Articol de GSP - Publicat vineri, 02 decembrie 2022 11:26 / Actualizat vineri, 02 decembrie 2022 11:59
Ana Rajkovic, 26 de ani, soția lui Pedrag Rajkovic, acuzată că s-ar fi culcat cu coechipierul său, Dusan Vlahovic, a reacționat cu o postare pe contul ei de Instagram la acuzațiile aduse.
A fost scandal mare de adulter în cantonamentul Serbiei. Fotbaliștilor li s-a permis să vină alături de soții și partenerele lor pe durata turneului, iar în presă sârbă au apărut informații că ar fi existat două trădări: starul echipei Dusan Vlahovic a fost acuzat că s-ar fi culcat cu Ana Rajkovic, soția portarului Pedrag Rajkovic, iar Nemanja Guldej ar fi avut o aventură cu Sofia Milosevic, soția lui Luka Jovic.
Informațiile au fost dezmințite clar de cei implicați. Dusan Vlahovic a abordat subiectul și într-o conferință de presă de la mondial: „Îmi pare rău că trebuie să încep conferința de presă de la Campionatul Mondial în acest fel, dar trebuie să ating subiectul. Numele meu a fost purtat într-un scandal. Tot ce ați citit e absurd.”
Ana Rajkovic, postare pe Instagram alături de soțul ei
La rândul ei, Ana Rajkovic a postat pe contul ei de Instagram o poză recentă alături de soțul ei, în care cei doi par mai fericiți ca niciodată. Deși nu a scris niciun mesaj, Ana a pus două emoticoane alături de poză: un glob pământesc și o inimă roșie, dorind să transmită că totul este în regulă în căsnicia ei, în ciuda zvonurilor apărute.
Ana s-a apărat și în urmă cu câteva zile când a postat pe Instagram următorul mesaj: „Lumea împrăștie tot felul de zvonuri false, fără a verifica informațiile. Credeți-mă că am supraviețuit unor lucruri mai grave. Au încercat să atace o leoaică rănită, dar să știți că turma se apără și ar fi bine să ne ignore de-acum încolo”.
Citește și alte știri pe acest subiect:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!