Qatar închide granițele pentru CM 2022! Ce reguli s-au impus pentru intrarea în țară pe durata turneului final

FOTO: Imago
FOTO: Imago

Articol de , - Publicat luni, 31 octombrie 2022 08:07 / Actualizat miercuri, 02 noiembrie 2022 12:13

Începând de pe 1 noiembrie și până pe 22 decembrie, vizitatorii care nu au bilete la meciurile de la Campionatul Mondial nu mai pot intra în Qatar, țară ce găzduiește turneul final.

Qatarul închide oficial granițele pentru turiștii străini! Decizia vine cu 20 de zile înainte de startul Campionatului Mondial din acest an, desfășurat în premieră la finalul anului, și nu la începutul sezonului de vară, așa cum se obișnuia până acum.

Ce au făcut stranierii în week-end » Ciprian Tătărușanu, eșec cu AC Milan în Serie A!
LIVEBLOG
Ce au făcut stranierii în week-end » Ciprian Tătărușanu, eșec cu AC Milan în Serie A!

Condiții stricte de acces în Qatar

Iar pentru ca în țară să nu intre un număr mare de persoane din alte zone care nu dețin bilete la meciurile de la turneul final, oficialii din Qatar au luat decizia de a închide granițele pentru aceștia. Începând de pe 1 noiembrie și până pe 22 decembrie, va fi interzisă intrarea în statul din Orientul Mijlociu a tuturor vizitatorilor. Dar evident că există și excepții.

În special pentru cei care și-au cumpărat bilete la meciurile de la Mondial și s-au înregistrat în prealabil într-un sistem special ce le-a generat un card Hayya, cu un cod QR. Aplicație obligatorie încă de la îmbarcarea în avion. 

Alături de aceștia, pot intra în Qatar și alte trei persoane, prieteni sau membri ai familiei, care nu dețin bilete la meciuri, dar care pot vizita țara și participa la alte evenimente pe perioada CM 2022.

Cine poate intra în Qatar

Evident că în Qatar vor putea intra și persoanele acreditate de către FIFA, dar fără alți însoțitori din familie sau prieteni, ca în cazul celor cu bilete. Inclusiv echipele calificate la turneul final au transmis în prealabil Guvernului qatarez și forului internațional FIFA numele complete și datele de identificare ale celor care vor pătrunde în țară pe durata competiției.

Fără să aibă legătură cu CM, în Qatar vor mai putea intra în continuare cei cu permise de ședere, dar și deținătorii de vize de muncă. De asemenea, sunt exceptate de la măsura respectivă cazurile umanitare, dacă sunt obținute aprobările necesare, prin intermediul aplicației oficiale. z

1,7 milioane persoaneau accesat portalul online Hayya pentru a obţine cardul, obligatoriu pentru toţi cei care nu au reşedinţa în Qatar şi vor să intre în acest emirat începând cu 1 noiembrie

Este o ocazie pentru Qatar şi pentru toată regiunea Golfului să se prezinte lumii cu o altă imagine, de o manieră diferită, şi să scape pentru totdeauna de anumite prejudecăţi care încă există 

- Gianni Infantino, președintele FIFA

31.000 de camerede hotel din Qatar sunt ocupate de echipe de fotbal, personalul lor de sprijin şi oficiali, iar organizatorii oferă fanilor cazare în apartamente, vile, cabane metalice prefabricate, corturi în deşert şi trei nave de croazieră acostate în portul Doha

3 milioane de bilete vândute

Numărul de bilete vândute pentru CM este de peste trei milioane! Marea majoritate a tichetelor au fost vândute în zece ţări: Qatar, SUA, Arabia Saudită, Anglia, Mexic, Emiratele Arabe Unite, Argentina, Franţa, Brazilia şi Germania, conform lui Colin Smith, directorul de operaţiuni al Cupei Mondiale din cadrul FIFA. 

Mai mult, se aşteaptă ca mii de fani să se cazeze în ţări vecine, precum centrul turistic al Emiratelor Arabe Unite, şi să zboare la Doha pentru meciuri, din cauza numărului limitat de locuri de cazare în Qatar.

Fără teste Covid!

Guvernul din Qatar a comunicat că a renunţat la obligativitatea testului COVID-19 negativ pentru a intra pe teritoriul ţării. Ministerul Sănătăţii Publice din Qatar a anunţat că decizia intră în vigoare de astăzi, iar suporterii care vor ajunge în statul din Asia nu mai sunt obligaţi să se testeze înainte sau după intrarea pe teritoriul acestei țări.

 Asta înseamnă că nici aplicația mobilă Ehteraz nu mai este obligatorie la trecerea frontierei. Oficialităţile se aşteaptă ca la Mondial să asiste peste un milion de spectatori.

Campanie de critici „fără precedent"

Emirul Tamim bin Hamad Al-Thani e dezamăgit de modul în care lumea a reacționat în legătură cu organizarea Mondialului în Qatar. „De când am primit onoarea de a găzdui Cupa Mondială, Qatarul a fost ţinta unei campanii fără precedent, pe care nicio altă ţară gazdă nu a suferit-o”, a spus acesta, citat de AFP. 

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat recent că ediţia Cupei Mondiale din Qatar, prima care se va desfăşura într-o ţară arabă, va fi "cea mai bună din toate timpurile".

VIDEO Cele mai tari momente ale lui Messi la Campionatele Mondiale

Citește și: 

Flamengo a câștigat Copa Libertadores, după 1-0 cu Athletico Paranaense

Cristiano Ronaldo rupe tăcerea! Ce l-a șocat la Manchester United: „E un dezastru!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
Neacsumihaisorin201989
Neacsumihaisorin201989  •  31 Octombrie 2022, 11:22

parerea mea: Nu a primit "onoarea" de a organiza CM ci a CUMPARAT onoarea....cine putea sa voteze organizarea unui CM tocmai in Qatar? Din toate tarile lumii?? Serios acum

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close