Fotbal la rege!

„Du-te, bă, la şah!». Ce ne-am mai distrat! Ce poantă bună! În locul lui Semeghin (zis şi «Spaima jocului divin»), admonestat de Grigoraş pentru că se plângea de ascuţimea crampoanelor adverse, e pus Messi, omul invizibil în meciul pierdut de Argentina la Arabia Saudită. Messi, devenit ţinta bancurilor globale. Dar cine e mai tare la bancuri ca noi?! Aşadar, un antrenor ajuns la liga a patra îl trimite la sportul minţii pe principalul gânditor cu picioarele al planetei. Ha, ha!

Na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie

Dar stai! Adevărata poantă e alta! Messi şi alţii fix asta joacă mai nou, şah. Şi nu doar în reclame. Şah. Sau Catan. Sau Monopoly. Monopoly pe bani adevăraţi. Băieţii care îşi apără bogăţia, cotele şi hramul au transformat fotbalul într-un joc de strategie. Se aşază cu toţii în jurul unei mese virtuale şi mută etern de jur împrejur. Puţini mai caută cu adevărat să dea mat. Ideea e să nu li se dea mat! Şi când îşi dau seama în ce capcană au căzut, e prea târziu. Şi pentru ei, şi pentru noi.

Na, beleaua!

Argentina-Mexic a fost un joc de şah din care mexicanii au ieşit învinşi pentru că nu şi-au asumat nimic. Când Messi, tot el, s-a săturat de baletul mascat şi a marcat, na, beleaua! Ce te faci că trebuie să ataci, oroare! Şi fix oroare a fost ceea ce au propus în atac jucătorii lui Moş Martino. Anchilozaţi de încremenirea în defensivă, mexicanii au alunecat liniştiţi către înfrângere. Dar nu-i nimic, ne-am apărat solid, băieţi, am stat bine pe teren (unii zic în teren, ceea ce nu e chiar greşit, los muchachos păreau îngropaţi până la glezne în Lusail), a fost un meci bun, hai, capul sus! Frumos. Emoţionant. Siderant.

Vorbele care deraiază

Cine pretinde că fotbalul a devenit, pe alocuri, mai mult o tranzacţie bancară decât un joc al pasiunii, cine nu savurează tacticizarea extremă care ucide fără glorie riscă oprobriul marilor preoţi ai balonului. Du-te, bă, şi dă din pedale, plimbă bicicleta! Cu voia lor o să-i transmit acest îndemn lui Michel Aebischer, component al echipei Elveţiei învinse scurt de Brazilia, care a declarat aşa: «Ne-am apărat bine, dar la un moment dat mai trebuie să şi ataci». Serios ? Păi, de ce să-ţi strici sistemul defensiv, apetitul distructiv, minunatul vis al unui 0-0? Pentru un amărât de gol? Nu se face!

Tactica cea de pe urmă

• Drept mulțumire pentru ajutorul indirect acordat Elveției în preliminariile pentru Cupa Mondială, selecționerul Murat Yakin a trimis 9,3 kilograme de ciocolată elvețiană pe adresa federației de la Belfast. Cele 9,3 kilograme au reprezentat simbolic cele 93 de minute cât au rezistat nord-irlandezii în fața Italiei

Dar să nu-l credem pe Aebischer. Să-l ascultăm pe selecţionerul Yakin: "Ne-a lipsit creativitatea. Am fi putut să ne asumăm mai multe riscuri". Pe bune?! Ia du-te, bă, la schi subacvatic! Ia te uită cum ne strică ăsta minunata concepţie despre cum nu trebuie cumva să ieşi de sub canonul hipnotismului tactic! O fi mintea cea mai din urmă? O fi regretul că poţi părăsi Mondialul fără să fi jucat cu adevărat? O fi ideea că şi «băutorii de bere» or fi ei proşti, dar, deh !, sunt mulţi, nene, şi dacă tot contribuie la milioanele băieţilor în maiou şi chiloţi, ar putea căpăta şi ei ceva îndărăt în afară de un excelent soporific? A provoca un somn bun în ziua de azi e inestimabil, stimabililor, dar orişicât!

N-o fi egalul atât de alb!

Atenţie! Ar fi stupid a pretinde că selecţionerul Serbiei trebuie aplaudat pentru că n-a închis jocul la 3-1 şi s-a trezit egalat. Acolo, da, raţiunea ar fi trebuit să prevaleze. Dar să ucizi total simţirea încă de la 0-0, să te rătăceşti în circumvoluţiuni ca într-un labirint infinit e un mic infern care pândeşte după colţ. Să disperăm? Or fi fost doar temerile, tracul, complexele începutului. Am văzut semne de dezmorţire. Poate că până la urmă fotbalul se va întoarce acasă. Acasă la noi, singura lui casă adevărată.