Articol de Andrei Niculescu - Publicat duminica, 04 septembrie 2022 14:21 / Actualizat duminica, 04 septembrie 2022 14:31
Spuneți repede după mine: Khvicha Kvaratskhelia! Dacă nu vă iese ori vă iese ceva stâlcit, nu-i bai, li s-a întâmplat și italienilor. Care au găsit repede soluția: Kvara.
„Kvara-cine?”, poate că o să vă întrebați din nou, cam ca jurnaliștii englezi în septembrie 1996, „Arsene who?”, celebrul titlu dat atunci când Wenger era numit antrenor la Arsenal.
Kvara, adică Kvaratskhelia, noua senzație a lui Napoli și noua revelație a fotbalului italian. 4 goluri și o pasă decisivă în 5 etape, cel mai bun debut din istoria lui Napoli de la Maradona încoace, plus sentimentul că avem în față o bijuterie ce încă n-a fost pe deplin șlefuită și a cărei valoare ar putea să crească enorm.
Băiatul (are 21 de ani, merge folosită exprimarea asta) vine din Georgia. Din Georgia de-aici, de lângă Putin, nu din statul american cu capitala în orașul CNN-ului. Dacă era așa, devenea totul mai simplu de explicat.
Vine deci din Georgia, de la puternica Dinamo. Dinamo Batumi. Totuși, ca să respectăm adevărul absolut, până să-l apuce pandaliile pe Putin el jucase în Rusia, mai întâi la Lokomotiv Moscova, apoi la Rubin Kazan. Acolo l-au și remarcat cei de la Napoli și l-au adus cu ceva mai mult de 10 milioane de euro. Cam o treime din cât speră cineva de pe la noi să obțină din „uriașele” talente pe care le păstorește (fără ghilimele).
Un pariu riscant, să recunoaștem, plasat de napolitani la cazinourile din Batumi („Las Vegas de la Marea Neagră” i se spune orașului), dar care, după cum merg lucrurile, pare aproape câștigat.
Sâmbătă seară, de exemplu, Kvara a dat golul cu care Napoli a învins Lazio, pe „Olimpico”, dar, dincolo de asta, prestația lui a fost din nou lăudată de toată lumea: cel mai bun de pe teren, conform „Gazzetta dello Sport”, plus caracterizarea onorantă: „miglior giocatore d’agosto”.
Vă lansez o temă de gândire: care a fost ultimul fotbalist român care să fi avut un asemenea impact la o echipă din străinătate? Zic din străinătate, căci dacă restrângeam cercul și spuneam din primele 5 campionate europene, riscam să ne întoarcem în timp pe vremea când telefoanele mobile aveau jumătate de kilogram și teletextul televizorului (nu-i așa că mulți habar n-aveți că există așa ceva?!) era principala sursă de informare.
Îl avem acum pe Rareș Ilie, în Franța, dar extazul inițial a cam intrat la apa Mediteranei.
În ultima vreme a fost Dennis Man, ce plecase de-aici cu fizic de balerin (am comentat primele lui minute în Serie A, chiar la Napoli, primul duel a fost cu Bakayoko și am crezut că asta a fost și următoarea oprire e spitalul) și mintea vraiște, căci i se spusese, pe de-o parte, că valorează 30 de milioane de euro, iar pe de altă parte că toți cei care-l mai critică din când în când au ceva cu el și cu clubul măreț la care activa.
Și l-am mai avut pe Mihăilă, care chiar a avut șansa lui (Atalanta), doar că totul a durat cât un cub de gheață într-un pahar de coniac bun. Ah, scuze, am uitat, coniacul bun nu se bea niciodată cu gheață. Despre cei doi de la Galata prefer să tac, are și-așa destui nervi Ioan Becali.
Georgia nu e o țară cu tradiție în fotbal, n-a avut niciodată performanțe, nu a avut niciodată prea mari pretenții la calificări. Până acum, căci azi e lider în grupa sa din Liga Națiunilor și e foarte posibil să vină pe etajul nostru în această competiție, asta dacă nu cumva ne ducem noi mai jos. L-a pus selecționer pe Willy Sagnol și, iată, propune un nume la modă într-un campionat puternic.
La o echipă deloc simplă, căci Napoli nu-i orașul jumătăților de măsură. Noi am avut ceva performanțe, am avut fotbaliștii noștri la modă în Europa și am avut mereu pretenții la calificări. Problema e că le avem chiar și-acum, deși în ultimul timp nu mai propunem nimic la export în afară de vrăjeli și țepe. Cam despre asta e vorba.
Campioana e totuși Milan
S-a jucat în acest week-end „Derby della Madonnina”. Cam devreme, cred, pentru ambele echipe. A câștigat Milan și a arătat tuturor că e, totuși, echipa campioană, fix într-un moment în care mulți îi vedea pe „diavoli” fără mari șanse în cursa din acest sezon.
A câștigat Milan cu aceeași „grinta” din ultimele luni, a pierdut Inter cu aceleași probleme din mandatul lui Inzaghi, căruia încep să-i crească durerile de cap, căci efortul făcut pentru aducerea lui Lukaku și păstrarea lui Skriniar nu pot fi recompensate decât prin „scudetto”.
Barcelona: Xavi a primit ce-a vrut, mai puțin timp
Primul examen cu adevărat important pentru Barcelona lui Xavi și a „pârghiilor financiare”, la Sevilla, n-a fost prea relevant, căci examinatorul, Lopetegui și ai lui, n-a fost unul prea exigent decât vreo 20 de minute. Dacă Lopetegui ar putea în curând să-și caute de muncă, Barcelona a arătat bine în cele mai multe momente, iar cei nou veniți au arătat de ce Xavi dezvoltase o adevărată obsesie pentru ei. Kounde în special, Raphinha, l-aș pune aici și pe Dembele, pe Lewandowski îl știam deja.
Apropo de polonez. El nu e un atacant de manual, el e chiar cel ce scrie manualul respectiv. Tot ce face în teren e impecabil, nu doar momentele în care marchează, ci felul în care joacă fără minge, se demarcă, se asociază, își pune-n valoare coechipierii. Are o liniște uluitoare în joc, ceva ce Xavi va trebui să le imprime și celorlalți din atac, fiindcă teribila concurență existentă acolo îi face pe colegii lui Lewandowski să caute, cu disperare aproape, să dea gol, uitând că și pasa decisivă are importanța ei.
Xavi are într-adevăr la dispoziție un lot excelent, ce nu are însă e timp, fiindcă investițiile făcute cer rezultate imediate. Spre deosebire de el, Ancelotti are timp și liniște, căci astăzi diferența dintre Real Madrid și Barcelona e cea dintre o echipă deja făcută, unde e simplu de introdus un element nou, și una în formare, cu multe elemente noi dificil de pus repede într-o schemă.
Cheia succesului împotriva lui City
Aston Villa a arătat care care e planul cu care poți scoate ceva împotriva lui Manchester City. Multă concentrare în defensivă, capacitatea de a specula orice eroare a „cetățenilor” (poate fi una singură într-un meci), o mobilizare de excepție a tuturor, incusiv public când e cazul, și multe rugăminți către Divinitate, a se citi șansă. A făcut-o și Newcastle, deci poate fi o rețetă.
Diferența dintre Messi și Cristiano
Ajunși pe ultima turnantă a carierei, cei doi „zei” ai ultimului deceniu, Messi și Cristiano, se confruntă cu realități diferite departe de Barcelona și Madrid. Asta și pentru că stilul lor a fost diferit.
În vreme ce Cristiano a fost mereu învățat ca echipa să joace pentru el, Messi a știut să se pună și în slujba colectivului. De aceea îi e mai ușor acum să interpreteze noul rol, cel de pasator, de catalizator al jocului.
Messi de azi nu mai e de mașina de goluri de ieri și a devenit mai degrabă un Xavi al perioadei sale de glorie. Poate de aceea îl și vrea Xavi alături de el.