Articol de GSP - Publicat sambata, 20 august 2022 22:14 / Actualizat sambata, 20 august 2022 22:38
FCU Craiova l-a numit pe Paul Răducan, 55 de ani, în funcția de director tehnic al alb-albaștrilor. Mutarea a fost oficializată sâmbătă seara.
Startul cu suișuri și coborâșuri din noul sezon l-a determinat pe Adrian Mititelu să întărească staff-ul tehnic și să-l aducă în club pe Paul Răducan, coordonator al „Școlii de Fotbal Gică Popescu” și deținător de licență UEFA PRO.
Răducan, cel care în ultimii ani a coordonat academia lui Gică Popescu, e un apropiat al familiei Mititelu. După dezafilierea Științei, acesta s-a oferit, la nivel declarativ, să ajute Universitatea cu tineri fotbaliști din academia „Baciului”.
Paul Răducan, primele declarații după ce a semnat cu FCU Craiova: „Am venit aici cu inima deschisă”
„Am rămas uimit de baza sportivă pe care am găsit-o aici, e prima oară când o văd. Felicitări tuturor celor care au contribuit la ridicarea acestei baze.
Sunt onorat să fac parte din staff-ul tehnic al clubului FCU Craiova. Sunt în ascensiune ca evoluție și vin cu inima deschisă aici.
În anul 1986, eu am debutat pentru această echipă și sunt bucuros că s-a apelat la serviciile mele. Pe viitor, ne vom consolida și sper să avem rezultate din ce în ce mai bune.
Marius Croitoru e un antrenor bine pregătit, are o experiență frumoasă la FC Botoșani, pe care sper s-o repete și aici. Cred că rezultatele îl vor menține mult timp în funcția de antrenor”, a declarat Paul Răducan, potrivit FCU TV.
Adrian Mititelu îl sprijină pe Croitoru: „M-a cucerit, e mult mai bun decât credeam”
Adrian Mititelu, patronul lui FCU Craiova, dă asigurări că îi va oferi credit nelimitat tehnicianului Marius Croitoru, despre care spune că l-a cucerit.
Sunt foarte mulțumit de Marius Croitoru și sunt convins că anul acesta vom fi în play-off, unde vom fi una dintre echipele bune. Dacă nu vom fi acolo, Doamne ferește!, continuăm colaborarea. Pe mine m-a cucerit.
Croitoru m-a surprins, e mult mai bun decât credeam atunci când l-am angajat. Noi avem condiții bune, așteptăm rezultatele”, a spus Mititelu, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Vrem să facem o echipă puternică. Dacă anul acesta nu reușim să fim cei mai buni, probabil că vom reuși în anii următori. Vrem să producem un fotbal spectacol și nu ne vom opri decât atunci când vom ajunge să facem o echipă care să câștige titlul în Liga 1.
- Adrian Mititelu, conform sursei citate
VIDEO Mititelu l-a atacat, în direct, pe Victor Ponta: „El i-a cerut Olguței Vasilescu să mă abandoneze!”
Citește și alte știri despre FCU 1948:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat