Articol de GSP - Publicat sambata, 20 august 2022 18:23 / Actualizat sambata, 20 august 2022 18:23
Fostul agent de jucători Victor Becali (60 de ani), în prezent consilier la firma de impresariat condusă de Dragoș Sîrbu, ar fi agresat un bărbat în zona Pipera.
UPDATE ora 18:15 - Reacția lui Victor Becali: „L-am luat de mână să-i arăt că e proprietate privată”
Victor Becali se apără în fața acuzațiilor că ar fi agresat un bărbat. El susține că nu a apelat la violență, deși respectiva persoană l-ar fi luat peste picior și amenințat.
„Dacă vine unul la tine pe proprietate, ce faci? După ce că se afla într-un loc în care erau mai multe locuri în care era semnalizat că este o proprietate privată, mai era și de un tupeu fantastic.
Era un... nici nu știu cum să-i spun cu o gagică. Ei luau masa pe capotă, nu știu ce făceau… . A trecut și frate-miu și le-a zis, le-a mai spus un băiat, am făcut-o și eu, iar el m-a luat la mișto.
M-a întrebat dacă nu vreau să-mi cumpere și mie un sandviș. L-am luat de mână să-i arăt că e proprietate privată și el s-a pus cap în cap cu mine, cum mai fac fotbaliștii pe teren, apoi a ieșit un vecin, un neam cu mine și s-a luat cu el.
M-am băgat între ei, să-i despart, a început să amenințe că are neamuri, clanuri, la fel și fata care era cu el, că nu rămâne așa. Într-un fel a avut noroc cu mine, că putea să o pățească rău. La cât de obraznic a fost poate trebuia să-l bat eu, însă nu a fost vorba de așa ceva”, este varianta prezentată de Victor Becali la playsport.
Știrea inițială - Victor Becali ar fi lovit un bărbat sâmbătă dimineața
Victor Becali ar fi fost implicat astăzi într-un conflict de natură fizică. Un bărbat a reclamat la numărul de urgență că ar fi fost lovit de un individ în jurul orei 09:20 în această dimineață. Potrivit Antena 3, agresorul ar fi Victor Becali.
Polițiștii din Voluntari au răspuns apelului și au sesizat la fața locului că reclamantul parcase autoturismul personal pe o alee destinată doar circulației riveranilor.
Conform sursei citate, vehiculul ar fi fost parcat pe proprietatea lui Victor Becali, care, în urma unei altercații, l-ar fi lovit pe bărbatul în cauză.
Apelantul nu a depus plângere penală în primele ore de la incident, dar polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.
Mai multe știri de actualitate:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat