INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Christoph Daum, mesaj optimist de Crăciun: „Sunt pe un drum bun spre recuperare”

Articol de - Publicat sambata, 24 decembrie 2022 16:58 / Actualizat sambata, 24 decembrie 2022 17:00

Christoph Daum (68 de ani), selecționer al României între iulie 2016 și septembrie 2017, a transmis un mesaj optimist de Crăciun referitor la starea lui de sănătate.

Acesta a dezvăluit pe Instagram că tratamentul pe care îl urmează după ce a fost diagnosticat cu cancer pulmonar merge bine. „Sunt pe un drum bun spre recuperare”, a anunțat anternorul german.

Cristoph Daum a postat o fotografie recentă lângă brad, cu mesajul: 

„Crăciun Fericit și vă urez tuturor toate cele bune pentru Noul An 2023. În același timp, aș dori să vă mulțumesc foarte mult pentru nenumăratele cuvinte constructive și de susținere din ultimele luni. Acestea mi-au dat putere și încredere și au un efect extrem de pozitiv asupra tuturor tratamentelor. 

Sunt pe un drum bun spre recuperare și mulțumesc întregii echipe de la Centru de Oncologie Koln. Mesajul meu de Anul Nou este: luați măsuri de precauție împotriva cancerului! Mulțumesc încă o dată și multă sănătate”.

Christoph Daum, fost antrenor cu un CV bogat, care conține formații precum FC Koln, Stuttgart, Besiktas, Bayer Leverkusen și Fenerbahce, a ieșit din activitate în 2017, când a plecat de la cârma naționalei României.

Are 10 meciuri pe banca primei reprezentative a României. Bilanț: 3 victorii, 3 egaluri, 4 înfrângeri

Daum a cucerit campionatul în Germania în 1992 alături de Stuttgart și de 3 ori în Turcia, o dată cu Besiktas (1995) și de două ori alături de Fenerbahce (2004 și 2005).

Christoph Daum a anunțat în octombrie că a fost depistat cu cancer

Neamțul a redactat, în octombrie, o scrisoare adresată fanilor fotbalului prin care anunța că are probleme de sănătate.

Din nefericire, m-am retras din viața publică în ultimele luni, deoarece am fost diagnosticat cu cancer în timpul unui control de rutină.

De atunci am fost pe cele mai bune mâini cu doctorul Jurgen Wolf și echipa de la CIO Koln și sunt bucuros că tratamentul merge foarte bine! Mă știți, sunt un luptător și înfrunt această provocare cu optimism și cu toată puterea.

Vă rog să respectați faptul că am nevoie de intimitate acum, pentru a mă face bine cât mai curând posibil. Veștile pozitive mă bucură și vă mulțumesc pentru sprijin. Nu pot decât să vă sfătuiesc pe toți să mergeți la timp pentru depistarea cancerului!
- Christoph Daum

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
belane
belane  •  24 Decembrie 2022, 21:19

Multa sanatate Herr Daum ! Vei ramane in amintirea suporterilor din Romania nu pentru activitatea de selectioner ci pentru acea remarca geniala la adresa ziarului Gazeta Sporturilor care a cauzat "emotional damage" prin redactia condusa pe atunci de Tolo si Nea Ovi.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează