folosi și cui să-l punem pe unul deasupra sau în umbra celuilalt, la ce-ar servi asta? Că OP e mai talentat, RI mai eficient ori invers. Găsesc acest gen de comparații ca deplasat, chiar stupid, întrucât cei doi pot crește și se pot afirma în paralel, fără să se incomodeze între ei. Pot, ba chiar se recomandă. În Hall of Fame e destul loc liber.

Actualul Rapid, fie el în progres, nu-i încă în situația de a se bate cu șanse reale pentru trofee. Abia promovat după un periplu prin diviziile inferioare, își caută drumul și identitatea. Își strânge rândurile, dar operațiunea e de durată. Mai are drum lung și anevoios până în vârful muntelui.

Cu timpul însă, dacă va lua înapoi baza Pro Rapid, năpădită de buruieni, iar colaborarea cu magnații Dan Șucu (Mobexpert) și Dan Ostahie (Altex) va căpăta dimensiuni ample, aceștia urmând să investească alături de Victor Angelescu, Rapidul Centenar (înființat în 1923) ar putea deveni o forță. Ceea ce visează cu ochii deschiși președintele Daniel Niculae, golgheterul de altădată, ca și, împreună cu el, întreaga suflare vișinie.

Tocmai de aceea, glumind numai pe jumătate, invit fotbalul românesc să ia aminte la Rapid și chiar să se teamă de el. Nu de cel de azi, dar de cel de mâine. Cu condiția, sine qua non, ca angajamentele să nu moară pe hârtie. Să nu însemne numai niște vorbe goale.

Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Comentarii (18)
cita
cita  •  13 Aprilie 2022, 13:00
Postat de Nicolae Nedelcu pe 13 Aprilie 2022, 12:41

Rapid este sigurul club, din Romania, cu traditie si performante inca de pe vremea Romaniei Mari !

DA, cu siguranță, echipa Cailor Ferate Romane și favorita Casei Regale a României MARI, încă din perioada interbelică! Asta da tradiție!

1678029639035744
Nicolae Nedelcu  •  13 Aprilie 2022, 12:41

Rapid este sigurul club, din Romania, cu traditie si performante inca de pe vremea Romaniei Mari !

1678029639035744
Nicolae Nedelcu  •  13 Aprilie 2022, 12:41

Rapid este sigurul club, din Romania, cu traditie si performante inca de pe vremea Romaniei Mari !

Vezi toate comentariile (18)
Comentează