Articol de GSP - Publicat joi, 13 octombrie 2022 09:00 / Actualizat joi, 13 octombrie 2022 09:42
Dan Șucu, patronul clubului Rapid, a dezvăluit la emisiunea lui Ioanițoaia, „Prietenii lui Ovidiu”, că a făcut handbal în tinerețe și că a ajuns până în lotul național de juniori.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată miercuri de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
Odată intrat la facultate, Dan Șucu spune că a decis să renunțe la sportul de performanță pentru a se dedica matematicii.
Dan Șucu: „Mă deranjează influența pe care o are arbitrul în rezultatul final”
- Domnule Șucu, sport ați făcut vreodată?
- Lotul național de juniori la handbal, portar. După ce am intrat la facultate, la Politehnică, trebuia să merg la Poli Timișoara. Am vorbit cu domnul antrenor Constantin Jude, care mi-a spus „Băiete, ești binevenit aici", dar în fața mea era un portar excepțional care se numea Alexandru Buligan. Era clar că o să îmi crească fundul pe bancă. Așa am rămas cu matematica!
- Nu m-am gândit niciodată cum e să te faci portar de handbal.
- Mi-aduc aminte că la un meci în Ghencea mi-au tras o minge atât de puternică în frunte încât mingea a ajuns înapoi mult după mijlocul terenului! Trebuia să-ți întărești foarte bine mușchii gâtului ca să poți să faci față.
- Lotul de juniori a fost ultimul contact cu sportul?
- A fost maximum! Mie mi-a displăcut totdeauna la handbal marea influență pe care o are un arbitru asupra rezultatului final. Care poate să influențeze groaznic de mult rezultatul unui meci! De exemplu, când jucam cu Steaua sau Dinamo era foarte greu să pot să învingi. Arbitrii erau puțin mai înțelegători cu echipele mari.
- Se zice că în toate sporturile arbitrii ajută echipele mari.
- La handbal au o posibilitate mai mare de a interveni decât în alte sporturi de echipă.
- Bun, spuneți-mi...
- Acum însă, domnul Din, care mi-a fost coleg de club și acum este președintele federației, venind chiar din arbitraj, recunoaște chiar el cât de mare este influența unui arbitru asupra unui rezultat. Îmi face plăcere să-l ajut și pe dânsul și să ajut puțin și handbalul din punct de vedere financiar.
- Proveniți dintr-o familie de sportivi? Părinții v-au îndrumat către asta?
- Nu neapărat. Tata a aflat târziu că fac handbal și a venit o singură dată să mă vadă. Chiar atunci am primit o minge drept în figură și zece minute mi-a curs sânge din nas. Mi-a zis că nu mai vine a doua oară. El, campion de călărie, dar nu m-a lăsat niciodată să încalec un cal. Mi-a spus că e prea periculos! Când a văzut ce mi-am ales, n-a mai zis nimic.
- Și nu ați călărit niciodată?
- Nu, nu.
- De regulă, asta se moștenește.
- N-a vrut deloc să mă inițieze în direcția respectivă.
Citește și:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”