SPORTURI  »  HOCHEI  »  CAMPIONATUL MONDIAL

EXCLUSIV Prima reacție a ministrului Mediului, surprins în galeria Ungariei la meciul cu România: „Am susținut jucătorii din Miercurea-Ciuc, Gheorgheni și Brașov”

Tanczos Barna, la un meci de hochei în aprilie 2022 / FOTO: Facebook
Tanczos Barna, la un meci de hochei în aprilie 2022 / FOTO: Facebook

Articol de - Publicat luni, 09 mai 2022 17:14 / Actualizat luni, 09 mai 2022 17:14

Tanczos Barna, fost președinte al Federației Române de Hochei pe Gheață, actual ministru al Mediului, a reacționat, pentru GSP.ro, după ce a fost surprins alături de suporterii maghiari la meciul cu România, însă n-a dorit să explice prezența sa în mijlocul suporterilor adversarei României.

  • Naționala masculină a României, alcătuită în mare parte din hocheiști români de etnie maghiară, a evoluat în această săptămână la Campionatul Mondial, în Slovenia, iar la ultimul meci, ieri, cu Ungaria, a avut loc un moment scandalos: sportivii s-au aliniat la finalul meciului și au cântat împreună "imnul Ținutului Secuiesc". 

România a retrogradat din Divizia I mondială (al doilea eșalon ca valoare), grupa A, după ce a pierdut toate meciurile de la Campionatul Mondial de hochei din Slovenia (1-9 cu țara gazdă, 1-4 cu Coreea de Sud, 4-5 cu Lituania și 2-4 cu Ungaria). 

Moment SCANDALOS: naționala României a cântat imnul așa-numitului Ținut Secuiesc, la meciul cu Ungaria » 3 tricolori au refuzat să se alăture + Ministrul Mediului din România, acuzat că a stat în galeria Ungariei!
CAMPIONATUL MONDIAL
Moment SCANDALOS: naționala României a cântat imnul așa-numitului Ținut Secuiesc, la meciul cu Ungaria » 3 tricolori au refuzat să se alăture + Ministrul Mediului din România, acuzat că a stat în galeria Ungariei!

La ultima partidă și-a făcut apariția în tribună și fostul președinte al Federației Române de Hochei, Tanczos Barna, în prezent ministru al mediului, propus de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR). Imaginea cu Barna a fost postată pentru prima oară de deputatul AUR Dan Tănasă. Ministrul era îmbrăcat într-un tricou albastru, al echipei de hochei HC Csikszereda Miercurea Ciuc, și o pălărie, fiind înconjurat de fani cu însemnele Ungariei. 

Tanczos Barna: „Am susținut jucătorii din Miercurea-Ciuc, Gheorgheni și Brașov”

GSP.ro a luat legătura cu acesta. Aflat în ședință de guvern, Tanczos Barna a acceptat să răspundă pentru Gazeta Sporturilor prin mai multe mesaje scrise. Întrebat dacă a stat în mijlocul fanilor maghiari, Barna s-a mulțumit să declare că „Am fost la campionatul mondial de hochei ca să susțin jucătorii din Miercurea-Ciuc, Gheorgheni și Brașov, care au făcut tot posibilul ca să țină naționala României în Divizia I, grupa A. 

Am participat alături de sute de suporteri din Harghita, Covasna și Brașov care ar fi vrut să asiste la o performanță istorică. Din păcate nu a fost să fie. Pe mulți dintre jucători îi cunosc, îmi sunt prieteni. Știu că și-au dorit un singur lucru: ca România să rămână în această grupă valorică”. 

Ziarul a insistat și a întrebat dacă zona în care stătea era galeria maghiară sau dacă era înconjurat de fanii sosiți din Harghita, Covasna și Brașov. „Toți suporterii au stat în această parte a patinoarului. Inclusiv suporterii români. La câțiva metri de mine stătea o familie din Iași, toată familia îmbrăcată în tricoul echipei naționale”, a spus Barna.

VIDEO Rezumatul meciului România – Ungaria

Citește și alte știri din sportul românesc:

Costi Prună, analiză la rece, după eliminarea lui CSM București din Liga Campionilor: Cine își merită fiecare cent din contract la CSM București?

INTERVIU Aventurile primului român care a înconjurat singur globul cu un velier: „Ajunsese pe un val așa mare că mă uitam la Ocean ca de pe balcon”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (37)
firaldo
firaldo  •  10 Mai 2022, 12:52

Deci un ministru din Romania...a mers la Campionatul Mondial să susțină DOAR jucătorii de etnie maghiară.Interesant.

1159373617426051
David Robert  •  10 Mai 2022, 09:16

Așa se întâmplă când ai la conducerea țării o formațiune separatistă

2373090662702614
Constantin Mosnegutu  •  10 Mai 2022, 09:08

Credeam ca a sustinut jucatorii romani. Halal atitudine de ministru. Nu-l intreaba nimeni nimic pe ne sim ti tu asta? Alo tov ciuca!!! Cum e bre cui romanica? Sau nu mai stii decat de ucrai nica, de la o vreme! Ori asa e ordinu de la boss... Sa dam totul pentru ”fratii” nostri de la nord! Iar rumanul sa ranbde si sa se descurce!

Vezi toate comentariile (37)
Comentează