Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 29 noiembrie 2022 11:58 / Actualizat marti, 29 noiembrie 2022 12:06
Soțiile și iubitele i-au ”îmbărbătat” pe jucătorii Germaniei după 1-2 cu Japonia, timp de două zile, astfel că selecționerul Hansi Flick (57 de ani) le-a invitat în hotelul echipei și după 1-1 cu Spania.
Federația germană a făcut eforturi serioase pentru ca soțiile și iubitele jucătorilor lui Hansi Flick să poată veni în Qatar. Se pare că a meritat! Deși sunt recunoscuți pentru forța lor mentală, nemții au picat efectiv după eșecul din debut, cu Japonia (1-2).
Fetele au fost cel mai bun psiholog pentru jucătorii Germaniei
La final, se știe, și-au aruncat vorbe grele, acuzându-se reciproc. Tineri vs „veterani”, Bayern contra Dortmund - cum titra tabloidul Bild la un moment dat.
Tensiunea plutea în aer, cantonamentul era în pragul unei „implozii” când Flick a intervenit cu cea mai înțeleaptă decizie de până atunci. Le-a invitat pe fete în hotelul echipei. Și nu doar pentru o noapte, ci pentru două la rând. Bingo!
Ele le-au ridicat jucătorilor moralul, iar Germania a arătat mult schimbată în „decisivul” cu adversarul cel mai temut, Spania. Scor final, 1-1, astfel că Mannschaft-ul este din nou în cărți pentru calificarea în „optimi”.
Chiar dacă Neuer, Rudiger, Sane, Gundogan & comp. nu mai tremură acum așa de tare ca după șocul suferit în fața asiaticilor, selecționerul a înțeles că ideea cu fetele în hotel e aur curat și le-a chemat din nou în hotelul echipei. Pentru alte două zile!
Nemții trebuie să câștige joi, de la ora 21:00, în fața Costa Ricăi, dar, ca să se vadă în „optimi”, au nevoie și de ajutorul Spaniei, care întâlnește Japonia.
VIDEO. Japonezul din Bundesliga care a răpus-o pe Germania la Campionatul Mondial, interviu haios dat în aprilie
Citește și alte știri de la Campionatul Mondial:
Kovacs, din nou al patrulea oficial » La ce meci a fost delegat arbitrul român
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”