Articol de Luminița Paul - Publicat miercuri, 28 septembrie 2022 21:21 / Actualizat miercuri, 28 septembrie 2022 22:02
Dinamo, campioana României la handbal masculin, a fost învinsă pe terenul puternicei Telekom Veszprem, una dintre favoritele acestei grupe de Liga Campionilor, scor 30-33. „Dulăii” au condus la pauză după 30 de minute magice, dar maghiarii au „răsturnat” tabela în repriza secundă.
Campioana României a avut o primă repriză excelentă, dar începutul strâmb al părții secunde a costat-o un rezultat mai bun în Ungaria.
Al treilea meci al lui Dinamo în actuala ediție a Champions League a avut deopotrivă speranță, emoție, momente de consistență, dar și un interval nefast, care și-a lăsat amprenta probabil asupra rezultatului final. În Veszprem Arena, alb-roșiii au plecat ca din pușcă și după 4 minute aveau 3-0 în fața unei adversare năucite.
Apoi, în minutul 8, sala a tăcut. A fost punctul de emoție vibrantă dedicat lui Marian Cozma, fost jucător la Veszprem, care a fost înjunghiat mortal pe 8 februarie 2009, era născut pe 8 septembrie și a evoluat cu numărul 8 la echipa maghiară.
💔 A minute of silence in memory of Marian Cozma: never forgotten@telekomveszprem vs @CSDinamo #ehfcl pic.twitter.com/ndyYet02pH
— EHF Champions League (@ehfcl) September 28, 2022
Start de zile mari pentru Dinamo
Meciul a continuat cu Dinamo în vervă până la pauză, având în Kuduz și Kasparek guri de tun flămânde, în timp ce Akimenko a continuat să găsească spații potrivite din extrema dreapta.
În plus, portarul Bucătaru a avut câteva intervenții inspirate, chiar unu la unu, care au ajutat-o pe Dinamo să rămână în avantaj. Cea mai mare diferență a fost de 4 goluri, 16-12, în minutul 26, team-ul român intrând la vestiare cu avans, 17-15.
Veszprem și-a arătat clasa în repriza a doua
În partea secundă însă, între minutele 36 și 46, s-a petrecut răsturnarea. O bucată de meci în care dinamoviștii au greșit prea mult, s-au pripit, iar gazdele au profitat și au trecut în față, 26-21.
Kasparek și-a revenit, Ghedbane a început să adune intervenții bune în poartă și astfel Dinamo s-a apropiat. Chiar a lăsat impresia că se poate bate măcar pentru un egal, însă în final a cedat, 30-33, rămânând cu punctul reușit în deplasarea de la Gudme. Următorul meci din Grupa A e acasă, pe 5 octombrie, cu FC Porto.
VESZPREM 33: Fathy 5, Nenadici 5, Lauge 5, Elisson 4, Mahe 4, Nilsson 2, Marguc 2, Strlek 2, Vailupau 2, Pechmalbec 1, Sipos 1
Antrenor: Momir Ilici
DINAMO 30: Kasparek 7, Akimenko 7, Kuduz 6, Pascual 3, Shebib 2, Gurbindo 1, Negru 1, Kukici 1, Bohan 1, Zein 1
Antrenor: Xavier Pascual
Clasament actualizat » Dinamo, pe locul 7 după înfrângerea cu Veszprem
Citește și alte știri din handbal:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat