Articol de GSP - Publicat luni, 06 iunie 2022 10:25 / Actualizat luni, 06 iunie 2022 10:51
Dorinel Munteanu (53 de ani), recordmanul de selecții în echipa națională a României, cu 134 de meciuri, se poziționează contra curentului: „Nu ne permitem să-l pierdem pe Vlad Chiricheș”. GSP.ro a dezvăluit că liderul „tricolorilor” are de gând să se retragă de la națională!
- Următorul meci al României va fi marți, de la ora 21:45, în Bosnia. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizată pe Antena 1
Cu o parte din vină la ambele goluri ale Muntenegrului din primul meci al campaniei de Nations League, Vlad Chiricheș a fost criticat vehement de oamenii de fotbal din România, deși a ieșit în față pentru a-și prezenta scuzele față de colegi.
Afectat de valul de critici, căpitanul României ia în calcul să renunțe la cariera la națională, după cum a dezvăluit Gazeta Sporturilor.
Dorinel Munteanu, jucătorul cu cele mai multe meciuri pentru națională, consideră că retragerea lui Chiricheș ar reprezenta o pierdere pentru România.
Dorinel Munteanu, contra curentului: „Nu ne permitem să-l pierdem pe Chiricheș”
„În opinia mea, nu ne permitem să-l pierdem pe Chiricheș. Trebuie convins să continue, chiar dacă a făcut greșeli în meciul acesta. Fundașul central este supus greșelii. Ținând cont situația noastră și locul unde joacă, nu ne permitem să-l pierdem și pe el, sincer.
Trebuie discutat cu el. Cred că la el este o problemă mentală. Ori nu este mulțumit... nu știu ce se întâmplă cu el.
A făcut câteva greșeli, dar să ne gândim și meciurile bune pe care le-a făcut, când a fost stâlpul apărării. Ar trebui să le punem în balanță”, a declarat Munteanu la Pro Arena.
Noi nu avem siguranță pe faza defensivă la națională. Am luat foarte multe goluri la fazele fixe pe greșeli personale: spațiu între fundași, coordonarea nu e în regulă. Preocuparea antrenorului trebuie să fie organizarea foarte bună a jocului, mai ales pe faza defensivă.
- Dorinel Munteanu
Punct fix în defensiva naționalei, este de așteptat ca Vlad Chiricheș să fie titular și la următorul meci din Nations League, în Bosnia și Herțegovina.
Mai multe știri despre echipa națională:
În fața cui a clacat România în Muntenegru » Sperietori de la Decici Tuzi și Sutjeska