SPORTURI  »  FORMULA 1  »  ANCHETĂ

Lupta dusă în culise pentru blocarea „imaginii de un milion de lire” cu Michael Schumacher

Michael Schumacher // foto: Guliver/gettyimages
Michael Schumacher // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat miercuri, 27 iulie 2022 16:44 / Actualizat miercuri, 27 iulie 2022 17:08

Un „prieten apropiat” al familiei Schumacher a încercat să vândă o fotografie realizată pe ascuns cu fostul campion mondial din Formula 1 pentru un milion de lire sterline. Imaginea n-a ajuns însă în spațiul public, după ce familia a reușit să o blocheze în instanță. 

Michael Schumacher, unul dintre cei mai mari piloți ai tuturor timpurilor în Formula 1, a trecut în 2013 printr-un moment care i-a schimbat definitiv viața.

Un accident la schi i-a provocat un traumatism cranian sever și o hemoragie cerebrală. Schumacher a fost ținut în comă vreme de un an, înainte de a fi externat din spital și transportat la reședința familiei din Geneva, Elveția.

De atunci, informațiile despre starea sa au fost foarte rare, iar în spațiul public nu a mai apărut nici măcar o fotografie cu el.

Gigi Becali, „cadou” de 100.000 de euro pentru Dică: „L-am dat la reducere”
FCSB
Gigi Becali, „cadou” de 100.000 de euro pentru Dică: „L-am dat la reducere”

Fotografia cu Michael Schumacher scoasă la licitație pentru un milion de lire sterline

Acest lucru s-ar fi putut întâmpla la 3 ani după accident, în 2016, când un apropiat al familiei l-a fotografiat pe Michael pe ascuns și a încercat să vândă imaginea, după cum relatează The Sun.

Fotografia respectivă l-ar fi arătat pe Schumacher întins pe pat. Posesorul ei ar fi lansat o licitație cu mai multe publicații din Europa, solicitând o sumă uriașă în schimbul fotografiei, de aproape un milion de lire sterline.

La îndemnul soției lui Michael, Corinna, procurorii germani din Offenburg au pornit o anchetă și au descris acțiunile respectivei persoane drept „o violare a vieții personale”, iar în cele din urmă apariția imaginii cu Schumacher a fost blocată. 

Starea lui Michael Schumacher din prezent: „Ne uităm împreună la curse”

Zilele trecute, Jean Todt, fostul președinte al Federației Internaționale de Automobilism și ex-șef la Ferrari, a dezvăluit că îl vede în mod recurent pe Michael Schumacher, o legendă a Scuderiei.

„Este adevărat că privesc cursele împreună cu Michael, dar îmi e dor de ceea ce obișnuiam să facem împreună”, a afirmat Todt.

Familia lui Michael Schumacher și apropiații acestuia sunt extrem de discreți cu privire la starea fostului campion mondial. Fiul acestuia, Mick, concurează în Formula 1 din 2021, când a semnat cu echipa americană Haas.

„Cred că eu și tata ne-am fi înțeles într-un mod diferit acum, pentru că vorbim o limbă similară: limba sporturilor cu motor. Am avea mult mai multe de vorbit, mă gândesc tot timpul că ar fi atât de frumos. Aș da totul pentru a avea această oportunitate”, a spus Mick în cadrul documentarului „Schumacher”, realizat și publicat de Netflix în 2021.

Mai multe știri din Formula 1: 

Bernie Ecclestone, acuzat de fraudă » Suma uriașă pe care nu ar fi declarat-o la Fisc

„Sunt nebuni? Ce se întâmplă?” » Inginerii de la Ferrari, luați la rost după MP al Franței

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Antrenorul lui Rangers răspunde, după ce Lucescu și Hagi au cerut ca Ianis să joace mai des: „Ultima oară a fost pierdere de timp”
Stranieri
Antrenorul lui Rangers răspunde, după ce Lucescu și Hagi au cerut ca Ianis să joace mai des: „Ultima oară a fost pierdere de timp”
Tensiuni înaintea unui nou duel Kosovo – România, programat diseară » Îndemnul căpitanului echipei kosovare: „Haideți să îi primim așa pe români!”
Handbal
Tensiuni înaintea unui nou duel Kosovo – România, programat diseară » Îndemnul căpitanului echipei kosovare: „Haideți să îi primim așa pe români!”
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
toss
toss  •  28 Iulie 2022, 08:01

deja e prea multa secretomanie...zici ca e Dumneze. Un mare campion care se umple de penibil.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează