Articol de GSP - Publicat joi, 01 septembrie 2022 02:48 / Actualizat joi, 01 septembrie 2022 07:50
După titlul obținut în proba de 4x100m liber, David Popovici (17 ani) a cucerit medalia de aur și în proba de 200 de metri liber la Campionatele Mondiale de Juniori din Peru.
- Competiția nu e televizată în România. Poate fi urmărită doar online, pe platforme de streaming, pe aquatics.eurovisionsports.tv/main sau pe Voyo
David Popovici, aur la 200 de metri liber
David Popovici s-a menajat în serii, nu a forțat deloc, dar s-a calificat cu cel mai bun timp și a obținut șansa de a înota pe culoarul cu numărul 4.
Campion mondial și european anul acesta în competițiile destinate seniorilor, David și-a respectat statutul. A controlat într-o manieră impresionantă cursa și a încheiat în 1:46,18, mult în fața maghiarului Meszaros și a italianului Bertoni. Timpul sportivului legitimat la CS Dinamo înseamnă și un nou record al competiției.

David Popovici va lua startul și în seriile probei de 100 de metri liber, acolo unde deține recordul mondial absolut. Calificările sunt programate sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 17:59.
Andra Denisa Gorecki, locul 4 în finala la 200 de metri fluture
Andra Denisa Gorecki (17 ani) s-a clasat pe locul 4, primul sub medalii, în proba de 200 de metri fluture. A încheiat cursa în 2:14,12, la distanță mare de ocupantele podiumului.

Prisecariu și Diaconescu, locurile 5 și 6 la 100 metri spate
Aissia Prisecariu (14 ani) și Rebecca Diaconescu (16 ani) s-au clasat pe locurile 5 și 6 în finala probei de 100 de metri spate.
România a fost puternic reprezentatată în competiția feminină de 100 de metri spate. Aissia Prisecariu, cea mai tânără finalistă, a înotat cele două lungimi de bazin în 1:02,58 și a încheiat pe locul 5. Imediat în spatele ei a sosit și Rebecca Diaconescu, cu timpul de 1:02,93.

Citește și:
Begu, revenire fantastică la US Open » Irina s-a calificat în turul doi


