FOTBAL  »  Superliga  »  DEZBATEREA ZILEI

DEZBATEREA ZILEI, 13 iunie » A făcut bine Craiova că a renunțat la Reghecampf? „Și-a pierdut autoritatea pentru că stătea cu jucătorii la șpriț și în emisiuni cu Anamaria” vs. „E pe plus la niște capitole importante”

Articol de GSP - Publicat luni, 13 iunie 2022 13:13 / Actualizat luni, 13 iunie 2022 15:17

Ediția de azi a emisiunii „Dezbaterea zilei” are în centru demiterea lui Laurențiu Reghecampf (46 de ani) de la CS Universitatea Craiova după 45 de partide.

„Astăzi discutăm despre Craiova, pentru că deși echipa națională a acaparat prim-planul în acest început de vară, fotbalul intern își vede de drum și plouă cu schimbări - de loturi, de antrenori, de strategii, totul pare că se modifică acum, înainte de începutul pregătirilor pentru noul sezon. 

Una dintre cele mai neașteptate mișcări a fost cea prin care Craiova a renunțat la Reghecampf. Neașteptată pentru că deși Craiova e la finalul unui sezon în care nu a câștigat nimic, relația dintre Reghecampf și olteni părea să fie dacă nu perfectă, măcar liniștită și de viitor. 

Despărțirea a intervenit brusc, provocând deja dezbateri încinse în Bănie, unde mulți dintre suporteri îi reproșează patronului Mihai Rotaru această decizie.

O dezbatere încinsă pregătim și noi aici, în studioul Gazetei, și vom discuta împreună cu voi dacă Universitatea a făcut bine renunțând la Reghecampf. 

Unii spun că e logic, din moment ce Reghe a ratat toate obiectivele, alții spun că era antrenorul potrivit pentru a duce Craiova la nivelul următor și că fără stabilitate nu poți construi ceva cu adevărat solid”, a explicat Cătălin Țepelin, redactorul șef al Gazetei Sporturilor. 

În studioul GSP.ro, alături de Cătălin Țepelin, au participat la „Dezbaterea Zilei” jurnaliștii GSP Remus Răureanu și Dan Udrea, susținuți cu argumente de  Costin Ștucan, jurnalistul Gazetei Sporturilor, și Sandu Boc, fost internațional.

VIDEO Dezbaterea zilei, 30 mai » A făcut bine Craiova că a renunțat la Reghecampf?

Dan Udrea: „Obiectivele au fost ratate acum 3 săptămâni. Îl dai afară cu o zi înainte de reunire?”

  • „Cred că sunt și argumente pro, și argumente contra deciziei lui Mihai Rotaru. Aș începe cu primele"
  • „Când nu îndeplinești niciun obiectiv, mi se pare logic să pleci. Pentru că atunci când vrei pui un antrenor, te întâlnești și spui «Uite, eu îți dau atât. Vrei?». «Da». «Eu îți cer asta? Îți asumi?». «Da». «OK. În cazul în care nu reușești, ne despărțim». Din acest punct de vedere, decizia mi se pare logică.”
  • „Craiova a terminat campionatul pe locul trei. Poate mulți vor spune că nu avea lot pentru a termina mai sus. Corect, dar tocmai de aceea îl aduc pe Reghecampf, un antrenor cu experiență, care să ridice nivelul”
  • „În Cupa României a fost un dezastru. Până în semifinale, Craiova a jucat cu echipa a doua a CFR-lui, care a venit doar cu rezerve, apoi cu Baia Mare și Filiași, echipe din Liga 3. Cupa era aproape în Bănie, dar te-a scos Sepsi, cu dublă victorie!”.
  • „E cel mai prost sezon pe care Craiova îl are în ultimii 3 ani. Anul trecut a luat Cupa, acum doi ani a jucat finala campionatului cu CFR. Din perspectiva asta, mi se pare argumentată decizia de a te despărți de antrenor. El nu a reușit să-și atingă obiectivele”
  • „Pe de altă parte, dacă vrei să judeci dincolo de obiective. Reghecampf e pe plus în niște capitole importante. Suporterii l-au simpatizat pentru că a produs un fotbal pe placul oamenilor de acolo. Rotaru a spus că la Craiova nu e suficient să câștigi cu 1-0. De ce? Pentru că publicul e pretențios, în spate e o tradiție. Iar în mandatul lui Reghe, Craiova a arătat bine din punct de vedere estetic. Sigur, nu e suficient”
  • „Mai e ceva important. Universitatea e un club precum FCSB, caută să-și valorifice tinerii pentru a-i putea vinde. Iar sub comanda lui Reghecampf, cam toți tinerii au progresat. Markovic e la ani lumină de Markovic de la Clinceni, lui Baiaram i-a găsit o poziție interesantă, în centrul terenului. Chiar și Câmpanu pare că a progresat. Screciu e pe plus, Ivan e la cel mai bun sezon. Dacă judeci și dincolo de rezultate, lucrurile astea nu le poți da la o parte. Dar a contat mai mult ratarea obiectivelor”
  • „Mai e ceva. Nu s-a lămurit de ce Craiova l-a dat afară pe Reghe. Voi ați înțeles? Obiectivele au fost ratate acum 3 săptămâni. Și-atunci de ce îl dai afară abia cu o zi înainte de reunire?”
  • „După despărțirea, Reghecampf a vorbit la Orange Sport despre ce s-a întâmplat înainte de meciul cu FCSB și returul din semifinala Cupei. Eu cred că de acolo s-au rupt lucrurile. El a spus «Am avut o discuție cu conducerea și am decis să mergem împreună all-in». Iar acum doar Reghecampf e vinovat. Adică, «dacă atunci am luat decizia împreună, de ce vina e doar a mea că am ratat semifinala Cupei? Înseamnă că ne-am asumat toți, din moment ce am băgat echipa de bază în meciul cu FCSB». De aici mi se pare că s-a produs ruptura. El lasă să se înțeleagă că a fost decizie de comun acord cu Rotaru, dar acum plătește doar el”
     

Reghe este un antrenor foarte bun. Dar a avut neșansă. Nistor, când a văzut că nu mai e titular, a început să dea cu mingea în bălării. Nu știu dacă schimbarea rezolvă problmele. Am impresia că sunt probleme și între jucători, că există niște bisericuțe. Unii sunt foarte nemulțumiți că nu joacă, așa se formează bisericuțe și influențează rezultatele. Nu știu dacă e normal să-l aduci pe Balint în locul lui Reghe 
Sandu Boc

Remus Răureanu: „Reghe și-a pierdut autoritatea pentru că stătea cu jucătorii la șpriț”

  • „Reghecampf își dezvoltase niște prietenii nefirești cu unii jucători, prietenii bazate pe șpriț. Asta a devenit foarte periculos pentru el. Când stai la petreceri cu Dan Nistor și după aceea îl scoți din echipă, el își permite să nu te mai trateze ca pe un antrenor normal”
  • „Rotaru a auzit de toate lucrurile astea. Pentru mine e ciudat de ce a întârziat să ia o asemenea decizie. La un moment dat a intervenit și a încercat să stopeze aceste lucruri”
  • „Reghe, ca și Rednic, e un antrenor care și-a consumat aura. Nu mai are energie, nu mai are chef. Cunoștințe are în continuare, dar nu sunt de ajuns”
  • „Nu e un eșec izolat. Sunt ani de când el nu mai realizează nimic important în meseria aceasta”
  • „Cei din club știau ce relații dubioase a dezvoltat Reghe cu unii jucători, inclusiv în cantonamente. Iar fotbaliștii nu-l mai priveau cum trebuie, pentru că și-a consumat autoritatea”
  • „Un exemplu a fost gestul făcut de Bancu și pentru care a fost suspendat 5 meciuri. Nu cred că s-ar fi comportat la fel cu Petrescu sau Pițurcă. E o dovadă a lipsei de respect față de antrenor și a lipsei autorității antrenorului”
  • „La începutul carierei, Reghe era mai strict. Era motivat, încă nu câștigase trofee și nu avea celebritate. Apoi a intervenit un confort financiar. Asta contează, dar au contat și problemele extrem de complicate din viața personală. Îți mai pierzi din putere și concentrare dacă te cerți mereu cu fosta nevastă”
  • „Pe Reghecampf l-am văzut foarte rar la televiziuni de sport. Dar l-am văzut la Realitatea, unde a discutat despre problemele cu Anamaria. Era mai interesat să dezbată cu Anamaria despre tot circul, decât să explice despre echipa lui într-o emisiune normală”
  • „În concluzie, despărțirea de Craiova mi se pare o decizie normală”

Dacă gândim pragmatic, din punctul de vedere al unui club care își dorește an de an să câștige măcar un trofeu, e normal ca Reghecampf să fie îndepărtat. Dar, din punct de vedere strategic, pare o greșeală. Deși Reghecampf nu a mai avut rezultatele extraordinare din primii ani de la FCSB, avea nevoie de timp. Dar timpul nu stă în loc. Probabil că răbdarea lui Rotaru a fost împinsă de Cârțu, care are o influență asupra finanțatorului. Probabil că pe termen lung e o pierdere 
– Costin Ștucan

Concluziile lui Cătălin Țepelin: „Craiova are nevoie disperată de rezultate, e logic să schimbe. Reghe poate deveni noul Rednic”

  • „Mă înscriu pe aceeași linie cu colegii mei, plecarea lui Reghe nu mi se pare nici forțată, nici gratuită”
  • „Craiova, CS Universitatea mai exact, este într-o nevoie disperată de rezultate. Este un proiect cu origini tulburi care și-a câștigat cu greu relevanța în oraș, în regiune și în Liga 1, clubul a reușit să atragă marea parte a suporterilor din Craiova după ani de zile de controverse pe istorie, tradiție și brand, dar nu poate rezista nici economic, nici identitar la nesfârșit fără rezultate”
  • Despre Craiova se spune că oferă cele mai bune condiții din Liga 1, că e un club organizat impecabil și, în consecință, pretențiile nu pot fi scăzute. E nevoie de rezultate și când ele nu vin, apar schimbările. Așa s-a întâmplat și cu Pițurcă, și cu Bergodi, și cu Ouzunidis, era cumva logic să se întâmple la fel și cu Reghecampf. Chiar el a spus anul trecut, la instalarea oficială, că «ne propunem să câștigăm tot ce este de câștigat». Și n-a câștigat nimic.
  • „Sigur că nu poate fi scos unicul vinovat, de altfel nici Craiova n-a pus eșecul exclusiv în cârca lui, dar probabil că nemulțumirea ratării obiectivelor a fost amplificată de viața prea mondenă a lui Reghe, de scandalurile în care a fost implicat cu sau fără voia lui și care, probabil, i-au dizolvat prea mult din atenția pe care trebuia să o acorde profesiei, echipei
  • „Cert e că Reghe e într-un moment delicat al carierei lui, a trecut multă vreme de când nu s-a mai întâlnit cu performanța și trebuie să facă ceva pentru a-și reîmprospăta CV-ul. Altfel, riscă să devină noul Rednic. Un antrenor cu un trecut excelent, dar cu un prezent mereu steril, fără rezultate”
     

Dezbaterea nu se termină în studioul GSP, ea continuă aici, cu comentariile voastre. Nu uitați cuvintele cheie într-o dezbatere: argumente, dialog, respect pentru opinia celuilalt. Așadar, încordați-vă argumentele și intrați în dezbaterea zilei pe GSP.ro!

Citește și: 

Laurențiu Reghecampf, intervenție de 15 minute în direct, după despărțirea de Craiova: „Eu mergeam în stânga, iar ei mergeau în dreapta”

Sorin Cârțu, după despărțirea de Reghecampf: „A ales soluția comodă” + Îl contrazice pe Rădoi

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (26)
Crinughe1
Crinughe1  •  14 Iunie 2022, 11:49

Eu, dacă ma uit la sondaje, doua treimi din cititori spun ca a fost o greșeală demiterea lui Reghe. Nu înțeleg cum voi ziariștii sportivi scrieți asemenea mizerii despre un bun antrenor al tarii. Ce faceți voi nu este o analiza a activității unui antrenor ci un cumul de bârfe scrise cu intenția de a îngropa un om. Nu ați reușit să prezentați nici o dovada în sprijinul ideii ca el ieșea cu jucătorii la chef.

observator_federal
observator_federal  •  14 Iunie 2022, 11:24
Postat de vorwarts pe 14 Iunie 2022, 11:10

A dat si Nicusor un gol si l-ai pus pe soclu. Cat despre numirea lui L Balint la CSU Craiova pentru ca este impotriva sistemului, sa-l vedem la lucru cu Sepsi sau CFR Cluj. O sa aiba mult mai multe probleme cu cele 2 decat cu FCSB. Doar ca la noi imediat ce vedem pe unul imbracat in negru, e Batman.

Nicușor Bancu a marcat ultimele două goluri ale României în partide oficiale! Interesant, nu? Iar jocuri bune a făcut mereu, indiferent cât de mult le displace unora acest lucru - aș observa chiar că sunt unii dispuși mai degrabă să laude fundașul stânga al Fcsbului, chiar și când provoacă daune Naționalei României din postura de component al selecționatei Muntenegrului...

vorwarts
vorwarts  •  14 Iunie 2022, 11:10
Postat de observator_federal pe 13 Iunie 2022, 15:45

Eu mă aștept la concluzii uluitoare din partea presei: păi după meciul cu Finlanda s-a stabilit "cel mai bun jucător a fost publicul" (deși era CLAR că titlul i se cuvenea lui Nicușor Bancu) și, fapt fără precedent, nu a fost acordat titlul neoficial de cel mai slab fotbalist (deși era CLAR că titlui i se cuvenea lui Tavi Popescu). Bine măcar că lucrurile s-au oprit aici, fiindcă excesul de zel al jurnaliștilor scosese "din pălărie" aegumente cu implicarea totală și jocul tactic excepțional ale lui Tavi și, reciproc, evoluția slabă în apărare a lui Bancu pe partea căruia au venit atacurile finlandezilor... Era cât pe-aci să-l facă pe Tavi MVP-ul meciului (dar ce zic eu al meciului, MVP-ul Eurolei l-ar face ei) iar pe Bancu un fundaș nesigur pe care Meme nu l-ar aduce niciodată la Națională. La noi se scrie de parcă 1 Aprilie este 365 de zile pe an

A dat si Nicusor un gol si l-ai pus pe soclu. Cat despre numirea lui L Balint la CSU Craiova pentru ca este impotriva sistemului, sa-l vedem la lucru cu Sepsi sau CFR Cluj. O sa aiba mult mai multe probleme cu cele 2 decat cu FCSB. Doar ca la noi imediat ce vedem pe unul imbracat in negru, e Batman.

Vezi toate comentariile (26)
Comentează