Articol de GSP - Publicat luni, 12 decembrie 2022 20:06 / Actualizat luni, 12 decembrie 2022 21:40
Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a vorbit despre situația lui Andrea Compagno și Darius Olaru, care s-au ciocnit violent în startul meciului cu Chindia.
Oficialul a dat detalii despre atacant și despre mijlocaș și spune că cei doi nu vor mai juca în acest an pentru FCSB. Roș-albaștrii joacă joi, acasă, cu CFR Cluj, într-o restanță din etapa #9, și luni, tot acasă, cu FC Botoșani, în etapa #21.
Mihai Stoica, detalii despre Compagno și Olaru: „Nu vor mai juca în acest an”
„Nu am mai văzut așa ceva niciodată. Golgeterul și căpitanul să iasă în minutul 1... Nu s-au văzut. Au fost amândoi transportați la spital, în Ploiești.
Au fost cusuți. Compagno, chiar pe masa de operații. Nu putea fi cusut stând pe scaun. Avea o plagă deschisă uriașă. Olaru avea o plagă deschisă și un hematom cât un cartof.
Nu vor mai juca în acest an. Este exclus. Sunt două pierderi mari în vederea următoarelor meciuri. Există și ceva pozitiv. În pauză, jucătorii urlau în vestiar «Jucăm pentru ăștia doi».
Așa se poate crea o echipă cu spirit. Asta nu credeam că avem în actuala componență. E de admirat abnegația cu care au jucat”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
Olaru e primul căpitan adevărat pe care-l avem după mult timp. Nu dă înapoi de la nimic. E un bărbat adevărat. Nu se va speria niciodată. Nu se va schimba
- Mihai Stoica
VIDEO Andrea Compagno și Darius Olaru, ciocnire violentă în Chindia - FCSB
Citește și:
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora