Articol de GSP - Publicat sambata, 10 septembrie 2022 07:37 / Actualizat sambata, 10 septembrie 2022 09:53
Al Raed, echipa lui Marius Șumudică, a pierdut cu Al Ittihad, scor 0-1, în etapa #3 din campionatul Arabiei Saudite.
Este a doua înfrângere în campionat pentru Al Raed, după 1-2 cu Abha. Echipa lui Șumudică are și o vicotrie, cu Al Wehda, scor 1-0.
Marius Șumudică, înfrângere cu Al Raed în Arabia Saudită
Cu Silviu Lung Jr. și Alexandru Mitriță titulari, Al Raed a fost dominată de Al Ittihad, pe teren propriu. Echipa lui Marius Șumudică a primit gol de la Hagazy, în minutul 66.
Al Raed nu a reușit să egaleze până la final, iar trupa lui Șumudică a rămas cu 3 puncte și ocupă locul 10 în campionatul Arabiei Saudite.
Pjanic, gol la debut pentru echipa lui Olăroiu
Al Sharjah, echipa lui Cosmin Olăroiu, a câștigat cu Beni Yas, scor 3-0, în etata #2 din campionatul Emiratelor Arabe Unite.
Pentru echipa românului a marcat și nou-venitul Miralem Pjanic. Mijlocașul transferat de la Barcelona a dus scorul la 2-0, din penalty. Primul gol al lui Al Sharjah fusese marcat de un alt fost jucător al catalanilor, atacantul Paco Alcacer.
Al treilea gol a venit tot în prima repriză, în minutul 42, și a fost semnat de Luanzinho. Echipa lui Olăroiu are două victorii în acest start de campionat, după 2-0 cu Al-Ahli Dubai în prima etapă.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Florin Tănase, primul gol la Al Jazira » Cum a marcat fostul căpitan al celor de la FCSB
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!