EXCLUSIV VIDEO Povestea dramatică de viață a primei fotbaliste din România care a dezvăluit că e lesbiană: „Tatăl meu nu m-a vrut, mama m-a părăsit la 4 ani și nu s-a mai întors niciodată”

În 22 octombrie 1990, Justin Fashanu - primul fotbalist britanic din istorie al cărui preț de transfer depășise bariera de un milion de lire sterline - apărea pe coperta tabloidului The Sun, admițând: „Sunt gay!”. 

Un gest nemaivăzut în fotbal, urmat de ani grei în care atacantul a fost supus unor abuzuri teribile pe stadioane și în afara lor. Opt ani mai târziu, în timpul unui scandal sexual complicat, Fashanu a fost găsit spânzurat într-un garaj părăsit.

Ulterior, foarte puțini jucători de fotbal și-au mai asumat public homosexualitatea chiar dacă în ultimii ani au existat tot mai multe inițiative care promovează diversitatea și încurajează acceptarea. 

La începutul lui 2022, însă, o fotbalistă din România a surprins într-o apariție pe TikTok în care admitea că are o relație cu o colegă de la Cabrera Calcio, o echipă din liga a treia italiană. 

Ana Manea are 21 de ani, joacă acum în liga a doua spaniolă și așteaptă să se recupereze după o fractură la brațul stâng suferită la antrenament: „E dureros. Am început campionatul ieri, am jucat în deplasare și am stat în tribună și m-am uitat”. Originară dintr-un sat gorjean, jucătoarea a acceptat să-și povestea dramatică, în direct, la GSP Live.

- Ana, ce faci? Cum îți merge? 
- Am venit în Spania, la Pozoalbense, o echipă de fotbal serioasă din Cordoba. E în liga a doua. E o diferență destul de mare față de liga a treia italiană. E un fotbal diferit, mai agresiv, mai rău, mai rapid. Foarte foarte rapid. Și mai tacticizat decât în Italia. Am ajuns la un nivel mai bun. 

- Cum sunt condițiile? Cât câștigi? 
- Condițiile de pregătire sunt aceleași, dar sunt bune. Câștig mult mai bine decât în Italia. În medie, aici, în Spania, o jucătoare câștigă mai mult de 1000 de euro pe lună. Depinde și de jucătoare. Sunt bani suficienți pentru că am cazarea și masa asigurate de club. 

- Ești mulțumită la 20 de ani cu asta? 
- Nu, pentru că vreau să ajung mai sus. Nu e o viață rea, fac ceea ce îmi place, dar nu mă voi opri aici.

„M-am simțit liberă după ce am ieșit public”

- Ce te-a determinat să ieși public la începutul acestui an și să mărturisești că ai o relație cu o colegă de echipă? 
- Nu știu. Mi-a venit pur și simplu să le spun tuturor. M-am săturat să stau, să nu postez, să nu fac nimic. Am vrut să le arăt tuturor că nu trebuie să se ascundă de nimeni și de nimic. Să facă ce simt. Prima dată am spus-o pe TikTok. Am ieșit cu prietena mea să bem o cafea, stăteam de vorbă și i-am zis: „Azi, vreau să le spun tuturor că stau cu tine!”. 

- Și? 
- Ea n-a prea fost de acord cu asta. Încă nu e de acord ca relația să fie publică. I-am zis: „Eu vreau, nu vreau să mă ascund!”. Am avut foarte multe întrebări, dacă stau cu fete, dacă sunt pe invers… Și asta a fost. Am făcut videoclipul. Ea nu a apărut, nu a vrut. 

- Până la urmă a acceptat. Am văzut că ai postat poze cu voi două împreună. 
- Nu prea, doar că s-a mai relaxat între timp. E de acord cu pozele, dar nu-i place prea mult când vreau să fac ceva pe TikTok. Nu prea e de acord să apară în videoclipuri. Nu înțeleg de ce. Dar dacă nu vrea, nu o oblig. 

- Care au fost reacțiile pe TikTok și ce ai simțit după ce ai postat?
-  Foarte multe mesaje. Unele rele, dar și bune. Au fost mai mulți oameni care mă susțineau. Eu m-am simțit liberă după ce am postat. Totuși, mama mea m-a sunat după câteva zile și m-a întrebat de ce am făcut asta. I-am răspuns: „Pentru că îmi place”. Ea a tăcut în telefon. I-am spus că nu am timp să vorbesc dacă vrea să vorbim despre asta și i-am închis. 

- Trăim într-o perioadă în care diversitatea e încurajată. Care a fost impactul ieșirii tale publice asupra conturilor de pe rețelele de socializare? 
- Au crescut mult. Foarte mult. Am atras un public mai numeros, dar nu m-am gândit niciodată la asta. Nu ăsta a fost scopul meu. M-am gândit doar să fac un videoclip în care să spun despre mine și despre viața pe care am ținut-o ascunsă din cauza oamenilor.

Cei din club știau de relația noastră. Mi-au zis că am fost curajoasă și că nu se așteptau să spun asta în public
- Ana Manea, jucătoare Pozoalbense

„O profesoară mi-a spus cine e tatăl meu”

- Care e povestea vieții tale, Ana? 
- Am o poveste destul de tristă. Sunt din satul Plopșoru, din Gorj. Am crescut cu bunicii. Când aveam patru ani, mama a plecat să muncească în Spania doar că a uitat să se mai întoarcă. Mai am doi frați, unul cu șapte ani mai mare, celălalt cu doi ani mai mic. Nu am tată… 

- A murit? 
- Nu. Când a aflat că sunt fată nu a vrut să mai stea cu mama mea și a plecat. Ne știm, dar nu m-a ajutat niciodată. Nu am discutat niciodată cu el. Mai vorbeam uneori pentru că el era șofer pe microbuzul cu care eu mă duceam la școală. La început, nu știam că e tatăl meu. Prin clasa a cincea, o profesoară mi-a zis: „Uite, acest șofer e tatăl tău!”. Nu am crezut, eu nu-l cunoșteam. Am întrebat-o pe bunica și mi-a zis că e adevărat. El e tatăl meu. 

- Și următoarea dată când ai mers cu el în autobuz? 
- Mă uitam la el, voiam să-l văd. El știa că sunt fata lui, doar că nu vorbea cu mine, nu-mi zicea nimic. Eu eram curioasă să aflu de ce. De ce, de ce?! Mă întrebam de ce nu vrea să fiu fata lui, de ce a preferat să plece decât să stea cu mine. Singurele mele dialoguri cu el au fost saluturile când urcam în autobuz. Atât. 

Pentru bunicul meu important e să fiu fericită, să mă descurc în viață. Problema a fost cu unchii mei. Nu mai vorbesc cu mine, m-au blocat 
- Ana Manea, fotbalistă

Revederea ciudată cu mama ei, după 15 ani

- Între tine și tatăl tău nu a fost nicio discuție în afara saluturilor dintre o școlăriță și șoferul microbuzului care o ducea la școală? 
- Nu. Nimic. Nu i-am zis niciodată tata sau domnule. Bine, nici mamei nu-i spuneam niciodată mama. 

- Ea nu s-a mai întors niciodată din Spania?
-  Nu. Și-a refăcut viața aici. Are o altă fetiță, de mine și de frații mei a uitat. Timp de 12 ani, am crezut că mama e moartă. Bunica ne spunea că a plecat să muncească pentru noi, dar timpul trecea și ea nu se mai întorcea. Am crescut și ne-am dat seama. 

- Nu vă scria, nu vă suna?
- Abia când am început să merg la liceu, pe la 16 ani, a început să sune acasă, doar că nu mă mai interesa să o ascult. Am întâlnit-o când aveam 17 ani. A vrut să mă ia în Spania în vacanță, am venit, dar după două zile voiam să mă întorc acasă, la bunici. Nu mă simțeam bine. Acasă era unde era bunica mea. 

- Cum crezi tu că ți-a influențat sufletul toată această poveste dramatică? Cum te-a influențat în dezvoltarea ta emoțională această dublu ruptură, de tată și de mamă? 
- La început, mi-a fost greu. Vedeam cum vorbeau prietenii mei cu părinții lor. Pe parcurs, am devenit mai puternică, acum nu mă mai interesează. 

- Dar undeva a rămas o cicatrice care probabil nu se va închide niciodată… 
- (Se emoționează). Astaaa…asta cu siguranță că așa e. Doare ca naiba, da. Dar doar când îi permit eu. Am momente când plâng, dar mai degrabă din cauza faptului că bunica mea a murit anul trecut. Pentru ea plâng.

„Mergeam la meciurile tatălui meu să-l văd”

- Cum te-ai apucat de fotbal într-o copilărie privată de părinți?
- La început am făcut atletism timp de trei ani, din clasa a noua până în clasa a 11-a. Am făcut la liceul din Târgu Jiu, dar doar pentru că nu era fotbal. Mie fotbalul îmi plăcea. Handbalul nu-mi plăcea. După antrenamentele de atletism eu rămâneam cu mingea de fotbal. 

-De ce fotbal? 
- Tatăl meu a jucat fotbal la echipa din sat. Cred că de la el am moștenit asta pentru că altfel nu înțeleg de ce îmi place fotbalul. 

- De unde știi că a jucat fotbal? 
- După ce am aflat că e tata, mergeam la meciurile lui să-l văd. Nu juca bine, dar mă duceam la teren pentru el. Era fundaș central, eu joc mijlocaș stânga sau dreapta. Apoi am început să joc și eu fotbal în curtea școlii, cu băieții. Îmi plăcea compania lor, m-a prins. Mă uitam și la televizor cu bunicul. Țineam cu Steaua, cum se numea înainte. FCSB. Îmi plăcea echipa, dar nu aveam niciun favorit.

- Și cum ai ajuns la fotbalul organizat? 
- M-a luat o echipă din Severin, Atletic Drobeta. Mergeam doar la meciuri, duminica, pentru că antrenorul meu de la atletism nu mă lăsa să ating mingea, nu mă lăsa să joc fotbal. Voia să nu mă accidentez. Era în liga a treia, jucam doar de plăcere. Pierdeam mereu, dar îmi plăcea să joc. Apoi m-a luat o echipă care fusese în Liga 1. Luceafărul Filiași. Am mers la Craiova, la liceu, apoi a venit Covid. Când s-a terminat pandemia, am venit în Italia la recomandarea impresarului meu.

-  Mă întorc la viața ta personală. Când ai simțit că te atrag fetele? Ai avut și o atracție pentru băieți? 
- Da, normal. Asta a fost la început. Nu m-am mai înțeles cu prietenul meu, m-a făcut să sufăr. În schimb aveam prietene care aveau relații cu fete. Vedeam la ele, după care am zis că vreau să încerc cu o fată, că poate e altceva. Am încercat și mi-a plăcut, deși nu mă atrăgea inițial. 

- A fost o curiozitate? 
- Da. Colegele mele din România aveau relații cu alte fete. Sunt foarte multe fete așa, dar nu vor să arate. Le e frică de ce va spune lumea, de ce va spune familia. Pe mine nu mă interesa. Mie mi-a plăcut și, uite!, le-am spus tuturor. 

- Prima relație ai avut-o cu actuala ta iubită? 
- Nu. Am avut-o cu o colegă de la Luceafărul. Ei îi plăceau fetele, eu știam asta și am zis să încerc. Nu am rămas împreună. Am venit în Italia și apoi actuala mea prietenă a venit să joace la echipa unde eram eu. Am văzut-o și am zis că vreau să stau cu ea. Aici, în Spania, majoritatea fetelor din fotbal sunt fete cărora le plac fetele. La echipa mea toate fetele au relații cu fete. Unora dintre ele le plăceau băieții, dar au ajuns la echipă și acum sunt cu fete.

Colegă de școală cu Markovici: „Nu prea venea la ore”

- Te-a căutat cineva de la FRF să-ți spună că ești în atenția  selecționerului? 
-Nu, nu m-a căutat nimeni. Oricum, eu am început fotbalul târziu, la 19 ani. Am pierdut timp, aș fi putut fi mai departe. Dar mai am timp. Visez să joc la Real Madrid sau la Barcelona. 

- La fotbalul de băieți te mai uiți?
-  Nu prea am timp și nici nu prea știu unde să mă uit. Mă mai uit la rezultate. Am văzut că Tănase a plecat de la FCSB. Pe el îl urmăream. Markovici unde joacă? 

- La CS Universitatea Craiova. A jucat slab aseară, cu CFR. 
- A fost coleg de clasă cu mine la Craiova. Doar că nu prea venea la școală. Nu-i plăcea. Mai trecea doar când trebuia să dăm un test sau să primească note. Era amuzant când venea. 

- Numele lui Gigi Becali nu îți e necunoscut. 
- (Râde) Nu. Îl admir foarte mult pentru ce face. Încearcă să ajute lumea, dar majoritatea îl urăște. 

- Nu e de acord cu relațiile homosexuale și nici cu fotbalul feminin.
- E părerea lui. Eu îl admir pentru ceea ce face. Nu îl judec, e liber să spună ceea ce gândește. Nu simt antipatie față de el. 

- Cum era experiența de jucătoare de fotbal în România? 
- Nu prea venea lume la meciuri. Erau doar părinții unora dintre colegele mele care înjurau mereu arbitrii. Nu mă simțeam fotbalistă, voiam doar să ating mingea, s-o am la picioare. Era bucuria de a juca. Ni se mai striga de pe margine să mergem la cratiță, că nu avem ce căuta la fotbal. Era un nivel slab, nu erau bani deloc. Pe mine, mă ajuta bunica mea. Îmi dădea bani să merg la școală. 

- Te-ai mai întoarce în România?
-  Nu. Nu sunt oameni serioși. Viitorul meu e în străinătate.

„Aș vrea ca tata să fie mândru de mine”

- Crezi că tatăl tău știe că ai ajuns fotbalistă? 
- Sincer, nu știu. Dar îmi doresc să știe. Să vadă ce a pierdut. Aș vrea să fie mândru de mine. Am vrut să le arăt tuturor că și fără părinți, fără ajutor, poți să ajungi departe.
 

-  Ce planuri de viață ai? Ai o relație stabilă cu actuala prietenă. 
- Sinceră să fiu, pentru mine e mai important fotbalul. Ea știe, i-am spus. Dacă ar fi să primesc o ofertă din Italia și ea rămâne aici, aleg să plec în Italia. Vreau să-mi îndeplinesc visul de a deveni cu adevărat fotbalistă. 

- Ai renunța la relație. 
- Aș încerca să o mențin, dar dacă nu funcționează, renunț. Nu a fost foarte fericită când i-am spus asta, dar nu am de ales. Visul meu e să devin cea mai mare fotbalistă, să le arăt tuturor ce am putut să realizez. Dacă vrea să stea lângă mine, aș fi cea mai fericită. Dacă nu, îmi pare rău.

- Te mai vezi vreodată având o relație cu un bărbat? Te vezi mireasă, lângă un soț, cu un copil?
-  Da, mă văd.

- Dar te-ai vedea mireasă la nuntă, alături de o femeie? 
- Nu, doar că nu se știe niciodată. Niciodată să nu spui niciodată.

Dacă nu aș mai putea să fac fotbal, aș vrea să devin antrenor. Mi-ar plăcea și să traduc chestii. Învăț limbi străine cu ușurință, lumea se miră de cât de repede învăț. Vorbesc italiană, spaniolă și acum și engleză. M-am gândit să fac niște cursuri să aprofundez engleza 
- Ana Manea, fotbalistă

CITEȘTE ȘI: 

Asociația homosexualilor și lesbienelor din Spania cere anchetă după ce Ronaldo a fost numit ”poponar”

Pacquiao i-a jignit pe gay şi apoi şi-a cerut scuze: "Aceste cupluri sunt mai rele decât animalele"