Articol de GSP - Publicat sambata, 10 septembrie 2022 17:18 / Actualizat sambata, 10 septembrie 2022 17:42
Dan Petrescu (54 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a prefațat meciul cu CS Universitatea Craiova, programat duminică, de la ora 21:30, în runda cu numărul 10 din Liga 1.
Dan Petrescu se plânge în continuare de programul încărcat și ia în calcul să schimbe toți fotbaliștii pe care i-a folosit joi, în remiza 1-1 cu Ballkani, din Conference League.
Dan Petrescu, înainte de CFR Cluj - CS Universitatea Craiova
„E foarte greu pentru noi, dar ne-am obișnuit. Este deja al 19-lea meci al sezonului. Nu știu dacă mai are cineva atâtea meciuri în două luni. Nu e ușor să pregătești. Mi se pare exagerat, se exagerează cu programul.
Cei de la Craiova au simțit pe pielea lor. Din păcate pentru ei, dar și pentru fotbalul românesc, nu au ajuns în grupe. Au simțit ce greu e să joci din 3 în 3 zile. Și FCSB are probleme, vedeți, a avut și Sepsi.
Trebuie să pregătesc meciul într-o singură zi, cei de la Craiova au avut o săptămână. Au avut timp să se pregătească. Posibil să schimbăm iar toată echipa. Să îi văd astăzi la antrenament cum se simt. Joi avem iar un meci foarte important în Conference. Va fi foarte intens. Cel cu Craiova va fi unul european, toate contra lor au fost cu intensitate maximă în ultimii 5 ani”, a spus Dan Petrescu, într-o conferință de presă.
Rădoi a schimbat direct sistemul. Are un lot valoros, numeros. Rădoi are ambiții foarte mari, a fost antrenorul echipei naționale. Sigur vrea campionatul și Cupa. Ăsta va fi obiectivul lui, altfel nu venea la Craiova. Să poți să marchezi 4 goluri contra Farului nu e ușor.
Dan Petrescu
Întrebat despre problemele de lot, Dan Petrescu a avut un mare of: „De Birligea aveam mare nevoie ca U21. A făcut un antrenament pe sintetic și a simțit iar ceva la picior... Jucătorii noi nu sunt la nivelul de a juca un meci întreg. Trebuie să am răbdare cu ei”.
Petrila are timp să aibă oferte și să plece. Nu i-am simțit afectați pe el și pe Burcă. Au fost foarte motivați la antrenament. Nu cred că i-a afectat. Burcă e foarte puternic, a zis că poate sta 10 ani la CFR și e fericit că face performanță
- Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
VIDEO Dan Petrescu, mesaj clar pentru Nelu Varga: „Nu plec indiferent ce va fi!”
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Adrian Mutu, de urgență la spital înaintea meciului FCU Craiova - Rapid » Antrenorul a fost operat!
MM Stoica tremură înaintea meciului FCSB - Voluntari: „Eu spun ce am trăit”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern