OPINII  »  EDITORIAL

Sportul este război

Articol de - Publicat joi, 21 iulie 2022 15:08 / Actualizat joi, 21 iulie 2022 15:45

„Aș face orice depinde de mine pentru a opri războiul. Vreau să joc împotriva unor adversare care se pregătesc în aceleași condiții ca și mine, care nu se gândesc la terenuri bombardate, care au locuințe unde să se retragă. Din păcate este imposibil. Mă simt neputincioasă. Sunt Dașa Kasatkina, 25 de ani, jucătoare de tenis. Ce pot să fac?”. 

Pentru această declarație omenească, în care nu spune că ar vrea să vadă Rusia învinsă și pe Putin doborât, Daria Kasatkina, una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume, nr. 12 WTA, a fost făcută trădătoare de țară de către Evgheni Trefilov, fost selecționer al naționalei de handbal a Rusiei. 

Cât despre relația afirmată public de Daria cu o femeie, „antrenorul” Trefilov a numit-o „latură murdară în care îi târăsc pe oameni în văzul lumii”. 

„Dacă fetele pe care le-am antrenat ar face o astfel de declarație, dacă ar spune că au o relație de acest fel...” a suspendat bruta bătrână fraza, lăsând trei puncte care seamănă cu trei gloanțe...

Trefilov este antrenorul sovietic tipic, îl poți întâlni și la hocheiul, și la fotbalul,  și la atletismul, și în federațiile oricărui alt sport din țara vecină și prietenă. Este, înainte de orice, politruc sau kaghebist. 

„Sportul este politică”, mârâie Evgheni Trefilov. „Acum există o presiune asupra noastră. Trebuie să se decidă toți sportivii ce vor să facă, trebuie să aleagă”. Și sportivii, marii campioni ruși de ieri și de azi, au decis – tac mâlc sau cuvântează ca gimnasta coloneleasă, sau invers, Svetlana Horkina.

Sportul este politică? Pentru Rusia, care tânjește să fie din nou URSS și ceva bonus, sportul a fost dintotdeauna chiar mai mult decât politică, a fost război. 

Sportul este război
Evgheni Trefilov (66 de ani), fostul selecționer al naționalei de handbal feminin a Rusiei, a criticat-o dur pe Daria Kasatkina (25 de ani, 12 WTA).

Orice competiție sportivă este pentru statul rus o „operațiune specială”, în care ceilalți concurenți, mai cu seamă occidentalii, sunt dușmani care trebuie călcați în picioare de ruși, rasa supremă a planetei (Evgheni înseamnă, la origini, în greacă, ins aparținând unei rase superioare). O medalie, un titlu pierdut este o înfrângere în marele război Rusia-restul lumii. 

Orice mijloace sunt bune pentru ca asta să nu se întâmple: sportul rusesc este cel mai ghiftuit cu doping din lume, prin grija atentă a statului. Sportivii sunt amenințați, terorizați să câștige, că altfel sunt trădători de țară. Oficialii ruși, de câte ori au ocazia, recurg la mârșăvii, multe pe față, pentru a dezavantaja „inamicul”. 

Poate că deschiderea porților stadionului Lujniki, la Olimpiada de la Moscova, 1980, pentru a se crea un curent de aer portant când arunca sulița un rus, să fie o legendă. 

Dar manoperele prin care Nadiei Comăneci i-a fost luată pur și simplu medalia de aur la individual compus și dată rusoaicei Davîdova, la aceeași Olimpiadă, de către un juriu de arbitre din URSS, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria (occidentalii refuzaseră participarea) sunt istorie și rămân emblematice. 

Tot adorarea războiului înseamnă și atitudinea antihomosexuali a lui Trefilov, reprezentativă pentru Rusia putinistă. Sportivă sau nu, femeia rusă nu are voie să se împerecheze decât cu un bărbat rus; ea există ca să dea naștere unei cantități suficiente de carne de tun pentru următorul război pornit de Maica Rusia... 

Citește și:
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Conference League
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
Nationala
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek
Tenis
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek

Comentarii (36)
romanq
romanq  •  23 Iulie 2022, 09:00
Postat de Trandafir pe 22 Iulie 2022, 11:42

Daria Kasatkina a castigat, pe merit, 8,5 milioane USD numai din tenis. De ce zice ca nu poate sa faca nimic ? Poate oferi o parte din banii castigati unor ONG - uri care ajuta Ucraina si pe refugiati. Dar este mai usor sa fi ipocrita fara sa scoti nici un ban din buzunar !

Trollache, te faci că nu înțelegi ce vrea să zică CTP. Sau chiar nu înțelegi, ceea ce te pune în ***. Nu e vorba de numărat banii Dariei, ci de apreciat, de salutat și de respectat atitudinea ei față de un regim criminal, terorist.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mzm1
mzm1  •  22 Iulie 2022, 21:35

Toată stima, domnule CTP! În altă ordine de idei: nimic nu e mai ridicol decât să sari ca ars întru apărarea unei țări agresoare condusă de un dictator criminal!

zorrozabal
zorrozabal  •  22 Iulie 2022, 21:13
Postat de Sharapov pe 22 Iulie 2022, 12:06

Atat timp cat rusia va fi lasata sa se SOVIETIZEZE, NU VA FI NICIODATA PACE in Europa ! SATANELE kgb-iste vor ucide MILIOANE DE OAMENI, daca SUA si UE vor continua sa mimeze apararea democratiei sau a drepturilor omului !!!

Dar pe Putin cine l-a inventat?Și cum se face ca cei care profita de pe urma acestei ciudate„operațiuni speciale”-prin comenzi uriașe catre producatorii de armament și prin majorarea aberanta a prețurilor-sunt tocmai„campionii democrației”și ai „drepturilor omului”?!Nu ți se pare deloc ciudat ca intr-un razboi (in care se reclama atâtea atrocitați),agresorul deblocheaza porturile victimei- permițandu-i sa -și exporte cerealele-ca sa aiba cu ce-și plati rachetele și mercenarii?!Și continua sa aprovizioneze cu gaze și petrol Occidentul care livreaza arme inamicului?!

Vezi toate comentariile (36)
Comentează
Close