OPINII  »  EDITORIAL

VAR-ul și scandalul!

Articol de - Publicat luni, 18 iulie 2022 15:29 / Actualizat luni, 18 iulie 2022 16:00

N-are rost să discutăm despre utilitatea arbitrajului video. Am pierde vremea. După ce ne-am plâns aproape 2 ani c-am întârziat introducerea așa-zisului VAR, ar fi chiar culmea să-i căutam acum noduri în papură.

Pe de altă parte însă, cum în camera VAR se găsesc și judecă tot arbitri, mutați de pe gazon în față monitoarelor de control, era de așteptat, logic, să apară și polemici. Controverse. Atât că ele au apărut foarte repede. Asta după ce meciul dintre FCSB și U Cluj din etapa 1 a Ligii 1 a înfierbântat spiritele.

Simplificând, a fost nevoie de sprijinul Arbitrului Asistent Video în trei situații importante. Din păcate, în afara golului înscris de clujeni dintr-o lovitură liberă și anulat corect pentru henț la Chipciu, în celelalte două s-a greșit. Și nu oricum, ba de-a dreptul flagrant. Paradoxul e că, dacă n-ar fi existat VAR, probabil că nu s-ar fi gafat așa!

Atât în minutul 4, când Șerban trebuia eliminat, dar Marian Barbu, ecuson FIFA, i-a arătat doar „galben” bucureșteanului, cât și în 41, în care Romario Pires de la „șepcile roșii” a jucat mingea cu mâna în careul de 16 fără ca Marian Barbu să observe! Andrei Antonie și Marius Badea din studioul VAR s-au sesizat, dar degeaba.

Faultul comis de Sorin Șerban, intrare criminală pe tibia lui Remacle, una deasupra mingii, a fost atât de evident încât Barbu, situat la 2-3 metri distanță, era dator să vadă singur și să scoată direct cartonașul roșu. N-a făcut-o, ceea ce vorbește de la sine despre lipsa de clasă a „centralului” din Făgăraș, promovat FIFA în 2020 alături de Andrei Chivulete.

VAR-ul și scandalul!

Atunci când, vă mai amintiți?, Vassaras și-a umflat mușchii pentru a-i retrograda pe Marius Avram și pe Sebastian Colțescu. Pe cel dintâi s-a străduit să-l convingă să se retragă din activitate înainte de termen. Spre lauda lui, grecul a reușit.

Faza penalty-ului ce trebuia dat vicecampioanei, care însă, obligatoriu de spus, era de lăsat în 10 oameni încă din startul întâlnirii, chiar necesita asistența VAR. Întrucât poziția lui Pires, cu picioarele pe linia careului, dar cu mâna care a lovit balonul în interiorul suprafeței de pedeapsă, invita la o analiză atentă din partea perechii Antonie-Badea. 

Aceștia erau în măsură să-l tragă de mânecă pe Marian Barbu, să-l trimită să verifice faza pe ecranul de pe tușă și să ia hotărârea corectă: penalty pentru FCSB.

Zice-se că nu s-a ajuns la informarea „centralului” ori acesta n-a mai mers la margine din pricină că s-a defectat sistemul! Comunicarea. A căzut semnalul sau ceva gen. Posibil, știm ce scuză va fi invocată mereu, dar problema e alta și nu cred să țină de tehnologie.

Trebuie să realizăm că arbitrii VAR au misiunea de a-i ajuta pe cei din teren, nu de a-i înlocui. Cu atât mai puțin spre deloc nu-i treaba lor să decidă. Ei doar oferă elemente, detalii. Dar când nici unii, nici ceilalți nu-s foarte stăpâni pe ei, fără supărare, cazul brigăzilor delegate duminică seara pe Arena Națională, iese iureșul de la FCSB - U Cluj. Primul din actualul sezon, dar nu, stați liniștiți!, și ultimul.

În sfârșit, avem VAR și e bine că-l avem. Cu oamenii care să-l aplice cu succes pare însă infinit mai greu. Nu pare, chiar e.

Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Diferență infimă între ocupanții locurilor 2 și 3 după numărătoarea din timpul nopții
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Diferență infimă între ocupanții locurilor 2 și 3 după numărătoarea din timpul nopții

Comentarii (49)
ralffy_mr
ralffy_mr  •  19 Iulie 2022, 14:42
Postat de ralffy_mr pe 18 Iulie 2022, 17:56

There will be no penalty if: the ball touches a player's hand/arm immediately from their own head/body/*** or the head/body/*** of another player. the ball touches a player's hand/arm close to their body and has not made their silhouette unnaturally bigger. a player is falling and the ball touches their hand/arm when it is between their body and the ground (but not extended to make the body bigger).

Se tot cearta lumea, dar nu nu stie nimeni ca nici nu s-ar da penalty pentru un asa hent in careu... Atat stiti, atat puteti!!

Dobermannul
Dobermannul  •  19 Iulie 2022, 11:20
Postat de itu52 pe 18 Iulie 2022, 22:34

Începutul cu VAR a fost promițător, din câte s-a văzut tehnologia a dat rateuri și la case mai mari, nu ar fi o tragedie. Promițătoare a fost, cu această ocazie, apariția fostlui arbitru Avram între comentatorii Digi. Omul are vorbele la el și este destupat la minte. Contrastează cu cârcotelile lui Crăciunescu și comentariile șablon ce curg dinspre Dumitrescu. Este benefic comentariului sportiv prin conținut și vorba clară. Liga 1 continuă în aceeași notă, slim, că așa e la modă și e plină de vedete numai de noi văzute.

"Promițătoare a fost, cu această ocazie, apariția fostlui arbitru Avram între comentatorii Digi." Evident promitator pentru ca omul a incercat sa spele o lucratura care a stabilit campiona 2021-2022 in penultima etapa: "Sezonul 2021-2022 s-a decis în penultima etapă a play-off-ului Ligii 1, victorioasă ieșind CFR Cluj după ce a reușit să o învingă pe Universitatea Craiova, scor 2-1, iar FCSB s-a încurcat cu FC Voluntari, scorul final fiind 2-2. Cele două partide extrem de importante au fost decise de greșelile flagrante ale arbitrilor asistenți desemnați. La partida dintre FC Voluntari și FCSB golul de 2-2 a fost marcat din ofsaid, la partida din Gruia, golul înscris de Nana Boateng în minutul 1 tot din ofsaid. Invitat la ProSport Live, Marius Avram a vorbit despre greșelile celor doi asistenți și a încercat să le ia apărarea acestora."

Dobermannul
Dobermannul  •  19 Iulie 2022, 11:15
Postat de itu52 pe 18 Iulie 2022, 22:34

Începutul cu VAR a fost promițător, din câte s-a văzut tehnologia a dat rateuri și la case mai mari, nu ar fi o tragedie. Promițătoare a fost, cu această ocazie, apariția fostlui arbitru Avram între comentatorii Digi. Omul are vorbele la el și este destupat la minte. Contrastează cu cârcotelile lui Crăciunescu și comentariile șablon ce curg dinspre Dumitrescu. Este benefic comentariului sportiv prin conținut și vorba clară. Liga 1 continuă în aceeași notă, slim, că așa e la modă și e plină de vedete numai de noi văzute.

"Începutul cu VAR a fost promițător" Promitator pentru aia care trebuie sa ia campionatul prin ordin pe unitate.

Vezi toate comentariile (49)
Comentează