FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Enigma noului dosar al lui Gigi Becali: faptele riscă să se prescrie » De ce a stat 4 ani în sertarele procurorilor

Gigi Becali, patron FCSB
Gigi Becali, patron FCSB

Articol de GSP - Publicat marti, 10 ianuarie 2023 10:38 / Actualizat marti, 10 ianuarie 2023 10:51

Pe 3 ianuarie, Gigi Becali (64 de ani), patronul clubului FCSB, a fost trimis în judecată pentru fraudă la vot în timpul Referendumului pentru familie din 2018. După 4 ani în care dosarul a stat pe masa procurorilor, se apropie data la care faptele se vor prescrie. Asta în condițiile în care întregul caz ar putea fi rezolvat în doar câteva luni, scrie Libertatea.

CONTEXT: 

  • Pe 6 octombrie 2018, Gigi Becali a votat la o secție din Voluntari în cadrul Referendumului pentru familie, deși îi era interzis să aleagă și să fie ales până în mai 2021, aceasta fiind una dintre consecințele condamnării din mai 2013, în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării.
  • Dosarul penal în care Becali este anchetat pentru fraudă la vot a fost deschis în noiembrie 2018, dar s-a împotmolit vreme de mai bine de 4 ani. Anul trecut, a fost preluată de un alt procuror, care l-a pus sub acuzare pe Gigi Becali și a trimis dosarul în judecată, la Judecătoria Buftea.
  • Ce probe are acuzarea? Deciziile prin care lui Becali i-au fost interzise drepturile electorale și tabelul în care latifundiarul a semnat la vot.
Fost căpitan din Superliga, angajat la o companie imobiliară: „Partea pozitivă în fotbalul românesc e că începem să realizăm cât de negativ e totul” + povești cu Hagi, Sabău, Ganea și Petrescu
GSP LIVE
Fost căpitan din Superliga, angajat la o companie imobiliară: „Partea pozitivă în fotbalul românesc e că începem să realizăm cât de negativ e totul” + povești cu Hagi, Sabău, Ganea și Petrescu

La mai bine de 4 ani de la data deschiderii dosarului, se apropie momentul în care faptele pentru care Becali este anchetat se vor prescrie.

Cum s-a ajuns aici, în condițiile în care o astfel de investigație ar fi trebuit să dureze doar câteva luni, conform juriștilor cu experiență? Prim-procurorul adjunct Diana Călinescu spune, pentru Libertatea, că de vină este numărul mare de dosare de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea:

„Avem de soluţionat circa 9.000 de dosare pe an, cu 15 procurori în funcţii de execuţie şi cu un deficit de personal, în anumite perioade de timp”.

Doar 10 luni rămase până la prescrierea faptelor din dosarul în care Gigi Becali a fost trimis în judecată

De la deschiderea dosarului, în finalul lunii noiembrie 2018, rechizitoriul procurorilor nu a consemnat că s-a întâmplat ceva în dosar. Prima mișcare s-a petrecut abia în iunie 2020, când judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au trimis procurorului copii ale sentințelor din dosarele în care Becali fusese condamnat.

Noul procuror de caz i-a adus lui Gigi Becali la cunoștință faptul că a devenit suspect în dosar abia în 2022. În august a fost pus sub acuzare pentru „fraudă la vot, în stare de recidivă”. Abia în ianuarie 2023, trimis în judecată.

Procesul în sine poate începe abia după verificarea legalității administrării probelor. O eventuală contestație ar încetini și mai tare desfășurarea acestuia. 

Au rămas doar 10 luni până când fapta pentru care este acuzat Becali se va prescrie. Asta se întâmplă la 5 ani de la comitere, adică în octombrie 2023.

Ce riscă Gigi Becali

Dacă va fi găsit vinovat în acest dosar, Gigi Becali poate fi condamnat la închisoare pentru o perioadă de maximum 3 ani. 

Pentru patronul de la FCSB există și riscul de a primi o parte din pedeapsa neexecutată, din contopirea celor 3 dosare mai vechi, având în vedere că în momentul în care a votat se afla în perioada de supraveghere a eliberării condiționate.

Întreaga anchetă, pe Libertatea

Mai multe știri de actualitate: 

Primul campion made by Doroftei » Noul elev al românului a cucerit titlul în Canada

INMS, ce mizerie! Condiții ca-n anii '50-'60 la clinica unde merge Superliga: „bombardament” pe holuri, canapele care pot accidenta fotbaliștii și hârtie igienică sub lacăt. Imagini incredibile

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (10)
revelation17
revelation17  •  10 Ianuarie 2023, 15:31

Doamne Ajuta sa scapam de groparul fotbalului romanesc. Distrugatorul de fotbalisti.

istet10
istet10  •  10 Ianuarie 2023, 14:42
Postat de parpalache pe 10 Ianuarie 2023, 11:04

Ca de ce-a stat 4 ani in sertarele procurorilor?!Poate pentru ca or fi crezut ca „suspectul”e cetațean occidental!Dar-de ce a fost„scos”tocmai acum?!Ca sa nu se prescrie?!Ei aș!Ce procurorul raspunde in fața cuiva?!Face numai ce vrea el(sau ce-i dicteaza anumite ambasade)!Ca d-ai Justiția e independenta!De guvernul român!

Un om lucid!

istet10
istet10  •  10 Ianuarie 2023, 14:42
Postat de dresko123 pe 10 Ianuarie 2023, 11:03

astea sunt nimicuri. dacă nu recuperează statul banii de la ăsta tot degeaba.

Care bani?

Vezi toate comentariile (10)
Comentează