Articol de GSP - Publicat marti, 27 septembrie 2022 20:03 / Actualizat marti, 27 septembrie 2022 21:26
Kostas Manolas (31 de ani) a avut parte de o adevărată sperietură la prezentarea oficială la Al-Sharjah, formație antrenată de Cosmin Olăroiu.
Fundașul central grec venit de la Olympiakos nu va uita prea curând prima sa acțiune în calitate de jucător al celor de la Al-Sharjah. Pentru a-l primi într-un mod inedit pe Manolas, șeicii au ales să aducă un leu la prezentarea oficială.
Pe Manolas l-au trecut toate apele în momentul în care leul a răcnit. A tresărit și s-a depărtat cât a putut de repede. Imaginile au devenit virale pe internet.
La frayeur de Manolas en shooting aux Émirats 😭 pic.twitter.com/JDcbSTlTXf
— QeeYou (@QeeYouBet) September 27, 2022
Manolas, al treilea star al lui Cosmin Olăroiu la Al-Sharjah
În afară de Manolas, Cosmin Olăroiu a reușit să-i aducă vara aceasta la Al-Sharjah pe Paco Alcacer și Miralem Pjanic, doi foști jucători ai Barcelonei.
Pjanic a fost împrumutat în stagiunea precedentă în Turcia, la Beșiktaș, unde a strâns 26 de apariții și a oferit 4 pase de gol, în timp ce Paco a evoluat la Villarreal.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!