FOTBAL  »  Superliga  »  HERMANNSTADT - VOLUNTARI 2-1

Golgeterul Ligii 1 așteaptă ofertele granzilor: „Eu sper, să vedem ce urmează!” » Reacția imediată a lui Mihai Stoica

Baba Alhassan, cu numărul 8 pe spate / FOTO: Imago
Baba Alhassan, cu numărul 8 pe spate / FOTO: Imago

Articol de GSP - Publicat luni, 08 august 2022 20:39 / Actualizat luni, 08 august 2022 21:12

Ghanezul Baba Alhassan (22 de ani) a marcat o „dublă” spectaculoasă în FC Hermannstadt - FC Voluntari, scor 2-1, și așteaptă ofertele granzilor din Liga 1.

Alhassan, golgeterul Ligii 1 cu 4 reușite, a înscris două goluri superbe contra lui FC Voluntari. În minutul 23 a reluat din voleu, de la 14 metri, iar în minutul 34 a șutat imparabil, de la mare distanță.

Motivul pentru care Mihai Stoica și-a ieșit din fire: „Urăsc când cineva mă ia de prost! Nu de prost, de prostul proștilor!”
RĂBUFNIRE
Motivul pentru care Mihai Stoica și-a ieșit din fire: „Urăsc când cineva mă ia de prost! Nu de prost, de prostul proștilor!”

Baba Alhassan, golgeterul Ligii 1

„E important că am marcat repede, apoi ne-am apărat bine. Mereu vreau să înscriu, mă bucur când sunt implicat. Vreau să am cifre bune. Am venit aici să marchez mult! Nu știu un număr exact. Am avut niște crampe, dar voi fi pregătit să joc meciul următor. Depunem efort, alergăm. Dacă păstrăm acest nivel va fi bine”, a spus Baba Alhassan, la Orange Sport. 

Întrebat dacă se gândește la un transfer la granzii Ligii 1, Alhassan a spus: „Nu știu ce se va întâmpla. Eu sper!”.

Cât despre campionatul favorit și idolul lui, atacantul lui Hermannstadt a numit Premier League și pe Yaya Toure, fostul mijlocaș de la Barcelona și City. 

Alhassan, propus la pretendentele la titlu din Liga 1

Fostul internațional Ioan Ovidiu Sabău (54 de ani) crede că Alhassan ar face față la CFR Cluj, FCSB sau CS Universitatea Craiova. 

„Pe acest Alhassan l-am văzut când au jucat la Cluj cu Universitatea. M-a impresionat. Are forţă, tehnică, finalizează foarte bine. Ce mi-a plăcut foarte mult la el e acea reacţie când pierde mingea. Imediat vedem atitudine, preocuparea de a alerga să recupereze imediat. Îmi place foarte, foarte mult. 

E un jucător care poate să joace la FCSB, CFR, Craiova, echipe care-şi propun câştigarea campionatului. Un băiat foarte serios, are toate calităţile să joace la cel mai înalt nivel”, a fost opinia lui Sabău, la Prima Sport.

Alhassan nu are loc la FCSB

Mihai Stoica, managerul celor de la FCSB, apreciază calitățile lui Alhassan, dar transmite că nu are loc în garnitura lui Nicolae Dică.

„Chiar e jucător bun, nu doar că a marcat două duble. Nu e nicio discuție legată de el. Poate Craiova, poate CFR să îl ia. Al doilea gol mi-a plăcut mai mult. Execuția este excepțională. M-ar mira să o țină așa. Acum lumea își va lua măsuri în privința lui.

Pentru noi nu poate fi interesant. Noi l-am transferat pe Dulca, îi avem pe Edjouma, pe Olaru. E complicat, nu îi poți transfera doar de dragul de a-i aduce”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport. 

VIDEO Dumitru Dragomir n-are milă de Dică și de fotbaliștii de la FCSB: „În afara lui, toți sunt haotici! Haos, haos!”

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Interziși după comportamentul din derby-ul FCU - CS Universitatea Craiova! Măsurile anunțate de Jandarmeria Română

Adrian Mititelu, explicații despre telefonul dat pe bancă în timpul derby-ului FCU Craiova - CS Universitatea: „Vă dau cuvântul meu de onoare!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Doi jucători de la FCSB, trimiși la Comisia de Disciplină de CSA Steaua! » De ce sunt acuzați și ce sancțiuni riscă
Superliga
Doi jucători de la FCSB, trimiși la Comisia de Disciplină de CSA Steaua! » De ce sunt acuzați și ce sancțiuni riscă
The Athletic spulberă orice dubiu în cazul lui Drăgușin: „Asta se va întâmpla în ianuarie”
Stranieri
The Athletic spulberă orice dubiu în cazul lui Drăgușin: „Asta se va întâmpla în ianuarie”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează