Articol de GSP - Publicat sambata, 13 august 2022 20:28 / Actualizat sambata, 13 august 2022 20:28
David Popovici (17 ani) a cucerit medalia de aur în proba de 100 de metri liber la Campionatele Europene de la Roma. Românul a stabilit un nou record mondial, cu timpul de 46,86 secunde.
Kyle Sockwell, fost înotător, actualmente analist și comentator al evenimentelor din natația mondială, a remarcat un detaliu superb. A sincronizat cursa de record mondial cu precedenta cea mai bună performanță din lume, a brazilianului Cesar Cielo Filho. Ambele au fost reușite în același bazin, de la Foro Italico din Roma, la 13 ani distanță.
In the same pool 13 years later…what a beautiful way for this World Record to be broken pic.twitter.com/Sh4v9R9obT
— Kyle Sockwell (@kylesockwell) August 13, 2022
„În același bazin, 13 ani distanță. Ce mod minunat să bați acest record mondial”, a scris Kyle Sockwell.
Întreaga planetă e la picioarele lui David Popovici
Performanța lui David Popovici, record mondial doborât după 13 ani, a făcut imediat înconjurul planetei. State of Swimming a notat că David Popovici a devenit cel mai tânăr deținător al recordului mondial în „proba regină”, cea de 100 de metri liber.
Gazzetta dello Sport, cea mai importantă publicație din Italia, i-a dedicat un articol separat, poziționat în prima parte a site-ului. Are titlul „Cine e David Popovici, noul rege al probei de 100 de metri”, iar în el este prezentată filosofia de viață a fenomenului natației.
Și francezii de la L'Équipe au fost impresionați de performanță și i-au dedicat un material amplu: „David Popovici a bătut recordul lui Cesar Cielo”.
VIDEO Cursa în care David Popovici a stabilit un nou record mondial
Citește și alte știri din sportul românesc:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat