Articol de GSP - Publicat vineri, 29 iulie 2022 19:41 / Actualizat vineri, 29 iulie 2022 19:48
Impresarul Jorge Mendes poartă discuții pentru transferul lui Cristiano Ronaldo (37 de ani) la Sporting Lisabona.
Cristiano Ronaldo, golgeterul all-time al Ligii Campionilor, nu concepe un sezon departe de competiția favorită. Cum Manchester United a ratat calificarea, starul portughez își caută o nouă echipă.
Vedeta „diavolilor roșii” și-ar fi exprimat, din nou, decizia de a părăsi echipa, în cadrul unei ședințe susținute joi la baza de pregătire de la Carrington. Ronaldo a ratat meciurile de pregătire din această vară și încă nu a fost prezent la vreun antrenament al lui Erik ten Hag.
Cristiano Ronaldo, în drum spre Lisabona
Printre posibilele destinații s-au numărat Bayern Munchen sau Chelsea. Negocierile s-au împotmolit. În acest moment, mare favorită pentru aducerea cvintuplului Balon de Aur este Sporting Lisabona.
Jorge Mendes negociază revenirea lui Cristiano la Sporting, clubul care l-a format. Potrivit jurnaliștilor de la The Athletic, există o serie de obstacole în calea mutării.
Manchester United nu vrea să renunțe la golgeterul din sezonul precedent, iar Ruben Amorim, managerul lui Sporting, nu ar dori să strice echilibrul vestiarului. Salariul lui Ronaldo este mult peste media vicecampioanei Portugaliei. La United, Cristiano câștigă peste 410.000 de euro în fiecare săptămână.
Discuțiile între cele două părți continuă, în așteptarea unui compromis.
5 goluriîn 31 de meciuri are Cristiano Ronaldo în tricoul primei echipe a lui Sporting
Citește și alte știri din fotbalul european:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat