Articol de GSP - Publicat sambata, 21 mai 2022 17:55 / Actualizat sambata, 21 mai 2022 18:46
Suporterii Universității Cluj dau asigurări că legătura de prietenie pe care o au cu fanii lui Dinamo nu va influența în vreun fel desfășurarea ostilităților din teren, în duelul de pe Cluj Arena din această seară.
- După cel mai negru sezon din istoria clubului, Dinamo a ajuns în fața ultimului act, care îi poate decide existența. Dacă vor pierde barajul în fața Universității Cluj, dinamoviștii vor avea dificultăți majore privind respectarea planului de reorganizare, iar falimentul ar fi greu de evitat.
- U Cluj joacă acasă cu Dinamo, de la ora 20:30, în turul barajului de menținere/promovare în Liga 1. Meciul e liveTEXT pe GSP.ro, televizat de Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1
- Returul va fi pe 29 mai, pe stadionul din „Ștefan cel Mare”.
Fanii celor două echipe, înfrățiți printr-o prietenie de lungă durată, vor fi prezenți în număr mare pe „Cluj Arena”, iar organizatorii speră ca toate biletele să fie vândute până la ora meciului. Au existat și voci care au acuzat un posibil meci al prieteniei între U Cluj și Dinamo, însă galeria ardelenilor subliniază ideea că doar peluzele sunt cele care vor sta braț la braț diseară.
Ultrașii Universității Cluj, înaintea duelului cu Dinamo: „Frăția noastră e mai presus de vremuri, meciuri și rezultate”
„(...) Fiecare individ are aproape pe cineva care își investește pasiunea în altceva, în ceva diferit, mai ușor sau mai dificil de înțeles, dar în virtutea relației umane, a respectului și principiilor comune avute, cei doi își respectă alegerile și stau umăr lângă umăr pentru binele comun.
În cazul nostru binele comun este U Cluj, în cazul fraților binele lui Dinamo, în cazul frăției noastre valorile și principiile care ne leagă. Frăția Șepcilor Roșii cu Câinii Roșii este mai presus de vremuri, meciuri și rezultate, este despre oamenii care au stat aproape, unii lângă alții și lângă echipele iubite, frăția noastră este despre suporteri!
(...) U Cluj si Dinamo joacă în teren, dar Șepcile Roșii și câinii roșii se bucură la fiecare revedere, se susțin și se încurajează reciproc, comunică, beau bere pe terase, cântă și-și împărtășesc bucuriile și supărările. Cine înțelege aceste diferențe între ce semnifică întrecerea sportivă a echipelor și relația dintre suporteri să respecte, cine încă nu o face, să se străduiască mai mult să înțeleagă, informația este accesibilă!”, e o parte din mesajul transmis de suporterii lui U Cluj, în ziua meciului cu Dinamo.
La sfârșit vom respecta învingătorii și învinșii deopotrivă și vom merge mai departe împreună! Adevăratele lupte și războaie sunt în altă parte și trebuie purtate de noi uniți, umăr lângă umăr și spate în spate.
- Comunicat Peluza „Șepcile Roșii”
📢📢📢 ⬜️⬛️⬜️🟥 Peluza Șepcile Roșii pretinde respect pentru ceea ce este și ce o definește! Facem aici referire la iubirea...
Publicată de Sepcile rosii pe Vineri, 20 mai 2022
Zilele trecute, Cornel Dinu a oferit unele declarații controversate, prin care anunță că Dinamo va rămâne cu siguranță în Liga 1, deoarece nu s-ar dori promovarea lui U tocmai de la Cluj.
Peste 20.000 de bilete vândute la U Cluj – Dinamo
Din informațiile Gazetei Sporturilor, până astăzi se vânduseră 20.000 de bilete, iar organizatorii se așteaptă ca fanii să cumpere și azi.
Suporterii clujeni au cumpărat 14.000 de bilete, în timp ce „câinii” au 6.000. Totuși, până la ora meciului se așteaptă să se vândă peste 22.000 de bilete, iar numărul fanilor să fie mai mare decât la meciul cu Hermannstadt.
Prime importante pentru U Cluj și Dinamo
Pentru această dublă, fiecare echipă are promisă o primă specială.
Dacă promovează, fiecare jucător de la U Cluj va încasa aproximativ 1.000 de euro. De partea cealaltă, „câinii” vor împărți 75.000 de euro, bani strânși cu ajutorul lui Răzvan Zăvăleanu, Marian Iuhasz, Gheorghe Nițu, Claudiu Florică, Nicolae Badea, Claudiu Ciolan și al fanilor din DDB, care au adunat 25.000 de euro.
VIDEO Erik Lincar: „Nu contează frăția dintre cele două echipe. Vom da absolut tot ce ține de noi să promovăm”
Citește și alte știri de actualitate:
Puteau fi „câini roșii”, acum încearcă să o îngroape pe Dinamo!
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”