)
Articol de Radu Cosașu - Publicat vineri, 23 septembrie 2022 16:15 / Actualizat vineri, 23 septembrie 2022 16:17
După fiecare victorie nu emitea decât un răcnet bine înnăbușit.
M-a emoționat (nu știu dacă se mai folosește acest verb) mesajul lui Federer către familia și suporterii săi prin care îi anunța retragerea lui din tenisul lumii. M-am simțit vizat. Sunt suporter al său de când l-am văzut prima oară, adică demult. Nu-l mai auzisem exprimându-se ca în acest mesaj.
Amorul lui Roger Federer
Nu-l auzisem vreodată, în nicio conferință de presă sau interviu, vorbind despre tenis în acești termeni: „Te iubesc și nu te voi părăsi niciodată!". I se adresa rachetei sale, direct și personal. Patetic. Nu obișnuia.
Fusese întotdeauna - după izbândă sau eșec - discret și, conform clișeelor în vigoare, matur, nu un adolescent ca aici, în această declarație de dragoste, valabilă și pentru soția sa, însoțitoare și la fel de patetică în fiecare finală. La "amorul său față de tenis" adaugă această neașteptată confidență: "Rămân (tenisului) recunoscător pentru generozitatea cu care m-a tratat!".
Un tratament neemfatic
Expresia asta - „generozitatea unui tratament..." - mă urmărește oricât sună de prozaic. Repet: nu l-am auzit rostind-o în public, în vreo conferință de presă sau interviu.
Emoționat (insist), mă gândesc dacă la rândul meu, ca suporter al lui, nu ar trebui să-i fiu recunoscător pentru generozitatea cu care ne-a tratat racheta lui, un tratament fără orgoliu, fără emfază, fără grandomanie, cât mai discret, cât mai decent, precum surâsul lui după ridicarea fiecărui trofeu. Forța lui venea din acest surâs decent. Era din altă lume - conform "definiției" date de Țiriac, cândva, în timp. "Federer e din altă lume", această vorbă a lui Țiriac m-a urmărit de când am auzit-o. Fără ea, nu-l pot gândi pe Roger.
Stilul, esențial în tenis, ca și în literatură
Am strâns într-un caiet toate calitățile lui tenisistice stabilite de istorici ai tenisului, de la reverul lui magic până la jocul lui la fileu, nu le înșir aici ca să nu pierd din concizia pe care o doresc fiecărui articol al meu. Nu lipsesc dintre ele finețea, eleganța, calmul, echilibrul, tot ce dă stilul, esențial în tenis ca și în literatură.
Imposibil de imitat, este extraordinar cât de inimitabilă este sobrietatea aceea a surâsului său victorios, deloc a unui invulnerabil. Federer nu s-a dat niciodată drept un invulnerabil, drept un invincibil, ci un surâzător îndreptățit. N-a fost un scandalagiu, nu a inspirat pamflete. I-a dezarmat pe toți cei etern brutali. După fiecare izbândă nu emitea imediat mai mult de un răcnet bine înnăbușit.
Simona din timpul lui Roger
Da, îi sunt recunoscător. Nu am iubit vreun alt sportiv al lumii cum am iubit stilul lui. L-am iubit chiar mai mult decât pe fotbaliștii mei de căpătâi, începând cu Petschovschi, Ozon și Apolzan până la cei câțiva contemporani. În acest sens al contemporanilor - știu că Simona Halep i-ar fi trimis o telegramă în care se declara mândră că este contemporană cu el. E un termen potrivit ca să evităm enormitatea "celui mai bun din toate timpurile".
În mesajul său, Federer ne reamintește că nu trăim la infinit, pentru fiecare nu există decât timpul său, atât cât este, atât cât îl lasă corpul său, de pildă, să joace ultimul lui dublu alături de Nadal. O vom trăi și pe asta.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
