OPINII  »  EDITORIAL

Campioana furată?

Articol de - Publicat vineri, 16 septembrie 2022 14:48 / Actualizat vineri, 16 septembrie 2022 19:27

Obișnuit să se plângă de arbitri după fiecare meci, inclusiv și la victorii, Dan Petrescu are dreptate să pună înfrângerea cu Sivasspor din Gruia și pe seama brigăzii olandeze conduse de Allard Lindhout. Într-adevăr, am scris și imediat după partidă că AL și asistenții săi au judecat toate fazele controversate, chiar toate!, în favoarea formației turce. Revăzând meciul, păstrez opinia.

Poate că „Bursucul” dramatizează când reclamă „Arbitrii ne-au scos mingea din poartă și nu ne-au dat 3 penalty-uri!”. Dar și merită atenție. Deoarece în minutul 26, secvență descrisă pe larg aseară, balonul expediat de Muhar a părut să depășească linia porții. Apoi Charisis a respins tot de pe linia porții cu mâna, nu doar 11 metri, ci și eliminare! 

Surprinzător, „centralul” batav a lăsat jocul să meargă și, în absența sistemelor Goal Line și VAR, ultimul nefolosit în Conference League (de ce?!), clujenii au înghițit hapul.

Am consemnat și alte faze interpretabile. De pildă, cea din minutul 6, în care Ciftci a comis henț în careu. E drept, aflându-se în cădere. O alta însă, petrecută în minutul 54, a fost atât de clară încât ne-a îndemnat să întrebăm dacă nu cumva campioana noastră trebuie socotită victima unui furt?

Răspunsul e mai degrabă da. În condițiile în care, în minutul 54, același fundaș Ciftci l-a agățat pe Yeboah în apropierea porții și l-a răsucit, fault fără dubii și 11 metri! Faptul că Lindhout n-a avut nicio reacție, deși 99 de arbitri din 100 ar fi indicat punctul cu var, ne permite să-l suspectăm pe olandez de nepricepere ori, mai grav, de rea intenție.

Campioana furată?
Dan Petrescu

În pofida arbitrajului ostil, CFR a controlat totuși meciul. L-a dominat. Caseta tehnică atestă asta: 58% posesie, 28-9 șuturi la poartă, 7-1 lovituri de colț etc. Totuși, al doilea aspect de analizat, băieții lui Dan Petrescu și Dan Petrescu însuși au rămas din nou datori. În culpă. 

Chiar cu riscul de a enerva, repet că echipa a construit puțin, lent și previzibil. Debutul vârfului caraibian Janga, internațional din Curacao, a surprins, dar n-a convins. Veteranul Deac și speranța Petrila, de regulă motoarele echipei și aripile ei, au decepționat crunt. Ei sunt singurii dintre cei 14 clujeni notați joi seara care au primit 4 în GSP.

Evident, disputând 18 meciuri în 72 de zile, unul la fiecare 4 zile, CFR are motive să fie obosită. Uzată. Mai poate invoca și lunga indisponibilitate a croatului Debeljuh, omul ei de gol. Și așa însă, oricâte circumstanțe atenuante i-am oferi, tot trebuie recunoscut, bărbătește, că prestațiile ei scârțâie. Că-s din ce în ce mai des încâlcite, cețoase, fără „pumn”.

Vreme de mai multe sezoane, CFR a jucat și a învins după chipul și asemănarea acestui fotbalist exemplar numit Ciprian Deac. Un veritabil model. Mă dor mâna și sufletul să-l critic, dar nici nu uit că el va împlini 37 de ani peste 5 luni. Poate că și astfel trebuie explicat, ce ziceți?, declinul greu de contestat al campioanei din Gruia.

Unul care, în opinia mea, n-ar justifica în clipa de față nici demisia, nici demiterea lui Dan Petrescu.

Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Comentarii (13)
zorrozabal
zorrozabal  •  16 Septembrie 2022, 19:52

Mingea a fost scoasa din poarta!Gol vizibil și de pe Luna!Pentru cine e cinstit!Asemenea nesimțiți de arbitri,greu de imaginat!Singura concluzie e ca au fost mituiți de turci!

jean_gabin
jean_gabin  •  16 Septembrie 2022, 19:39

Fanii FCSB sunt nervosi cu nervii si uita ca treaba lor este sa scape din zona retrogradarii si nu sa fie preocupati de problemele altora.

ionmaria010540
ionmaria010540  •  16 Septembrie 2022, 19:37

John Doe, daca vedeai meciul nu mai trancanesi acum. Ce legatura are baba cu mitraliera ca sa aduci vorba despre FCSB?????

Vezi toate comentariile (13)
Comentează