OPINII  »  EDITORIAL

Steaua cu mai multe nume

Articol de - Publicat miercuri, 13 iulie 2022 16:11 / Actualizat miercuri, 13 iulie 2022 16:12

Şi România cu mai multe ţări

În "Amurgul democraţiei şi despărţirea prietenilor" una dintre observaţiile tari ale Annei Applebaum este aceea că distrugerea unei societăţi începe atunci când îi conteşti stâlpii pe care se sprijină. Când Trump spune, referitor la Putin, "că şi noi am comis asasinate" rezultatul este de a nivela responsabilităţile, de a pune semnul egalităţii între sisteme esenţial diferite şi de a "banaliza răul", după expresia unei mari gânditoare. 

Când ataci justiţia şi o fragilizezi fundamental, când iei cu asalt un Parlament încerci de fapt să dărâmi cea mai bună dintre lumile rele şi să o înlocuieşti cu haosul organizat de către cei care vor puterea absolută, neîngrădită de toate mecanismele echilibrului social. Democraţia este bolnavă în multe feluri. Dar i-aţi prefera pe tinerii sănătoşi care mărşăluiesc călcând în picioare popoare? Dacă da, aşteptaţi-vă ca într-o zi să fiţi voi cei ajunşi la bocancul lor. N-o spun eu, o spune istoria.

Omul care a văzut dublu

De n-ar fi tristă, chestiunea ar fi chiar amuzantă. Închipuiţi-vă un străin de lumea fotbalului care vine în ţară şi asistă la două meciuri. La primul aude o galerie, jucători, antrenori, conducători afirmând că echipa lor se numeşte Steaua. La al doilea aude o galerie, antrenori, conducători afirmând că echipa lor se numeşte Steaua. Echipele au aceleaşi culori. Fanii lor îi înjură în acelaşi fel pe rivali. Amândouă revendică derbyurile istorice. 

Şi una, şi cealaltă spun că sunt urmaşa echipei care a făcut cea mai mare performanţă a fotbalului de club românesc. În faţa acestei enormităţi a două echipe care pretind aceeaşi identitate probabil că străinul nostru s-ar scărpina în creştet și ar întreba aproape retoric: "Fraţilor, voi sunteţi întregi la cap?!". Apoi ar da din mână a lehamite şi ar pleca. Aşa cum fac mulţi.

Topoare la temelie

Într-un foarte bun interviu din Fanatik Florin Tănase, veşnicul golgheter veşnic rămas acasă, spune aşa: "Eu sincer nu i-aş numi stelişti pe cei de la CSA. Ce stelişti pot fi când ştiu şi ei în adâncul inimii că Steaua e în Liga 1? (...) Nu ştiu ce interese au şi susţin echipa aia din liga a doua. Dacă erau stelişti adevăraţi, cu siguranţă erau alături de noi". Sigur, noi ne-am obişnuit cu astfel de afirmaţii vehemente. Nimic nou. Poate doar pretenţia lui Florin că ar şti ce e în inimile altora. Pe fond, aceleaşi lucruri exprimate. "Noi suntem cei adevăraţi". Dar noi, ceilalţi, nu suntem atenţi la fundamentul acestui fel de discurs. 

De fapt el neagă o decizie a justiţiei care a tranşat în cazul unor elemente de identificare ale Stelei (siglă, nume) în favoarea celor de la clubul armatei. Sigur că există încă procese, apeluri, curţi supreme, întoarceri la instanţele de plecare şi aşa mai departe. Deocamdată însă echipa din Superligă a pierdut dreptul de a se numi Steaua în favoarea celei din liga secundă. E atât de simplu încât te apucă râsul că trebuie să curgă atâtea vorbe cât pentru unu cu unu fac doi.

Steaua cu mai multe nume

FC Kafka Bucureşti

Putem fi de acord sau nu cu această sentinţă, putem dezbate şi evident că există argumentul puternic al celor de la FCSB, continuitatea în prima ligă, pentru a îşi susţine cauza. Dar a afirma răspicat că nu sunt stelişti cei care ţin cu echipa numită Steaua (Kafka), a spune că toată lumea ştie care este Steaua înseamnă a da la temelia unui stâlp al democraţiei, justiţia. Acest fel de a ignora nonşalant o hotărâre a unui instanţe dată după ani de zile de înfăţişări este fix ceea ce ne face să nu ne putem coagula într-o lume coerentă. 

Decizia poate că nu e cea bună, poate că va fi întoarsă, şi atunci vom putea afirma cu toţii altceva, dar până atunci cea în vigoare merită un minim respect. A nega o astfel de realitate ne ţine în magma fără repere în care oricine poate spune orice, albul poate fi negru şi invers după plac şi toţi navigăm rătăciţi în această ceaţă groasă. Nu există norme, limite, adevăr. E ca pe teren. Simulări, cruci şi zâmbete ironice. "Să moară mama!...".

Chiar, în ce limbă o mai fi existând o astfel de înjurătură? Probabil în cea a unei alte ţări care se numeşte tot România, are aceleaşi culori pe drapel, acelaşi imn, aceiaşi IT-işti şi manelişti. Dar de acum vă zic: ăia nu sunt români adevăraţi!

Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Comentarii (43)
sile007
sile007  •  15 Iulie 2022, 11:01
Postat de costiko pe 14 Iulie 2022, 18:15

Când aceeași justiție validează o nulitate numind-o doctor după ce e dovedit ca a plagiat, un impostor, parca-ti vine sa-i dai un șut in c**e și sa încerci sa arunci tot ce e găunos de-acolo. Cum dezbate justiția probleme de spirit sportiv stabilind dacă o echipa atunci când e vândută pentru ca era la pământ, e vândută cu sau fără suporteri, cu sau fără trofee, cu sau fără istorie, cu sau fără nume? Chiar la nivelul asta de prostie s-a ajuns? Vreți metode comuniste dar va place sa va numiți democrați. Justiția asta atotvazatoare nu zărește ipocrizia din voi?

stai ca sfanta justitie l-a eliberat si pe infractorul Marian Iancu cu 6 ani mai devreme! Acceasi justitie - temelia societatii( sic!) cum o numeste naum de la diji, condamna cu suspendare pe toti cei care devalizeaza aceasta tara si o vand pe bucati, pe toti asa zisii politicieni de anvergura care profitand de functii au facut averi colosale prin infractiuni economice, trafic de influenta, constituire de grup infractional, abuz in serviciu, nepotisme, afaceri cu statul, justitia la noi in tara tovarase naum nu este muma....ci ciuma, dar doar pentru oamenii de rand, muma pentru oamenii sistemului, meapene, meai, serei.

fcsbNuESTEAUA77
fcsbNuESTEAUA77  •  15 Iulie 2022, 09:37
Postat de mzm1 pe 13 Iulie 2022, 21:31

Domnule Naum, eu cred că orice comentariu legat de pretenția a două echipe ca ar reprezinta STEAUA CEA MARE trebuie să aibă în vedere, în primul rând și în principal, numărul de suporteri care le susțin pe fiecare. Astfel vom vedea care este realitatea: comparăm entități... necomparabile. Adică, un cal și-un pui! Uitați-vă câți suporteri vin la meciurile CSA Steaua, câteva sute, și câți la jocurile FCSB, zeci de mii. Oriunde joacă în provincie, FCSB umple stadioanele cu suporteri, care o sustin în dauna echipei gazdă! Acesta este și motivul principal pentru care alde Talpan și ministerul armatei se luptă din răsputeri să interzică accesul FCSB pe stadionul Ghencea. Comparația dintre numărul de suporteri ar fi zdrobitor în favoare echipei lui Becali. In consecință, ce a decis justiția trebuie respectat, dar nu are nicio relevanță. Mai ales că forurile internaționale o consideră pe FCSB urmașa Stelei de odinioară! O echipă de fotbal trăiește, există deci, prin suporteri și pentru suporteri! Nu prin decizii juridice. O echipă fără suporteri va dispărea, cu siguranță, chiar dacă are de partea ei toate deciziile juridice favorabile! Și apoi, ce fel de continuatoare a STELEI este steluța lui Talpan, care a dispărut din 2003 și a apărut în 2017... în liga a 5-a? Cine a dus gloria STELEI mai departe, Becali (în L1) sau Talpan în L5? Să fim serioși!

E simplu, Steaua are calitate, fcsb doar cantitate, formată din țărani, cocalari, toți provincialii, etc. Mai bine 500 dar Ultrasi decat 5000 dar veniți de prin toate satele și doar la meciurile importante.

fcsbNuESTEAUA77
fcsbNuESTEAUA77  •  15 Iulie 2022, 09:33

Ai greșit culorile, Steaua are roșu si albastru iar fcsb galben și albastru.

Vezi toate comentariile (43)
Comentează