Articol de GSP - Publicat vineri, 02 septembrie 2022 18:24 / Actualizat vineri, 02 septembrie 2022 18:26
CSA Steaua a învins-o pe Poli Iași, scor 2-1, în primul meci al etapei cu numărul 5 din Liga 2.
Rezultatele etapei #5 din Liga 2 - AICI
Pe o vreme mohorâtă, în fața a doar 1.546 de spectatori, elevii lui Daniel Oprița au controlat timp de 80 de minute disputa cu una dintre rivalele la play-off, dar a tremurat în final.
CSA Steaua urcă pe loc de play-off în Liga 2
Steaua a deschis scorul în minutul 22, când golgeterul Bogdan Chipirliu a reluat cu capul, imparabil, din 8 metri. Gazdele și-au dublat avantajul prin Adi Popa, în minutul 63. A profitat de o gafă în lanț în defensiva trupei lui Niculescu și a finalizat elegant, cu un lob. Rezultatul final a fost stabilit de ucraineanul Plokhotnyuk, în minutul 89, cu un șut în plasa laterală.
CSA Steaua le administrează ieșenilor prima înfrângere stagională. Ambele au câte 10 puncte și ocupă provizoriu poziții de play-off. Pentru „militari” urmează cel mai așteptat meci al sezonului, derby-ul cu Dinamo, programat vineri, 9 septembrie.
CSA Steaua - Poli Iași 2-1
- Click AICI pentru statistici
- Au marcat: Chipirliu '22, A. Popa '63 / Plokhotnyuk 89
- VIDEO cu cele mai importante faze
CSA Steaua - Poli Iași, echipele de start:
CSA Steaua: Dincă - Drăghici, Sabău, Wallace, Corbu - Balgiu, Ș. Pacionel Popa, Bodișteanu - Gheorghe, Chipirliu (cpt.)
Antrenor: Daniel Oprița
Poli Iași: Knoflach - Martac, Lică, Tincu (cpt.), Finică - Anton, Cristea, Marchioni, Hunte - Roman, Harrison
Antrenor: Claudiu Niculescu
Citește și:
Sepsi i-a adus înlocuitor lui Mitrea » Stoper din Polonia pentru Cristiano Bergodi
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat