INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

Vestiarul lui Juventus stă pe un butoi cu pulbere » Interviul dat de Massimiliano Allegri i-a înfuriat pe jucători: „Uitați-vă la Inter și Milan”

Massimiliano Allegri, antrenor Juventus // foto: Guliver/gettyimages
Massimiliano Allegri, antrenor Juventus // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat duminica, 18 septembrie 2022 14:55 / Actualizat duminica, 18 septembrie 2022 15:33

Massimiliano Allegri (55 de ani), antrenorul lui Juventus, dă vina pe accidentări și pe greșelile jucătorilor pentru rezultatele sub așteptări ale echipei.

Juventus a reușit o campanie de transferuri impresionantă, printre numele aduse numărându-se Bremer, Kostic, Milik, Pogba, Paredes și Di Maria, dar rezultate întârzie să apară.

„Bătrâna Doamnă” ocupă locul 8 în Serie A, cu 10 puncte adunate în 6 meciuri, și a început grupele Champions League cu două eșecuri în două partide.

Cum l-a pus Fatih Terim la punct pe Gică Hagi: „Le știi pe toate? Du-te să faci duș!” » Apoi l-a scos din echipă!
TURCIA
Cum l-a pus Fatih Terim la punct pe Gică Hagi: „Le știi pe toate? Du-te să faci duș!” » Apoi l-a scos din echipă!

Aceste rezultate vin în contextul accidentărilor suferite de mai mulți jucători titulari, precum portarul Szczesny, mijlocașul central Paul Pogba, plus atacantul Federico Chiesa. Mai nou, au căzut și fundașul stânga Alex Sandro și mijlocașul Manuel Locatelli.

Allegri pune rezultatele sub așteptări din începutul de sezon pe seama accidentărilor. El numește echipa actuală, privată de jucătorii menționați mai sus, un „Juve virtual”. Totodată, vorbește despre greșelile comise de jucătorii pe care-i are momentan la dispoziție.

Massimiliano Allegri, antrenor Juventus: „Acum avem o echipă virtuală”

„Facem greșeli în multe zone ale terenului. Greșim pase, comitem greșeli tehnice, nu contraatacăm, pierdem duelurile fizice cu adversarii. Fotbalul de astăzi este despre calitate și putere, nu despre un singur lucru.

Îmi pare foarte rău pentru această situație și mă întreb adesea dacă am făcut greșeli. Primul răspuns care-mi vine în minte este că Juventus a plănuit altceva, cu Rabiot-Paredes-Pogba la mijloc și Locatelli ca primul jucător care să intre de pe bancă. Apoi Di Maria și Chiesa pe flancuri, Vlahovic în centru.

Juventul de acum este unul virtual. Ne lipsește un jucător care să creeze ceva în ultimii 30 de metri, dar i-am adus pe Pogba și Di Maria tocmai pentru asta. Încercăm să îl punem pe Miretti, cel mai potrivit pentru acest rol dintre jucătorii avuți la dispoziție, dar nu este Pogba, este un jucător născut în 2003.

Apoi, avem probleme să împingem jocul pe flancuri. Nu le mai pot cere jucătorilor care au alergat toată viața să facă toată banda. Dacă-i cer lui Cuadrado să fie extremă, se descurcă foarte bine. Dar nu-i pot cere să îndeplinească două sarcini”, a precizat Allegri, citat de Corriere della Sera.

Massimiliano Allegri: „Luați 5 titulari de la Inter și Milan și vedeți dacă vor avea probleme”

„Ne vom putea baza pe Chiesa și Pogba abia în ianuarie, dar va trebui să vedem în ce condiție vor fi atunci. Cât le va lua să revină la normal? Sunt fericit cu campania de transferuri, dar jucătorii nu sunt pe teren.

Încercați să scoateți 5 titulari de la Inter și Milan și vedeți apoi dacă vor avea probleme. Inter rămâne cea mai puternică echipă, deși nu îl mai are pe Perisic pe bandă. S-a întărit la mijloc cu Mkhitaryan și Asllani, care este bun.

Milan are doi jucători ieșiți din comun, foarte moderni, Theo Hernandez și Leao. Nu există jucător în lume care să-și depășească adversarul în aer cu puterea și ușurința cu care o reușește Leao. Când avem lotul întreg, suntem și noi foarte puternici...”, a continuat antrenorul lui Juventus, puternic contestat de fani, care-i cer demisia pe rețelele de socializare și-l fluieră la stadion.

Potrivit JuveFC, care citează Gazzetta dello Sport, vestiarul lui Juventus a fost deranjat de afirmațiile lui Allegri prezentate mai sus. Antrenorul în vârstă de 55 de ani pare că pierde și sprijinul jucătorilor, după ce l-a pierdut pe al fanilor.

Cum a arătat Juventus la ultimul meci, 1-2 cu Benfica în Ligă: Perin - Bremer, Bonucci, Danilo - Cuadrado, McKennie, Paredes, Miretti, Kostic - Milik, Vlahovic

Mai multe știri din fotbalul internațional: 

Stupoare în tribune » A călătorit 9.000 de kilometri pentru a-și vedea fiul la treabă 17 secunde. Apoi a început să plângă!

Ladislau Boloni pune la îndoială implicarea jucătorilor lui Metz: „Credem sau nu? Sunt îngrijorat”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
Stiri extrasport
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
Alt caz major de dopaj în tenis! Depistat pozitiv, la 3 luni după triumful de la US Open » Pe cine a dat vina tenismenul
Tenis
Alt caz major de dopaj în tenis! Depistat pozitiv, la 3 luni după triumful de la US Open » Pe cine a dat vina tenismenul
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită
Handbal
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
Heiheiargesul1987
Heiheiargesul1987  •  19 Septembrie 2022, 00:30

Allegri m-a facut, de vreun an, ca suporter Juventus, sa nu ma mai uit la niciun meci. Nu inteleg ce se intampla cu omul acesta, probabil succesul din celalalt mandat al sau se datora de fapt doar jucatorilor de atunci...

anti_fcsb_superliga_psg_bayern
anti_fcsb_superliga_psg_bayern  •  18 Septembrie 2022, 20:11

Adevarul este ca de cind a fost cu SuperLiga nu ii mai favorizeaza arbitrii, asta e tot adevarul si asta e adevarata lor valoare.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează