OPINII  »  POVEȘTILE LUI OPRIȘAN

L-au plătit ca să-și rupă lanțul!

Articol de - Publicat vineri, 17 iunie 2022 17:46 / Actualizat vineri, 17 iunie 2022 17:50

În 1930, organizatorii Il Giro și patronii de la Gazzetta dello Sport l-au ”rugat” pe Alfredo Binda să nu concureze în Turul Ciclist al Italiei, pe care-l câștigase, deja, de patru ori, pentru că omoară competiția

"Alfredo, tu ești un băiat de aur, un ciclist complet, un atlet devastator indiferent unde concurezi. Viteza ta este impresionantă la cățărare. Ai un ritm care-ți permite să accelerezi când este nevoie și să reziști pe distanțe mari. Ce s-o mai lungim, ești perfect! De aceea, te-am ruga să nu concurezi în această ediție!".

Poftim? A auzit bine? Alfredo Binda mai că se freacă la ochi, se ciupește să simtă că nu visează! Cei din fața lui, organizatorii Giro d'Italia, l-au periat cinci minute, apoi l-au sfătuit să se dea lovit? Pe el, pe ciclistul care a cucerit patru trofee și care abia așteaptă să mai facă rost de unul?

L-au plătit ca să-și rupă lanțul!
De cinci ori câștigător al faimoasei curse cicliste FOTO Imago

Iubea ciclismul, dar trăia din zugrăvit

Născut în 1902, Alfredo era de loc din Cittiglio, lângă Varese, dar se trăsese spere Nisa, puști fiind. Familie cu 14 copilași! La 19 ani pedala, deja, și uimea lumea ciclismului, deși își câștiga banii din zugrăvit!

După ce a câștigat 500 de lire, premiul "Regele Munților" la cățărare, la Ghisallo, a terminat al patrulea în Turul Lombardiei. A rezolvat "Turul Italiei" în 1925, 1927, 1928 și 1929. În fața sa e un barosan de la Gazzetta dello Sport

"Il Campionissimo, uite ce e! Avem un ciclist foarte bun, îl știi, Costante Girardengo. L-ai învins în 1925. E iubit de oameni și e susținut de Mussolini, Ducele ales de destin, mântuitorul Italiei. Să nu ne înțelegi greșit, dar omul a descoperit un băiat, îl vede un fel de urmaș, cu mari șanse de câștig dacă tu nu ai concura. Learco Guerra îi zice, băiatul din Veneto, membru în Partidul Național Fascist, sprijinit de publicul larg, pricepi?. În plus, ziarul nostru ar scădea în tiraj dacă ai câștiga. Cine să mai citească articolele în care se scrie că un ciclist a învins a cincea oară?".

L-au plătit ca să-și rupă lanțul!
Alfredo Binda un italian iubit de toată lumea FOTO Imago

Dar Binda se ține tare: "Pe mine nu mă interesează spectacolul, cititorii ziarelor. Vreau doar să câștig, atâta tot!".

Pleacă spre casă, însă seara primește vizita unor prieteni. "Alfredo, nu e bine să te pui contra sistemului, te rugăm să te mai gândești!".

La bani a fost câștigător

A doua zi, se prezintă în același birou. "Vreau banii pe care i-aș fi primit ca învingător, apoi premiile de fiecare etapă, plus ceva deranj". 22.500 de lire sterline în total, 15.000 de euro în valoarea de azi.

Turul Italiei din 1930 îl "ratează", dar merge în cel al Franței, unde câștigă două etape. Ar fi putut "prinde" mai multe, dar s-a certat cu federația italiană de specialitate, care a "uitat" să-i plătească, pe moment, compensația pentru Il Giro, așa că a motivat că i s-a rupt șaua și a abandonat.

L-au plătit ca să-și rupă lanțul!
Alfredo Binda, Costante Girardengo și Giovanni Brunero (toți din Italia) urmăriți de echipa Gazzetta dello Sport FOTO Imago

Unii dintre fani miros "afacerea", încep să-l huiduie pe unde-l prind. Așa va fi până în 1932, când e consiliat, din nou, să publice o scrisoare deschisă în care să vorbească despre "accidentarea" de cu doi ani în urmă, cea care-l ținuse departe. Mulți cunosc adevărul, dar e iertat, pentru că vremurile-s tulburi. Domină Campionatul Mondial de la Liege. Câștigă, din nou, Giro d'Italia în 1933. Cinci titluri.

S-a retras în 1936, după ce și-a fracturat femurul într-o cursă Milano-San Remo. "La Gioconda", cum era alintat, a devenit, vreme de 12 ani, antrenorul unor cicliști de renume, precum Fausto Coppi (cel care avea să-i egaleze recordul în Il Giro), Gino Bartali ori Gastone Nencini, toți câștigători de Turul Franței. S-a stins în 1986. I-au făcut muzeu, i-au făcut trofeu, o cursă feminină ce se desfășoară în împrejurimile orașului Cittiglio

Mulți m-au întrebat ce s-a petrecut atunci. Nu m-am ascuns! I-am rugat să-mi spună ce opțiuni aveam în acea perioadă! În plus, cei de la Legnano, cu sponsorii de atunci, mă sfătuiseră să mă mai odihnesc...
Alfredo Binda, în 1964

Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Comentarii (3)
rOvidius
rOvidius  •  19 Iunie 2022, 11:18

La mai multe despre ciclism ????

vlad_tepes
vlad_tepes  •  18 Iunie 2022, 19:20

Nila, cu cat vrei sa te platesc sa-ti rupi definitiv lantul si sa dispari in neant?

Fcrgoanta
Fcrgoanta  •  17 Iunie 2022, 19:22

O frumoasa poveste!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează