OPINII  »  EDITORIAL

Șucu a aruncat mănușa CFR-ului

Articol de - Publicat miercuri, 25 mai 2022 19:59 / Actualizat miercuri, 25 mai 2022 20:07

De ce a atacat Dan Șucu, în prima sa conferință de presă, tocmai CFR Cluj și Sepsi? Pentru că le simte periculoase pentru propriul său proiect și pentru că cele două luptă cu alte arme decât celelalte cluburi din România.

Șucu este un alt tip de om de afaceri decât cel cu care a fost obișnuit fotbalul românesc, lucru ușor de dedus din discursul său de astăzi. Până la urmă, despre Șucu știm ce business are, am intrat mai toți, măcar o data în viață, printr-un magazin Mobexpert, iar dacă am fost în zi de salariu, am putut să și cumpărăm una-alta de acolo. 

Discutăm despre un tip care știe să facă bani, știe cum arată un plan de afaceri, are ”networking” și credibilitate, iar astea pot atrage sponsori. Șucu poate fi cea mai bună veste pe care nu doar Rapidul, ci întreg fotbalul nostru a primit-o de mult timp, tocmai pentru că este altfel.

Un tip abil, precum Șucu, nu spune niciodată lucruri întâmplătoare, mai ales într-o conferință de presă. Mesajele sale au fost foarte clare și au avut țintă: a spus ”nu” banilor și influenței statului, și-a prezentat proiectele de infrastructură, a anunțat bugetul clubului pe următorii ani, a vorbit despre obiectivele sportive/financiare ale Rapidului și a idendificat și atacat, fără menajamente, competiția.

Șucu a aruncat mănușa CFR-ului
sursa foto: Facebook@Rapid

CFR și Sepsi sunt cluburile care nu îi plac. Ca noi toți, nu pricepe proiectul de afaceri al clujenilor și nu a auzit de omul de business Nelu Varga. Șucu promite să asigure Rapidului, împreună cu Angelescu, șapte milioane de euro sezonul viitor, zece milioane peste doi ani și de paisprezece peste trei ani. Când tu rostești cifre, e foarte greu să accepți că un competitor de-al tău pompează în continuare sume amețitoare, într-un club cu datorii de 26 de milioane de euro. 

În cazul lui Sepsi, Șucu a ridicat miza, insinuând că ar fi cazul unui control al Curții de Conturi maghiare, care să verifice felul în care sunt folosiți banii unugurilor în sportul profesionist din România.

De fapt, dincolo de senzația că în spatele lui Varga și Dioszegi se ascund grupuri de interese extrem de puternice, la Cluj și Sfântu Gheorghe există două proiecte sportive solide, unul aflat la maturitate, celălalt în plină dezvoltare, iar Rapidul lui Șucu va trebui să le doboare, pentru a deveni numărul unu în România. Mănușa a fost aruncată!

Citește și:
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Liga Campionilor
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
Campionate
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul

Comentarii (44)
007claudiu
007claudiu  •  28 Mai 2022, 21:46
Postat de emilradu pe 26 Mai 2022, 18:13

Și uite-așa, nici nu s-a instalat bine în fotoliul de investitor că s-a și ales cu ditamai limba, taman între fese, dl. Șucu. Poți să treci liniștit pe la caserie, Samoilă. Știi tu pe la care. Apropo, de unde știi tu că așa „ca noi toți, nu pricepi proiectul de afaceri al clujenilor și nu ai auzit de omul de business Nelu Varga.”. De ce vorbești în numele meu, de exemplu?

Domnu' Șucu se va convinge cine e Nelu Varga. Când unul oferă un buget anual de 20 milioane de euro, mai pui în discuție ca ce ar reprezenta el în afaceri?

elgabri
elgabri  •  27 Mai 2022, 11:27

*** s a bagat ca musca n lapte !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

007claudiu
007claudiu  •  26 Mai 2022, 18:45
Postat de emilradu pe 26 Mai 2022, 18:06

Măăă... Tu ejti de-a lu Jiji, măăă, guzgane.

Ti-as spune eu cine e guzgan, dar nu merita sa transformam acest site in balacareli.

Vezi toate comentariile (44)
Comentează