Articol de GSP - Publicat vineri, 16 decembrie 2022 09:17 / Actualizat vineri, 16 decembrie 2022 12:39
Gigi Becali (64 de ani), patronul vicecampioanei României, FCSB, a dezvăluit că atacantul Ianis Stoica (20 de ani) a primit o ofertă de la un club din Mexic, însă a refuzat-o.
„Am avut ofertă de 600.000 de euro pentru Stoica, dar n-a vrut să se ducă în Mexic. Treaba lui. Îi dădeau 10.000 pe lună. Dacă îi dădeau bani mai mulți, se ducea, asta e situația”, a declarat Gigi Becali, potrivit Digi Sport.
Gigi Becali: „L-am dat pe Ianis Stoica la U Cluj”
Gigi Becali a spus joi că Ianis Stoica va fi împrumutat în perioada de transferuri din iarnă la Universitatea Cluj, grupare care ocupă poziția a 14-a în clasamentul Superligii.
„Da, l-am dat pe Ianis Stoica la U Cluj. A plecat sub formă de împrumut. Așa cum am mai spus, vreau să scap de trei-patru jucători. Am rezolvat cu unul”, preciza Gigi Becali, la Digi Sport.
Când a semnat cu FCSB, Gigi Becali i-a pus o clauză de reziliere de 500 de milioane de euro, fiind convins că îl va vinde pe o sumă importantă în străinătate.
VIDEO. Dumitru Dragomir, concluzie nemiloasă după eșecul suferit de FCSB: „N-am să înțeleg niciodată, chiar nu sunt în stare să găsească pe cineva acolo?”
Citește și:
I-a cerut demisia lui Pintilii în direct la TV: „Trebuia să plece!”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro