OPINII  »  EDITORIAL

Revelionul Parisului vesel

Articol de - Publicat miercuri, 04 ianuarie 2023 08:34 / Actualizat miercuri, 04 ianuarie 2023 08:44

PSG și-a început anul cu o binemeritată înfrângere la Lens (1-3), iar senzația pe care o lasă echipa e aceea de Oraș-Lumină fără câini

După finala de la Doha, Mbappe s-a suit în avion și a revenit la Paris. La 72 de ore de la ultimul fluier al Cupei Mondiale, televiziunile îl filmau mergând la antrenamentul lui PSG. În acest timp, în celălalt capăt al lumii, la Buenos Aires, o momâie cu chipul lui Kylian era fluturată de către zglobiul Dibu Martinez și arătată milioanelor de argentinieni care participau la fiesta. Învingătorii iau totul, învinșii se întorc la muncă, e una dintre regulile fotbalului.

Vacanța lui Neymar

Când Messi tăia tortul și proba pijamaua de gală pentru Revelion, Mbappe opintea cu Strasbourg, penultima clasată din Ligue 1, zdravăn amenințată cu retrogradarea. Trebuia să tragă din greu, pentru că alsacienii se agățaseră de meci, apărau cu îndârjire un neașteptat 1-1 pe tabelă, facilitat și de faptul că alt zglobiu, Neymar, rostuise o eliminare, două cartonașe galbene în două minute

Revelionul Parisului vesel
Neymar s-a fofilat de două ori la acest debut de an 2023. O dată de la înmormântarea lui Pelé, a doua de la meciul cu Lens

Al doilea, după un plonjon în careu așa cum și-ar fi dorit probabil să facă într-o piscină de la Rio, activitate mult mai plăcută decât să petreci Revelionul în mult mai recele Paris, în plus având meci de campionat chiar pe 1 ianuarie seara. În nord, la Lens, unde e și mai frig. Perspectiva unui Revelion liber e ispititoare, iar o simulare temeinică o poate imediat îndeplini.

Visul rozaliu din Nord

Și a venit meciul cu Lens, echipa din orașul cu mai puțini locuitori (36.206) decât capacitatea stadionului local Felix Bollaert (41.233). Lens face un sezon bun, chiar și fără nume mari (Frankowski, Openda sau Claude-Maurice nu spun cine știe ce) și întrevede cumva perspectiva de a prinde loc de Liga Campionilor, ceea ce pentru un oraș atât de mic ar fi o imensă realizare. Probabil că un egal cu PSG ar fi fost un vis rozaliu de început de an, la mai mult decât atât nu prea îndrăznea nimeni să tragă nădejde.

La masă cu proletariatul

Dar iată că s-a putut mai mult. În al doilea minut după pauză băieții din Hauts-de-France au făcut 3-1 și așa a rămas, impresia fiind aceea că în bleumarin nu e Paris Saint-Germain, ci oricare dintre Minerul Lupeni și Minerul Motru. Sau oricare altă echipă din bazinele carbonifere românești, că tot e zonă minieră acolo, sus, în nordul Franței, aproape de Belgia și de plaja din Dunkerque. PSG-ul a arătat ca o ceată dezlânată de dezertori nobili, deranjați de la petrecerile de Anul Nou și puși să mănânce la aceeași masă cu proletariatul minier din Lens.

Spre obstacolul bavarez

Între timp, după ce a aflat rezultatul de pe Felix Bollaert, Messi și-a dat jos pijamaua festivă, s-a suit în avion și e așteptat la Paris. Ca și Neymar, după suspendare (brazilianul, deși liber, nu s-a dus la catafalcul lui Pele, și-a trimis tatăl acolo). În februarie PSG va avea „dubla” cu Bayern în Liga Campionilor și, probabil că până peste vreo șase săptămâni, aerul festiv va trece, nu va mai mirosi a șampanie și a artificii. Oricum, Bayernul nu e o amintire prea plăcută, bavarezii s-au interpus în 2020 în drumul parizenilor spre trofeu, chiar în finală.

Șaorma cu lavandă

Poate că de data asta PSG va merge mai departe. Probabil că va lua și titlul în Franța, deși Lens e la doar 4 puncte în spate, dar să nu uităm că în ultima vreme au mai fost surprize, cazul Lille, campioană nu demult, în 2021. Nu despre palmares și despre trofee e însă vorba aici. Ci despre parfumul de amatorism pe care parizienii l-au lăsat în urmă la acest început de an. Au arătat ca o șaorma bine finanțată și îmbibată cu multă lavandă, ca să nu mai simțim celelalte mirosuri.

Citește și:
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Superliga
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
Superliga
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
„Pot să spun ce cred fără să jignesc?” » Triplu campion al României, despre războiul Steaua - FCSB
Superliga
„Pot să spun ce cred fără să jignesc?” » Triplu campion al României, despre războiul Steaua - FCSB

Comentarii (3)
BindenDanDat
BindenDanDat  •  04 Ianuarie 2023, 11:20

Frumos scris, bravo!! Chapeau!

Georgegeorge2022
Georgegeorge2022  •  04 Ianuarie 2023, 11:19

Inca ceva: Dunkerque e mai mult port decat statiune litorala! Daca la Estoril, vara, apa e destul de rece, cum poate fi in NV Frantei?

Georgegeorge2022
Georgegeorge2022  •  04 Ianuarie 2023, 11:12

Sud-americanii sunt lipsiti de profesionalism, in special mofturosii brazilieni! Parizienii (inclusiv Mbappe) au fost blazati, in timp ce cei din Lens au fost implicati si f. duri! Cu aceste calitati, Lens nu va face mare lucru in Liga Campionilor, daca ajunge acolo! Mai rai decat durii fundasi si mijlocasi de la Lens nu pot fi, in mod surprinzator, decat ultras-ii clubului din nord, care folosesc 2 stewarzi care plimba o plasa in apropierea zonelor "fierbinti" si in colturile terenului, cand colo ajunge inclusiv Mbappe pentru a executa cornere! Clubul ar trebui amendat din cauza acestor suporteri recalcitranti!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează